Eficientizarea activității și reducerea birocrației prin digitalizarea Primăriei Piatra-Neamț cu fonduri europene


Eficientizarea activității și reducerea birocrației prin digitalizarea Primăriei Piatra-Neamț cu fonduri europene

Primăria Piatra-Neamț a depus în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa prioritară 2, apelul POCA/661/2/1-CP13/2019 Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate proiectul cu titlul “Dezvoltarea capacității de planificare strategică și implementarea unui sistem informatic integrat în municipiul Piatra-Neamț”.

Proiectul cuprinde trei obiective principale:
1. Eficientizarea și simplificarea serviciilor furnizate cetățenilor de către Primăria Muncipiului Piatra-Neamț prin implementarea unui sistem informatic de servicii electronice integrat cu o platformă de management informațional geografic.
2. Promovarea modernizării în administrația publică locală din Municipiul Piatra-Neamț prin specializarea angajaților primăriei pe teme specifice proiectului (planificare strategică și utilizarea noului sistem informatic) ceea ce va determina motivarea și mobilizarea acestora în direcția inovației și în oferirea de servicii publice de calitate către cetățeni.
3. Dezvoltarea capacității de planificare strategică la nivelul administrației publice locale din Municipiul Piatra-Neamț prin realizarea Strategiei Smart City și a Strategiei de dezvoltare durabilă 2021 – 2027.

Valoarea totală a proiectului este de 3.855.000 lei, din care contribuția municipiului Piatra-Neamț este de doar 2%.

„Prin acest proiect ne dorim să asigurăm servicii publice integrate de calitate, transparente şi accesibile pentru pietreni, prin simplificarea procedurilor administraţiei locale, în paralel cu reducerea birocraţiei şi instruirea personalului din administrația locală, în sensul profesionalizării acestora. Vom minimiza astfel interacţiunea directă, deplasările cetăţenilor la primărie, statul la ghişee, predarea de documente, toate derulându-se electronic. Am încredere că finanțarea acestui proiect va fi aprobată și că vom putea trece cât mai repede la implementarea lui”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Alte sugestii

Primăria Piatra-Neamț acordă un nou lot de locuinţe
🚎 Transport public modern, confortabil și ecologic în Piatra Neamț, cu fonduri europene
A început Târgul de carte ”Libris”
Iluminatul public din Piatra-Neamț va fi modernizat cu fonduri europene. Cheltuieli reduse cu peste 40%
Raportul primarului Dragoș Chitic 2016-2020