Pregătiri pentru deschiderea pârtiei Cozla


Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamț: „Așa cum am mai precizat, suntem pregătiți să deschidem pârtia de schi în această iarnă dacă vremea este favorabilă. Am inventariat încă din vară problemele care trebuiau puse la punct pentru a face operațională pârtia în acest sezon. Am asigurat cadrul legislativ local pentru a opera pârtia în regim propriu, s-a pregătit stratul suport prin cosirea ierbii, nivelarea terenului și îndepărtarea vegetației spontane, au fost montate plasele de protecție și indicatoarele, a fost pregătit punctul de prim ajutor, s-a depus documentația pentru omologarea anuală. De asemenea, am realizat câteva reparații în zona platoului de plecare, am găsit soluțiile pentru a utiliza telescaunul, ratracul și tunurile de zăpadă, a fost realizata revizia telescaunului și au fost verificate tunurile de zăpadă și ratracul. O parte din personalul pe care îl folosim la pârtie este din cadrul compartimentului creat în primărie care vara se ocupa de ștrand, iar în afara sezonului estival se va ocupa de pârtia de schi. Iată că vremea pare că ține cu noi așa că, am pus deja la treabă ratrakul pentru tasarea zăpezii existente, iar în această noapte vom pune în funcțiune tunurile de zăpadă artificială. Sperăm să avem condiții de vreme prielnice în continuare și să putem deschide cât mai repede pârtia de schi. Îmi doresc ca atât pietrenii, inclusiv cei care se întorc acasă în vacanța de iarnă, cât și turiștii care ne vizitează cu ocazia sărbătorilor de iarnă să se poată bucura de pârtia de schi de pe Cozla.”

Alte sugestii

Furnizare apă cu presiune redusă marți 03.11.2020 în Municipiul Piatra-Neamț
În data de 28 octombrie, la ora 17:00, a avut loc ședința de ceremonie de constituire a Consiliului Local Piatra-Neamț, respectiv depunerea jurământului de către primarul municipiului și consilierii locali
🛑 Restricționări ale circulaţiei rutiere în Piatra-Neamț în perioada următoare!
Plata indemnizatiilor membrilor comisiilor de votare
Întrerupere furnizare apă în Municipiul Piatra-Neamț, marți, 06.10.2020