Valea celor doisprezece


Program

Închis
Vezi programul

Address

Dobreni, str. Parau Horaita nr.153, 617155

Despre

‘’Vântul bătea prin pădurea de brazi, mirosul florilor de câmp se ridica în și plutea prin aer, ciute și cerbi deopotrivă se îndreptau spre lacul ce se ițea la marginea pădurii, dealuri de un verde crud se zăreau printre crengi, iar mai jos la poalele dealurilor se vedeau hornurile fumegând din vetrele caselor. Trecând de lacul albastru în care se oglindeau razele soarelui, făcându-l să arate ca de cristal, intrai într-un sătuc cu case mici care abia se ițeau din iarba deasă, cu pământuri arate pline de roade, cu copiii veseli care fugeau în picoarele goale după florile de păpădie, cu femei în straie de sărbătoare și vorbind tare creând un zumzet în toată valea, cu vița de vie care înmiresmau tot sătucul.’’

Așa începe povestea noastră! Am creat un sătuc după o poveste superbă, care să ne ajute să ne deconectăm de cotidian, un loc în care toți cei care vin pentru o zi sau pentru o săptămână, să poată visa. Un loc care să ne aducă aminte sau să ne redea vremuri în care fericirea venea din lucruri mici. Vă așteptăm să ne treceți pragul, chiar dacă doar pentru a ne încerca preparatele sau a vă relaxa în saună și ciubăr, pentru a dormi într-o căsuță unică din pământ și lemn sau doar pentru a participa la clăcile noastre!

Începând cu data de 21.01.2020 orarul de vizitare va fi zilnic de la 11.00 la 16.00.

Prețul biletului este 15 lei/ adult, 5 lei copiii peste 7 ani, copiii până în 7 ani gratuit. 
Vizitele se pot face doar în zilele și între orele afișate mai sus, pentru a respecta intimitatea turiștilor. 
Oaspeții care servesc masa la noi nu plătesc taxa de vizitare. Masa poate fi servită zilnic de marți până duminică. 

Din cauza locurilor limitate, momentan se accepta doar rezervări. 
Rezervările se pot face la tel. 0728143169/ 0758409704



Photo Gallery

Video

Alte sugestii

Drumul Plutașilor

Pensiune

La Curtea Domneasca - Pensiune & Restaurant

Pensiune

Cuibul dintre Iazuri

Pensiune

Pensiunea Turistică Melania

Pensiune

Pensiune si Camping Octogon

Pensiune