Simboluri pascale


Text

Printre bucatele nelipsite de pe masa de Paști se numără pasca, mielul și cozonacul, toate având diferite semnificații în tradiția creștină, dar și în cea populară românească.
Mielul este considerat un animal sacru care datorită blândeții și purității sale a fost asemănat lui Iisus. Creștinii au prețuit atât de mult mielul încât mai bine de șase secole Iisus a fost reprezentat în icoane sub forma unui miel. Chiar dacă în anul 692 după Hristos s-a renunțat oficial la acest lucru, mielul a rămas și astăzi ca imagine a Domnului. Prin tăierea mielului de Paști se spune că se biruie moartea și puterile răului, amintindu-se totodată de sacrificial făcut de Iisus pentru mântuirea oamenilor. În semn de respect oasele de la friptura de miel nu se aruncau ci se îngropau la rădăcina unui pom fructifer.

Pasca este o coptură caracteristică pentru sărbătoarea pascală, fiind primul aliment care se gustă în noaptea de Înviere după întoarcerea de la biserică. Aceasta se făcea numai din făină curată, măcinată din cel mai bun grâu, cernută printr-o sită deasă. La sate, coacerea păștilor se făcea după un anumit ritual. Înainte de a începe frământatul, femeile se spălau pa cap, se îmbrăcau în haine curate, spuneau rugăciuni și își făceau cruce. Cojile de la ouăle cu care se pregăteau păștile se aruncau pe o apă curgătoare, ca să afle și Blajinii, cei din lumea de dincolo, că e Paști. Când se puneau păștile la copt se făcea cruce pe pereții și la gura cuptorului. Pasca este de obicei rotundă pentru că se crede că scutecele lui Iisus au fost rotunde. Cozonacul în schimb se face în formă alungită, amintind de mormântul lui Iisus.

Cozonacul, pasca și pâinea în general, erau considerate de oamenii de altădată alimente spirituale, daruri ale cerului, de aceea pregătirea lor se face în liniște, după post și rugăciune, iar treaba se începe și se termină cu semnul crucii. Din bătrâni au rămas și diferite superstiții legate de pregătirea cozonacilor. Se spune că este bine să se coacă un număr par, se frământă mai ales cu mâna dreaptă, și fără ca vreun străin să intre în bucătărie. Pasca, ouăle și cozonacul trebuie duse în noaptea de Înviere la Biserică pentru a fi sfințite și abia după aceea pot fi consumate.

Alte sugestii

🛑 Restricționări ale circulaţiei rutiere în Piatra-Neamț în perioada următoare!
Plata indemnizatiilor membrilor comisiilor de votare
Întrerupere furnizare apă în Municipiul Piatra-Neamț, marți, 06.10.2020
💡Proiecte viitoare pentru dezvoltarea municipiului Piatra-Neamț
Primăria Piatra-Neamț - 26 de proiecte europene în valoare de 53.5 milioane de euro, aflate în implementare cu contractele de finanțare semnate și termen de finalizare maxim anul 2022