✅ Mii de pietreni au făcut propuneri și sesizări către Primăria Piatra-Neamț în anul 2020


📩 Aproape 550 de propuneri și sesizări au fost înregistrate la nivelul Primăriei Piatra-Neamț pe parcursul anului trecut, prin intermediul aplicației Piatra-Neamț City App și pe adresa oficială de e-mail a instituției. Din cele 334 de sesizări înregistrate prin aplicație au fost rezolvate 320 și 14 sunt în curs de soluționare, iar cele 213 sesizări și solicitări de informații de pe e-mail au fost soluționate în totalitate. 
📇 Aspectele sesizate au vizat probleme din cele mai diverse, însă cele mai multe au făcut referire la starea drumurilor (55 sesizări) probleme la iluminatul public (33), mașini parcate neregulamentar, distrugeri sau furturi de coșuri de gunoi, semne de circulație deteriorate, nereguli în trafic etc.  
📞 Totodată, la Telefonul Cetățeanului au fost înregistrate aproape 2600 de apeluri și solicitări de informații, toate fiind soluționate. 
🤝 Vă mulțumim pentru implicarea civică de care ați dat dovadă sesizându-ne probleme de la nivelul municipiului de a căror rezolvare au beneficiat astfel toți pietrenii. 
❗️ Vă reamintim că și în acest an ne puteți informa cu privire la problemele pe care le sesizați la nivel de municipiu, iar modalitățile prin care puteți face acest lucru sunt următoarele: 
Aplicația Piatra-Neamț City App 
Adresa de e-mail infopn@primariapn.ro 
Site-ul andreicarabelea.ro
Telefonul Cetățeanului 0233 210 872.

Alte sugestii

Primăria Piatra Neamț / Newsletter Nr. 5
Primăria Piatra-Neamț / Newsletter Nr. 4
Activități de Ziua Copilului - sâmbătă 5 iunie la Piatra-Neamț
Program extins la Centrul de vaccinare drive-thru de la Shopping City