Sântilie, sfântul care ar putea aduce sfârșitul lumii


Ziua Sfântului Ilie era altădată una de temut în lumea satului, căci sărbătoarea era începutul unei serii de trei ce se țineau cu sfințenie de frica pedepselor pe care le-ar fi putut suferi cei care îndrăzneau să le treacă cu vederea. Este vorba de Sântilie, Ilie Pălie și Foca, sărbători ținute pe 20, 21 și 22 iulie. Dacă Sântilie era știut ca aducător de ploi cu grindină și foc, ceilalți puteau provoca incendii sau pârleau recoltele necredincioșilor.  
 
Sântilie, personajul de legendă din cultura populară, este sărbătorit în fiecare an pe 20 iulie, când în calendarul ortodox este Sfântul Ilie Tesviteanul. Acesta a trăit cu opt sute de ani înainte de Hristos, în regatul Israel. Sfântul se bucură de o cinstire aparte din partea Bisericii, fiind singurul prooroc a cărui zi este marcată în calendarul ortodox cu cruce roșie. Totodată este singurul dintre sfinți care a ajuns la cer fără să moară, la fel ca Iisus Hristos. 
 
În credința populară există numeroase legende referitoare la viața acestui sfânt, despre care se spune că este singurul dintre sfinți care ar putea aduce sfârșitul lumii. Se crede că Ilie ar fi fost mai întâi un om păcătos, care și-a ucis părinții. El era agricultor și  în timp ce se afla la câmp diavolul l-a ispitit spunându-i că atunci când va merge acasă își va găsi soția cu altcineva. Ilie a mers acasă și într-adevăr în patul său erau un bărbat și o femeie și crezând că ce i-a spus diavolul e adevărat i-a omorât pe amândoi. Când s-a uitat mai bine a văzut că de fapt erau părinții săi. Ilie a fost însă iertat de Dumnezeu pentru că s-a căit pentru fapta sa și pentru că a dus la îndeplinire sarcini foarte grele pe care I le-a dat Domnul. 
 
După acestea, Dumnezeu l-a făcut pe Ilie stăpân peste diavoli. Neuitând cum a fost ispitit, atât de tare se răzbuna el pe draci, încât atunci când îi lovea cu biciul se cutremura cerul și pământul. Ca să nu distrugă pământul în furia sa, Dumnezeu l-a ciuntit de o mână și un picior, dar i-a dat în schimb un car de foc cu care străbate cerul. Se crede că prin găurile formate pe cer de roțile carului său de foc curge ploaia pe pământ. Iar ca să nu petreacă de ziua lui atât de tare încât să distrugă lumea, Dumnezeu nu îl lasă pe Ilie să afle când este ziua lui, iar când acesta își dă totuși seama ploile țin câte trei zile.
 
În credința populară merele sunt fructele Sfântului Ilie. Oamenii la sate, mai ales cei care au copii morți, nu mănăncă niciodată mere înainte de ziua Sfântului Ilie și nici nu le gustă până ce nu se sfințesc la Biserică și nu dau din ele de pomană. Se spune că merele duse la biserică în ziua Sfântului Ilie se vor transforma în mere de aur pe lumea cealaltă. 
 
De Sfântul Ilie, imediat după ivirea zorilor,  se culegeau și plantele de leac, mai cu seamă bucuiocul și sovârful, folosit la vopsit pentru obținerea culorii roșii. Dacă plouă în ziua Sfântului Ilie, e semn că recoltele vor fi îmbelșugate și se vor coace când le este vremea. Tot acum se strângea și prima miere, Sfântul fiind și patronul apicultorilor, iar cei care se ocupau cu vrăji și descântece încercau să fure din prima miere care era bună pentru astfel de practici.  
 
 

Alte sugestii

💡Proiecte viitoare pentru dezvoltarea municipiului Piatra-Neamț
Primăria Piatra-Neamț - 26 de proiecte europene în valoare de 53.5 milioane de euro, aflate în implementare cu contractele de finanțare semnate și termen de finalizare maxim anul 2022
Program Evidența Populației în zilele de 26 și 27 septembrie
Primăria Piatra-Neamț – finanțare europeană pentru reabilitarea și modernizarea Cinematografului Cozla
Primăria Piatra-Neamț - Sistem bike sharing cu bani europeni