Avize favorabile pentru şapte proiecte depuse de Primăria Piatra-Neamț


Un număr de șapte proiecte depuse de Primăria Piatra-Neamț pentru finanțare din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional au trecut deja cu avize favorabile de etapele de evaluare a eligibilității și evaluare tehnico-financiară, intrând în etapa de precontractare.
Este vorba despre cele două proiecte privind modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în Piatra-Neamț în valoare de 2.170.000 euro, de trei proiecte prin care se vor realiza parcuri publice urbane multifuncționale în trei zone ale orașului în valoare de 1.780.000 euro , de proiectul prin care va fi implementat un sistem de bike–sharing cu stații pentru biciclete în toate cartierele orașului în valoare de 2.660.000 euro și de proiectul prin care va fi reabilitat și transformat într-un centru cultural multifuncțional cinematograful Cozla din cartierul Dărmănești în valoare de 1.730.000 de euro.
„Mă bucur că reușim să facem pași importanți în implementarea proiectelor cu finanțare europeană pregătite pentru Piatra-Neamț. Faptul că proiectele au trecut de primele etape de evaluare, primind punctaje bune, îmi întărește încrederea în atragerea cât mai multor fonduri europene care să dezvolte accelerat orașul, să crească confortul și calitatea vieții cetățenilor. Avem constituit la nivelul primăriei un compartiment format din profesioniști în pregătirea proiectelor pentru absorbția de fonduri și am stabilit ca prioritate atragerea de bani europeni pentru investiții majore în Piatra-Neamț”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Până la această dată sunt depuse pentru Piatra-Neamț 32 de proiecte cu finanțare europeană în valoare de peste 92 milioane de euro prin care, pe lângă investițiile menționate mai sus, se vor realiza, moderniza şi reconfigura trei coridoare urbane de transport: Bulevardul Decebal – Piaţa Mihail Kogălniceanu – Bulevardul Traian, Bulevardul 9 Mai – strada Dimitrie Leonida și Strada Mihai Viteazu, se vor realiza un sistem de piste pentru bicicliști, un sistem de management inteligent al traficului, stații de încărcare pentru autovehicule electrice, reabilitarea unor unități de învățământ, modernizarea sistemului de transport public prin achiziția de autobuze electrice și modernizarea stațiilor de așteptare.

*Imagini cu titlu de prezentare*

#PiatraNeamt
#UniuneaEuropeana
#Europa
#Romania
#fondurinerambursabile
#PiatraNeamtseDezvolta

Alte sugestii

În noaptea dintre ani vă așteptam la Curtea Domnească
Incendiul de pe str. Dimitrie Leonida a fost stins de către echipajele ISU Neamț.
Finanțări nerambursabile de la bugetul local
Salonul Auto de la Piatra-Neamț
Primele meciuri internaționale pentru naționala U15 la Piatra-Neamț