Inspirație și creativitate în Tango (ce știu eu despre asta)

Prezentare, Întâlnire

Data și ora:
Gazdă:

Strada Depoului 3, 610072 Piatra Neamț, România

Despre

Așa cum spuneam în evenimentul de la Suceava mi-am dat seama la un moment dat că îmi place tango pentru că se bazează pe improvizație. Ziceam eu acolo că improvizația în tango este spontană, dar nu e ceea ce înțelegem noi, aicea în Românica, un lucru făcut la repezeală, ba dimpotrivă.
Și când am realizat ce important este pentru mine, să dansez mereu altceva, am încercat să o fac. Pe atunci aveam mari carențe, nu știam cum se fac multe lucruri, nici acum nu știu, dar între timp am mai învățat câte ceva.
Să revin însă. Cum spuneam am început să dansez, pe cât puteam mereu altceva, însă după un timp mi-am dat seama că ajunsesem într-un punct, unde se părea că nu mai pot găsi nimic nou. Mă înșelam bineînțeles, știam asta, dar aveam carențe cum am zis.
În același timp observasem că în demo-urile la care mă uitam apăreau din când în când, elemente care mi se păreau altceva, și așa și erau, interpretări personale a unui element de bază sau chiar variante originale de a dansa un element de bază.

Mă întrebam deci, pe atunci, ce aș putea face.
Și am întrezărit o cale, când l-am auzit pe la Pablo Veron, spunând că:
”În tango, trebuie să faci imposibilul să devină posibil, posibilul să fie ușor, iar ușorul să se simtă elegant”

Asta m-a inspirat și voi încerca să vă inspir și pe voi, să vedem împreună cum ne putem folosi de creativitate și cum ne lăsăm inspirați pentru asta.

Vă invităm, așadar pe 13, 14 și 15 septembrie, la Tango Conect Piatra Neamț, pentru un seminar intensiv despre inspirație și creativitate în Tango, sau cât știu eu despre asta, bineînțeles !!??

Cătălin Mihail Chelaru

Participare la:
2xS + P/M - 60 lei
4xS + P + M- 100 lei
6xS + P + M - 120 lei

Înscrieri la
0742 909 219 Mona
0726 555 811 Cătălin
Vineri, 13 Septembrie 2019
19:00 - 20:00
Caminar sau cum putem fi creativi ”din mers”
20:15 - 21:15
Basico sau ”baza” creativității în tango
21:30 - 23:59
Practica sau ”atelierul” de creație al tango-ului
Sâmbătă, 14 Septembrie 2019
14:00 - 15:00
Ocho cortado sau creativitate prin mișcări întrerupte
15:00 - 16:15
Pauză de prânz și șpriț
16:30 - 17:30
Ocho caminato sau cum putem fi creativi ”optând” din mers
18:00 - 19:00
Tango în cale ... la Turnul lui Ștefan cel Mare
21:30 - 02:30 (peste noapte)
Milonga a los amigos
Duminică, 15 Septembrie 2019
12:30 - 13:30
Parada, pasada, sanguchito și barrida sau momente creative
13:45 - 14:45
Codigo de marcha sau cum s-a modificat codul de mers prin creativitate

Fotografii