Expoziția foto-documentară „Piatra-Neamț. Decembrie 1989”


Data și ora:
Gazdă:

Strada Ștefan cel Mare 3, Piatra Neamț, Romania

Despre

Recuperarea memoriei comunității locale: expoziția foto-documentară „Piatra-Neamț. Decembrie 1989”

Pentru a marca trecerea a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, Complexul Muzeal Județean Neamț, în colaborare cu Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu”, propune publicului o expoziție foto-documentară intitulată Piatra-Neamț. Decembrie 1989.
Panourile au fost amplasate în Piața Libertății, în locul în care la data de 22 decembrie 1989, „pietrenii s-au adunat pentru cea mai fericită adunare populară de după război încoace, adunare spontană și liberă”, unde „au vorbit, dincolo de cuvinte, lacrimile” (Adrian Alui Gheorghe, După cea mai lungă noapte, în Ceahlăul, anul I, nr.1. din 23 decembrie 1989).

Expoziția este o formă de recuperare a memoriei comunității locale. Fotografiile provin din arhive personale-Ioan Clopoțel și Petru Fermeșanu, cărora le mulțumim pentru colaborare. Prin puterea ei de reprezentare fotografia are o importanță documentară inestimabilă, fiind un martor al evenimentelor istorice. Materialul iconografic, ilustrativ pentru ziua de 22 decembrie, este expus pe 5 panouri, fiind organizat cronologic. Imaginilor le sunt asociate extrase din publicația neamțeană „Ceahlăul”, semnatarii articolelor selectate fiind nume de marcă ale vieții cultural-științifice. Expoziția evidențiază cauzele evenimentului dramatic din decembrie 1989 dar și „BUCURIA LIBERTĂȚII” și SPERANȚA.

Prin intermediul acestui eveniment Complexul Muzeal Județean Neamț continuă seria proiectelor expoziționale foto-documentare organizate în aer liber (Primul război mondial în colecții muzeale și fonduri documentare, 31 octombrie 2018), urmând ca pe parcursul anului 2020 să fie prezentate publicului expoziții din toate domeniile de activitate ale instituției noastre (arheologie, istorie, etnografie, artă, etc.). Acest proiect expozițional nu s-ar fi realizat fără contribuția esențială a domnului Florin Ghimiș, fotograful Complexului Muzeal Județean Neamț.

Panourile vor fi expuse pe latura de est a Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni Piatra Neamț în perioada decembrie 2019-februarie 2020.

Fotografii