Festivalul Dacic Petrodava, ediția a VI-a
Press release
Piatra-Neamț va fi, în acest week-end, gazda unui eveniment care și-a creat deja o tradiție în seria de manifestări estivale ale orașului. Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Dacic Petrodava se va desfășura în perioada 19-21 iulie, în organizarea Asociației Culturale „Istoria Interactivă” și cu susținerea financiară a Primăriei Piatra-Neamț, în valoare de 90.000 lei.
Pe platoul Curții Domnești vor fi montate vineri seară taberele și atelierele unde publicul va avea ocazia să descopere meșteșuguri antice, să asiste la jocuri romane, dansuri cu nimfe, antrenamente cu soldați și gladiatori, sau bătălii dintre daci și romani. Ziua de sâmbătă se va încheia cu tradiționala paradă cu torțe prin Parcul Central și cu un spectacol cu foc pe platoul Curții Domnești, în timp ce duminică un punct de interes va fi pe dealul Bâtca Doamnei, unde se vor duce lupte aprige pentru cucerirea Cetății Petrodava.
În centrul acțiunilor se vor afla anul acesta trupele de reconstituire istorică Asociația Culturală Istoria Interactivă (Neamț), Garda Apulum (Alba Iulia), Asociația Culturală Tomis (Constanța) și Historia Renascita (Pitești).
Alături de organizatori, parteneri ai evenimentului sunt Primăria Piatra-Neamț, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Organizația de Management al Destinației (OMD) Piatra-Neamț (partener media).
„Ne așteaptă un sfârșit de săptămână plin de spectacol, istorie și povești! Festivalul Dacic Petrodava a ajuns la a VI-a ediție, un eveniment pe care l-am susținut și anul acesta prin sesiunea de proiecte cu finanțare nerambursabilă. Istoria locului nostru se povestește și se trăiește în aceste zile, prin toate activitățile pregătite de organizatorii festivalului” a declarat primarul Andrei Carabelea.
Programul festivalului:
Sâmbătă, 20 iulie
10:00 – Ceremonia oficială de deschidere a Festivalului
10:30 – Prezentarea taberelor și a atelierelor meșteșugărești
11:00 – Deschiderea taberelor și atelierelor (prelucrare os, lemn, monetărie, întreținere echipamente, jocuri romane, plante dacice, machete, scriptoria, metalo-plastie, antrenamente soldați și gladiatori
19:00 – Dansuri antice, prezentări trupe de luptă, demonstrații de tehnică militară daco-romană, lupte gladiatori
20:30 – Asediul I – Bătălia dintre daci și romani
21:00 – Parada cu torțe prin Parcul Central
21:30 – Spectacol cu foc pe platoul Curții Domnești
Duminică, 21 iulie
10:00 – Deschiderea taberelor Curtea Domnească
11:00 – Asediul Cetății Petrodava (pe Bâtca Doamnei)
15:00 – Dansuri de inspirație antică și lupte de gladiatori
18:00 – Asediul II - Bătălia dintre daci și romani
19:00 – Salutul trupelor și închiderea Festivalului.
Serviciul Comunicare