Doamna Maria Pavăl - primul ”Angajat al săptămânii”


Demarăm din această săptămână o campanie cu titlul „Angajatul săptămânii”, titlu pe care îl va primi unul dintre salariații primăriei care a avut realizări deosebite în activitatea desfășurată, contribuind astfel la îmbunătățirea imaginii instituției, la realizarea obiectivelor departamentului/instituției, la crearea și menținerea la locul de muncă a unui climat pozitiv, bazat pe încredere și spirit de echipă.
Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra-Neamț: „Angajatul săptămânii va fi prezentat în fiecare vineri, împreună cu motivele pentru care a primit acest titlu. Sunt și funcționari publici care își fac treaba cu profesionalism, ba chiar cu pasiune, și cred că pietrenii trebuie să îi cunoască. Ei sunt cei pe care mă bazez și consider că e corect să le recunoaștem meritele.”Doamna Maria Pavăl, primul angajat al săptămânii din această campanie, este o fire optimistă, care în fiecare dimineață „lasă problemele personale pe drumul dintre casă și locul de muncă” și se așează la birou „cu gândul că fiecare om cu care va vorbi în ziua respectivă poate să îi fie părinte, copil sau frate”.
Angajat al Primăriei Piatra-Neamț din anul 2008, la Biroul Relații Publice – Direcția Urbanism, Maria Pavăl vine din mediul privat unde a lucrat ca subinginer în construcții, fiind absolventă a Facultății de Construcții din Iași. Au recomandat-o pentru acest titlu foarte mulți cetățeni care au apelat la serviciile Direcției de Urbanism și Cadastru prin intermediul Biroului de Relații cu Publicul, dar și colegi de-ai dânsei pentru atitudinea pozitivă pe care a avut-o cu fiecare dintre ei.#oameniidinPrimărie #nouaPiatra

Alte sugestii

Pregătiri pentru redeschiderea Pieţei Centrale
Raportul primarului Andrei Carabelea pentru săptămâna 23-29.11.2020
Ziua Națională, sărbătorită altfel la Piatra–Neamț
Iluminatul ornamental de sărbători va fi pornit pe 1 decembrie
Primăria Piatra-Neamţ se alătură Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ în promovarea aplicaţiei Bright Sky RO