Atelierele primăverii, la Biblioteca Județeană


Dates and Hours:
Host:

Bd. Republicii, nr. 15A, Piatra Neamt, Romania, 610005

About

Atelierele primăverii, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează, în cadrul Secției de Carte pentru Copii & Ludotecă „Ion Creangă“, Atelierele primăverii. În cadrul acestor ateliere creative, copiii vor realiza activități practice de creație și învățare prin joc, valorificându-și creativitatea și originalitatea, vor picta, vor confecționa mărțișoare și felicitări, flori din hârtie creponată sau fetru, folosind tehnici precum quilling sau origami.
Întâlnirile se vor desfășura în lunile martie-aprilie, în intervalul orar 13.00 –14.30, după cum urmează: 1 martie – atelier de mărțișoare; 8 martie – atelier de felicitări; 15 martie – atelier de creație flori din hârtie și fetru; 19 aprilie – atelier de creație iepurași de Paște; 26 aprilie – atelier de pictură pe ouă.

Atelierele primăverii se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6-12 ani. Pentru că numărul de locuri este limitat (maximum 10 copii la o întâlnire), va fi nevoie ca înscrierile să fie făcute înainte de participarea propriu-zisă. Acest lucru poate fi făcut direct la Secția de Carte pentru Copii & Ludotecă „Ion Creangă“ sau pe adresa de email: bibcopneamt@yahoo.com. Taxa de participare (4 lei /atelier) acoperă materialele consumabile utilizate.
Se va avea în vedere respectarea tuturor normelor de protecție împotriva COVID-19: distanțarea (un singur copil la masă), purtarea măștilor și a mănușilor, dezinfectarea spațiului de lucru.