Balul de Caritate Marile Sperante editia a VIII-a


Data și ora:
Gazdă:

Piata Petrodava, nr. 1-3, Piatra Neamt, Romania, 610033

Despre

Clubul Rotaract Piatra Neamț a ajuns la a opta ediție a Balului de caritate “Marile Speranțe”. Acest eveniment este unul cu tradiție în comunitatea locală, fiind organizat anual, prilej de fapte bune și ocazie de a ne uni forțele și pentru a transforma împreună vise în realitate.

Scopul Balului de Caritate de anul acesta este achiziționarea, dotarea și montarea unei centrale termice pe lemne pentru încălzirea corpului A al Școlii Gârcina. Momentan, în cadrul corpului A al Școlii Gimnaziale "Episcop Melchisedec Ștefănescu", singurele surse de încălzire sunt sobele pe lemne, sobe care nu reușesc să încălzească suprafața totală, să ofere un confort termic elevilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar. În corpul A, există patru săli de clasă, un laborator de informatică, două birouri, cancelaria și grupurile sanitare. În școală învață un număr de 90 de elevi, dar de această investiție se vor bucura multe generații de acum înainte!
Împreună putem să încălzim suflete și să creștem viitorul. Educația este temelia societății în care trăim, iar copiii sunt viitorul nostru, al tuturor. Asigurându-le un climat confortabil pentru desfășurarea orelor de curs, le acordăm de fapt un mediu propice pentru a se concentra pe dezvoltarea lor intelectuală.

În acest sens, vă invităm să fiți alături de noi la Balul de Caritate "Marile Speranțe", în data de 1 februarie 2020, începând cu orele 19, la Central Plaza Hotel, salonul Avangarde, să petrecem o seară minunată în compania trupei CrossMedio și să oferim elevilor climatul potrivit de care au nevoie pentru a învăța, iar orele să se desfășoare în condiții normale, într-un ambient cald și primitor.
După cum ne este obiceiul, vom organiza o tombolă cu premii surpriză, dar avem și alte momente frumoase pregătite special pentru această seară. Veți avea ocazia de a lua parte la licitația unor obiecte unicat realizate de artiști de renume, dar și a altor obiecte surpriză.

Tot în seara de 1 februarie 2020 vom afla și câștigătorii tombolei “#cutiuta”, cele trei premii fiind oferite de Călătorește cu Dragoș Agenție de Turism.

Vă așteptăm cu drag să petrecem o seară de poveste împreună, și să le oferim o școală normală viitoarelor generații de elevi ai Școlii Gârcina!

Prețul unei invitații este de 250 de lei. Aceasta poate fi achiziționată de la membrii clubului Rotaract Piatra Neamț. Pentru mai multe detalii ne puteți scrie un email la adresa contact@rotaractpiatraneamt.ro sau ne puteți trimite un mesaj privat pe pagina de Facebook, unde veți fi contactat în cel mai scurt timp posibil de unul dintre voluntarii clubului.

Fotografii