43 de milioane de lei alocați de Guvernul Nicolae Ciucă pentru Municipiul Piatra-Neamț

43 de milioane de lei alocați de Guvernul Nicolae Ciucă pentru Municipiul Piatra-Neamț

August 12, 1:40 PM
Press release

Municipiul Piatra-Neamț beneficiază de o alocare de 43 de milioane de lei pentru modernizarea rețelei magistrale de alimentare cu apă și canalizare și realizarea unui nou pod peste râul Bistrița, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Unul dintre cele mai importante proiecte pentru Piatra-Neamț, realizarea de rețele noi de alimentare cu apă și canalizare pe strada Petru Movilă și bulevardele Decebal și Traian are o alocare de 16,7 milioane de lei. Contractul pentru achiziția lucrărilor de proiectare și execuție a fost semnat ieri, pe 11 august, urmând să înceapă faza de proiectare. Lucrările la noua rețea de apă și canalizare vor fi corelate cu cele de modernizare a culoarului de mobilitate Bulevardul Decebal – Piața Mihail Kogălniceanu – Bulevardul Traian, pe întreaga porțiune dintre Shopping City Piatra-Neamț și Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”.

26,3 milioane de lei au fost alocați pentru proiectul de construcție a unui nou pod peste râul Bistrița, în zona Căprioara. Podul existent va fi amenjat ca zonă ciclabilă și de promenadă, iar lângă acesta va fi amenajat un pod rutier nou.

„Banii alocați de Guvernul Nicolae Ciucă prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny pentru Piatra-Neamț vor finanța două proiecte de maximă importanță. Este vorba despre schimbarea rețelei magistrale de apă și canalizare, o rețea veche de peste 50 de ani, care creat nenumărate probleme pentru pietreni în ultimii zeci de ani. Acum, prin această alocare, vom moderniza rețeaua pe tronsonul Str. Petru Movilă - Bd. Decebal - Piața M. Kogălniceanu - Bd. Traian, unde va fi montată noua conductă, în paralel cu cea veche. Realizarea unui nou pod în zona Căprioara va însemna, în primul rând, o investiție pentru siguranța cetățenilor și pentru modernizarea infrastructurii din oraș. Sprijinul primit din partea Guvernului se va reflecta în două mari proiecte de investiții cu un real impact în viața pietrenilor.” a declarat primarul Andrei Carabelea.


Serviciul de Comunicare al Primăriei Piatra-Neamț

Other News

Primăria Piatra-Neamț reabilitează și modernizează anul acesta 30 de străzi

Primăria Piatra-Neamț reabilitează și modernizează anul acesta 30 de străzi

Press release

Telegondola, oprită temporar pentru lucrări de întreținere

Telegondola, oprită temporar pentru lucrări de întreținere

Press release

Gratuitate de 30 de minute în parcările de la Piața Centrală

Gratuitate de 30 de minute în parcările de la Piața Centrală

Press release