𝐌𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐜𝐭𝐢𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝟒𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐯𝐮𝐥𝐧𝐞𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥𝐞 𝐯𝐚𝐫𝐬𝐭𝐧𝐢𝐜𝐞 𝐬𝐢 𝐜𝐮 𝐝𝐢𝐳𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐢


A început distribuirea materialelor de protecție și dezinfectanți către cele 400 de persoane vulnerabile vârstnice și cu dizabilități, beneficiare de servicii specifice, în cadrul Acordului de sprijin încheiat între Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Municipiul Piatra-Neamț, prin Direcția de Asistență Socială, în proiectul “Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul pandemiei COVID 19. 
Fiecare pachet cu materiale de protecție și dezinfectanți conține:
✅ 1 cutie cu 50 măști de protecție,
✅ 1 l dezinfectant mâini, 
✅ 2 săpunuri lichide antibacteriene cu glicerină 0.5l,
✅ 1 flacon alcool sanitar 0.5l.
Distribuirea se realizează în 3 etape, începând cu 19.01.2021, la domiciliul celor 400 de persoane cu vârsta peste 65 ani și cu dizabilități, aflate în situație de risc, persoane ce au fost selectate în baza criteriilor stabilite prin metodologia realizată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Proiectul “Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul pandemiei COVID 19” este implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 4 Incluziunea socială și combaterea sărăciei, cu finanțare din Fondul Social European. 
Prin acest proiect se urmărește creșterea calității vieții și combaterea situațiilor de risc și vulnerabilitate pentru cele 400 de persoane vârstnice, cu vârsta minimă de 65 de ani și cu dizabilități  din municipiul Piatra-Neamț.

Alte sugestii

Întrerupere furnizare apă în Municipiul Piatra Neamț - 17.09.2021
Ample lucrări de reparații pe Strada Fermelor
Unde se lucrează în Piatra-Neamț (6 - 10 septembrie 2021)
Unde se lucrează în Piatra-Neamț (30 august-3 septembrie)
Întrerupere furnizare apă- 30 august