Asociatia Sport Natura

Asociatia Sport Natura

About

ASOCIAȚIA “SPORT.NATURA” este o organizație non profit alcătuită dintr-un grup de prieteni pasionați de sport, munte, călătorii, competiții, cunoaștere.

Suntem din anul 2013 organizatorii celui mai mare eveniment outdoor din județul Neamț si zona Moldova, respectiv “Maraton Bate Toaca” desfășurat în Masivul Ceahlău.

Ne propunem ca de la an la an și de la eveniment la eveniment sa creștem atât prin valoarea concurenților dar și prin aducerea în competiții a unui număr cât mai mare de participanți amatori, practicanți ai oricăror tipuri de activități sportive, indiferent de natura acestora. Alergarea este un sport de masă, o activitate frumoasă care aduce cele mai multe beneficii pentru trup, minte și suflet.

Membrii Asociației “Sport.Natura” nu sunt remunerați sub nicio formă, activitățile noastre au caracter voluntar și se bazează în mod special pe sponsorizări, parteneriate, donații, alte activități de voluntariat etc.

Similar Suggestions

Bad choices make good stories, so till the music is gone, let's party on!
Salina “Căsuța cu sare” din municipiul Piatra Neamț, situată pe str. Ștefan cel Mare, nr. 33 (vis-à-vis de Parcul Zoologic, Tabăra Cozla).
Ștefan cel Mare nr.33, Piatra Neamt, Romania, 610101
Bdul Traian, Nr.15, Bloc A3, Parter, Piatra Neamt, Romania, 610136
VIVID Neamț este o inițiativă comunitară, care reunește persoane fizice, ONG-uri, antreprenori și alti binevoitori responsabili de gestionarea situației provocate de COVID-19
TURN FOLK PIATRA NEAMȚ este gândit ca un proiect inedit pentru acest gen muzical din România. Este un proiect național, ediția 2018 având caracter de ediție pilot.
Hotel Oscar este o unitate de cazare si alimentatie publica situata in una din cele mai frumoase zone ale Moldovei, Piatra Neamt.
Sat Bistrita , Com. Alexandru cel Bun, Str. Petru Rares, nr. 195, Jud. Neamt, Piatra Neamt, Romania, 610039
ROD este un spațiu de întâlnire destinat activităților care dezvoltă abilități și gândire creativă, spirit de implicare și învățare reciprocă.
Bulevardul Dacia, nr. 15, Piatra Neamt, Romania, 610107