Copiii de la Creșa Precista se vor putea muta, temporar, la Creșa Paharnicul

Copiii de la Creșa Precista se vor putea muta, temporar, la Creșa Paharnicul

November 7, 10:00 PM

📌Primarul Adrian Niță a avut astăzi, 7 noiembrie, o întâlnire cu părinții copiilor înscriși la Creșa Precista, pentru a debloca o situație neplăcută, cauzată de întârzierea lucrărilor la această unitate. În urma discuțiilor la care a participat și conducerea Creșei Piatra-Neamț, primarul le-a propus părinților ca de luni, 11 noiembrie, să își înscrie copiii la Creșa Centru (Paharnicul), în spațiile disponibile după relocarea copiilor din programul „Primii Pași”.  
🖋️„Voi convoca, de îndată, o ședință extraordinară de Consiliu Local pentru mâine, apoi vom trimite documentația la Inspectoratul Școlar pentru a obține avizul privind mutarea temporară a spațiului și de luni, puteți merge la Creșa Paharnicul. Aici o să aveți locuri și tot ce vă trebuie. Am dispus ca, în maxim două zile, toate forțele și resursele necesare să pregătească spațiile și să asigure condițiile de funcționare pentru cele două grupe de copii. Măsura pe care o luăm este una cu caracter temporar, vom și stipula asta în hotărârea pe care o vom transmite la ISJ, iar când va fi finalizată lucrarea de la Creșa Precista, veți putea să reveniți în unitatea renovată”, le-a transmis părinților primarul Adrian Nita.
Soluția găsită acum a venit după ultimele discuții pe care primarul le-a purtat cu constructorul de la Creșa Precista, unde sunt întârzieri din cauza unei prevederi legislative apărute în timpul executării lucrărilor.
🖋️„Eu am abordat problema acestei creșe ieri, când am avut o ședință cu constructorul, colegii și-au dat tot concursul pentru a grăbi partea de documentație. Dar, din cauza acestei prevederi legislative noi, am ajuns la acest impas. Constructorul a propus ca termen de finalizare luna aprilie 2025, eu am spus că nu accept. Lucrarea poate fi gata, în varianta optimistă, până pe 10 decembrie, dacă nu, până pe 10 ianuarie, dar, până atunci, copiii au această variantă, la Creșa Paharnicul”, a mai adăugat primarul Adrian Nita. 
O altă soluție care fusese luată în calcul, respectiv noua creșă de lângă Sala Polivalentă, nu poate fi accesată în această perioadă deoarece mai este nevoie de autorizare ARACIP și de o serie de dotări pentru care vor fi alocate fonduri pentru ca unitatea să devină funcțională. În plus, vor mai trebui rezolvate și lucrări la rețeaua de canalizare pentru care au fost deja alocați banii necesari.

Serviciul de Promovare și Mass-Media

Other News

January 14, 2026

Sesizările se mută în aplicația My Town Piatra-Neamț

În scurt timp, sesizările se vor muta pe aplicația My Town Piatra-Neamț. Platforma My Town Piatra-Neamț este un instrument modern de comunicare și implicare civică, gândit pentru a aduce administra...

Serviciul de Promovare și Mass-Media Published By Serviciul de Promovare și Mass-Media
February 11, 2026

Avertizare de gripă aviară

IDSA București a confirmat prezența virusului influenței aviare la un cadavru de lebădă prelevat din Lacul Bâtca Doamnei, pe raza municipiului Piatra-Neamț. Autoritățile veterinare au stabilit o zo...

Serviciul de Promovare și Mass-Media Published By Serviciul de Promovare și Mass-Media
July 21, 2025

Anunț recrutare - Șef Formație intervenție, salvare și prim ajutor SVSU

Municipiul Piatra-Neamț organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant, funcție contractuală de execuție de Șef formație intervenție, salvare și prim ajutor din cadrul Serviciului Voluntar pe...

Serviciul de Promovare și Mass-Media Published By Serviciul de Promovare și Mass-Media