Investiții în infrastructura educațională cu fonduri europene: reabilitarea, modernizare și dotarea Colegiului Tehnic de Transporturi


Preocupare pentru viitorul comunității🇪🇺

Primarul Dragoș Chitic a semnat contractul de finanțare pentru încă un proiect european care va fi implementat în Piatra-Neamț, în perioada următoare și va fi finanțat în cadrul POR 2014-2020 în proporție de 98%, contribuția proprie fiind de doar 2 %. Valoarea proiectului este de 2,9 milioane de euro.
Este vorba despre „Reabilitarea, modernizare și dotarea Colegiului Tehnic de Transporturi”.

📍 Concret, vor fi realizate lucrări de reabilitare termică a clădirii, reabilitarea acoperișului precum și dotări specifice pentru creșterea și îmbunătățirea infrastucturii educaționale de care beneficiază 635 de elevi și 50 de cadre didactice.

„Consider că unul dintre fundamentele principale ale unei comunități îl reprezintă educația membrilor ei. Mai multe unități școlare din Piatra-Neamț: creșe, grădinițe, școli generale și licee vor beneficia în perioada următoare de reabilitare, modernizare și dotare din fonduri europene atrase în cadrul actualului Program Operațional Regional al Uniunii Europene. Fondurile europene reprezintă o soluție la îndemâna autorităților locale pentru realizarea de investiții care să dezvolte comunitățile și din acest motiv ne batem pentru fiecare cent nerambursabil care poate fi adus în orașul nostru”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Alte sugestii

În noaptea dintre ani vă așteptam la Curtea Domnească
Incendiul de pe str. Dimitrie Leonida a fost stins de către echipajele ISU Neamț.
Consultări publice la Primăria Piatra-Neamț
Finanțări nerambursabile de la bugetul local
Întrerupere furnizare apă, miercuri, 22 ianuarie 2020