Rabla Local - Piatra-Neamț

Rabla Local - Piatra-Neamț

October 12, 2:30 PM
Public Information

 𝗔𝗡𝗨𝗡Ț 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 - 𝗣𝗥𝗢𝗚𝗥𝗔𝗠𝗨𝗟 𝗥𝗔𝗕𝗟𝗔 𝗟𝗢𝗖𝗔𝗟

Primăria Municipiului Piatra-Neamț își exprimă intenția de participare la Programul privind casarea autovehiculelor uzate (Rabla local), prin înscrierea unui număr maxim de 100 autovehicule, aparținând persoanelor fizice.

👨‍🦰 Criterii de eligibilitate a proprietarului de autovehicul uzat 👇

Este considerat eligibil proprietarul de autovehicul uzat care îndeplineşte următoarele condiţii la data solicitării stimulentului pentru casare:
a) are domiciliul/reşedinţa pe raza teritorială a UAT-Municipiul Piatra Neamț;
b) deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale UAT-Municipiul Piatra Neamț;
c) nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
d) nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Program;
e) nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

🚘 Criterii de eligibilitate a autovehiculului uzat 👇

Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este înregistrat în evidenţele fiscale ale UAT- Municipiul Piatra Neamț;
b) la data participării în Program are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei;
c) are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară;
d) conţine componentele esenţiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie).

🖊 Cererile de înscriere pentru casarea autovehiculelor prin programul Rabla local pot fi depuse la sediul Primăriei–Registratură(camera 20 - ghișeul 7) și trebuie să aibă anexate următoarele documente:
1. Actul de identitate - copie certificată* ”conform cu originalul”;
2. Actele de proprietate ale autoturismului (cartea de identitate și certificatul de  înmatriculare) - copii certificate „conform cu originalul”;
3. Certificat fiscal eliberat de Direcția Taxe și Impozite a Municipiului Piatra Neamț din care să rezulte că nu există înregistrate restanțe de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare - în original;
4. Certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț- în original; 
5. Extras de cont cu menționarea titularului și a codului IBAN.

❗ Atenție! Pentru certificare este nevoie de prezentarea documentelor și în original! 

Serviciul de Comunicare al Primăriei Piatra-Neamț

Other News

Continuă campania de colectare a brazilor de Crăciun

Continuă campania de colectare a brazilor de Crăciun

Public Information

Campanie de colectare a brazilor de Crăciun

Campanie de colectare a brazilor de Crăciun

Public Information

Program special Biroul Stare Civilă

Program special Biroul Stare Civilă

Public Information