Primăria Piatra-Neamț scoate la concurs 5 posturi vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului


Primăria Piatra-Neamț scoate la concurs 5 posturi vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului. Este vorba atât despre posturi de execuție, cât și despre posturi de conducere din cadrul instituției.

Pentru posturile de Arhitect Șef și Director executiv la Direcția Patrimoniu, deja mediatizate în spațiul public, mâine - 16 februarie este ultima zi de depunere a dosarelor.
Celelalte 3 posturi scoase la concurs sunt:

  • Inspector, clasa I, grad profesional asistent, la Biroul Stare Civilă
  • Șef Birou, grad II la Biroul Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor
  •  Inspector clasa I, grad professional asistent la Serviciul de Planificare și Monitorizare (funcție publică de execuție temporar vacantă).

„Avem nevoie în administrația locală de oameni competenți și integri, orientați spre rezultate, dedicați profesiei, care să performeze în echipă. Consider că resursa umană este la fel de importantă ca cea financiară pentru a putea finaliza cu succes orice proiect. De aceea, îmi doresc o echipă de oameni bine pregătiți pentru îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am propus pentru dezvoltarea orașului” a declarat primarul Andrei Carabelea.

Posturile scoase la concurs nu sunt nou create, ci au fost vacantate urmare a unor pensionări sau din alte motive. Toate posturile vacante au fost publicate pe site-ul instituției, unde se regăsesc toate informațiile privind înscrierea, dosarele de concurs, condițiile necesare ocupării și probele de concurs: https://www.primariapn.ro/anunt-concurs-2021

Alte sugestii

Întrerupere furnizare apă în cartierul Dărmănești - 13 mai 2021
Mândri de elevii noștri!
Cei mai mici voluntari ai Asociației Culturale „Eu cred” Tașca s-au alăturat campaniei ”Piatra Curată”
Asociațiile de proprietari continuă activitățile din cadrul campaniei Piatra Curată
ISU Neamţ, mereu în slujba oamenilor