Un spectacol ratat


Data și ora:
Gazdă:

Piața Ștefan cel Mare 1, Piatra Neamț, Romania
Organizator:

Despre

Distribuția:

Kolka: Victor Giurescu
Petka: Daniel Beșleagă
Chelnerița: Loredana Grigoriu
Barmanul: Florin Mircea jr

Vocea din difuzor: Lucreţia Mandric

Regia și scenografia: Horațiu Mihaiu

Dacă literatura ar avea calendarul ei cu martiri, numele lui Daniil Harms ar străluci cu litere îngroșate. Daniil Ivanovich Yuvachev (1906 – 1942), așa cum e numit în actele civile, a avut neșansa de a trăi în perioada celei mai negre terori staliniste, dublată de flagelul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu studii universitare de electrotehnică și de istoria artei neterminate, se va implica activ în cercurile avangardiste din Leningrad, suportând represaliile autorităților sovietice care respingeau literatura absurdă promovată de acestea. A apucat să publice doar câteva poezii și povestiri pentru copii, interzicându-i-se definitiv editarea după a ce a fost arestat în 1931 și 1932. A murit probabil de foame, în iarna în care trupele germane au înconjurat Leningradul, fiind închis într-un spital de boli mintale, din considerente politice. Țara natală l-a redescoperit abia prin 1967, când au început să i se publice scrierile; în România, prima carte tradusă a fost „Un spectacol ratat“ (Editura Junimea, 1982), volum de proză scurtă, o adevărată revelație pentru acel cenușiu deceniu al dictaturii ceaușiste.

Horațiu Mihaiu ne readuce în atenție acest volum, apelând la câteva texte, care nu sunt decât pretextul pentru un spectacol despre miracolul imaginației, așa cum ne spune chiar regizorul:

„Într-una dintre povestirile sale, două personaje, Kolka şi Petka, fantazează până în preajma delirului fără să ţină cont de cele mai simple reguli ale minciunii. Pătrunzând însă în lumea gândului uman, îţi poţi da seama că doar acolo găsim sinceritatea. Este singurul loc în care omul vorbeşte deschis, adevărat, fără să aibă frică. Este locul frământărilor, al dialogului cu oricine, al tristeţilor ce-şi au rezolvare şi al bucuriilor. Totodată, aici e locul imaginarului, al imaginaţiei fără limite, al posibilităţii de a te transporta în orice loc de pe pământ sau din spaţiu. Dorinţele ne sunt îndeplinite! Aici ne putem permite totul. Dacă dorim, vedem totul în verde, cinăm cu un rege, zburăm, dansăm perfect cu băştinaşii, iar oamenii au pene în loc de păr. E poate cea mai frumoasă lume pe care ne-o putem imagina. Doar că, din când în când, trebuie să revenim la cotidian… TREBUIE?

M-am întrebat mereu de ce nu e invers? Probabil că, dacă viaţa ar fi un paradis, atunci imaginaţia noastră ar fi un coşmar…“ (Horațiu MIHAIU).

Sala Studio "Corneliu-Dan Borcia"
Preț bilete: 22 lei
reducere elevi 75%
reducere studenți și pensionari 50%

Program Agenție Teatrală:
Luni-Vineri: 11-19
Sâmbătă- Duminică: 10-12 si 17-19
Telefon: 0233 211.036, 0752149735
E-mail: rezervarebiletett@gmail.com
Biletele pot fi achiziționate și online:https://www.bilete.ro/un-spectacol-ratat/