Piatra-Neamț, prezent la cel mai important eveniment din industria turismului din România


Municipiul Piatra-Neamț este prezent la cea de a 40-a ediție a Târgului de Turism al României, cel mai important eveniment din industria turismului din România. Târgul, la care participă 215 expozanți din 17 țări, se desfășoară în perioada 15-17 noiembrie în București la Pavilionul expozițional Romexpo.
La deschiderea evenimentului a fost prezent primarul Municipiului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic, care a declarat: "Participarea constantă din ultimii ani la târgurile de turism ale României a generat o creștere a vizibilității orașului nostru în rândul operatorilor economici din turism, dar și în rândul turiștilor români și străini. Promovăm la această ediție obiectivele turistice ale orașului, evenimentele anuale, dar și ofertele agenților economici locali. În premieră, la această ediție promovăm aplicația PiatraNeamtcity App, un ghid turistic digital modern și simplu de utilizat, dar foarte util pentru vizitatorii orașului nostru."
Primăria Piatra –Neamț a ales să se promoveze cu ajutorul unui ecran LED de 15 mp vizibil din toate zonele pavilionului. Sloganul sub care se promovează Piatra-Neamț la această ediție a Târgului de Turism este „10 motive pentru a petrece sărbătorile de iarnă la Piatra-Neamț”.

Alte sugestii

Aveți o întrebare privind activitatea noastră? Verificați dacă găsiți răspunsul mai jos
Trei noi zone de agrement în cartierele Pietricica, Speranța și Văleni
Primăria Piatra-Neamț scoate la concurs 5 posturi vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului
Începând de astăzi, 10 februarie 2021, se pot face programări pentru vaccinare și în centrul de la Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza" Piatra-Neamț
Anunț întrerupere furnizare energie electrică în Municipiul Piatra Neamț