Asociația Tânăr și Liber

Asociația Tânăr și Liber

EVENTS ORGANIZERS

About

Asociația a luat ființă în luna martie 2020, inițial ca o filială a clubului Iacomi, prin voința membrilor fondatori care își propun să continue activitatea de voluntariat, în domeniul ecologiei, turismului, educației non-formale și să atragă în rândul organizației copii, adolescenți dar și adulți interesați să participe la activitățile în natură, tabere, competiții, dar mai ales să își dezvolte abilități specifice, toate acestea, cu scopul de a contribui la creșterea unei comunități locale funcționale, a oamenilor care trăiesc sănătos, simplu, în armonie. Din aprilie 2021 am devenit Asociația Tânăr și Liber, de sine stătătoare.

Misiunea ”Tânăr și Liber”, o reprezintă promovarea ideii de voluntariat, creșterea gradului de educare și cunoaștere a domeniilor ecologie și turism montan, precum și îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.

În realizarea misiunii sale, ”Tânăr și Liber” va derula  programe specifice în cele patru domenii prioritare –  Educația, Voluntariatul, Drumețiile și Sportul. De asemenea, Filiala ”Tânăr și Liber” va continua să livreze programul de dezvoltare personală The Duke of Edingburgh Internațional Award, în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 – 24 ani, asigurând partea de pregătire aventură și inițiere în drumeție pentru unitățile operaționale Award din regiunea Moldovei, care au tineri înscriși în program.

Similar Suggestions

EVENTS ORGANIZERS
Cicia (Centrul de Incubare Creativ-Inovativ de Afaceri) CICIA functioneaza ca structura de consultanta pentru promovarea antreprenoriatului creativ si inovativ, ca masura activa de ocupare
Strada Libertății, Roznov 617390, Romania
EVENTS ORGANIZERS
Tura de aventură
EVENTS ORGANIZERS
Hasmas Maraton Maraton 42k, Semimaraton 21k, Cross 10k , Karpaten
EVENTS ORGANIZERS
Florin Mihai
EVENTS ORGANIZERS
Asociația R.A.D.A Piatra-Neamț
EVENTS ORGANIZERS
Active KIDS organizeaza petreceri pentru copii, incurajeaza miscarea si activitatile spotive - recreative - distractive
Strada Mihai Viteazul 19, Piatra Neamț, Romania
EVENTS ORGANIZERS
Memorialul Ipotesti - Centrul National de Studii Mihai Eminescu
EVENTS ORGANIZERS
Fundaţia Culturală "ION CREANGĂ" este o organizaţie neguvernamentalǎ aflata in slujba memoriei marelui scriitor humuleștean!
EVENTS ORGANIZERS
Pensiunea “Eden” vă invită să petreceţi clipe de neuitat într-o ambianţă unică, intimă şi rafinată. Pensiunea este situată în centrul monahal al moldovei, în comuna Agapia, la ieşirea din Târgu Neamţ spre P. Neamţ, la 2 km de Tg. Neamţ, pe partea stângă, într-un peisaj şi ambianţă deosebită. Unitatea noatră vă oferă cazare în camere duble, twin sau apartamente, cu baie la fiecare cameră, totul pentru confortul si plăcerea dumneavoastră. Fie că alegi camerele spaţioase de la etaj sau camerele intime şi călduroase de la mansardă, îţi garantăm o şedere plăcută ! Pensiunea turistica “Eden” dispune de :. 16 camere; 3 apartamente; Restaurant; Terasa; foişor, ce poate fi amenajat ca si sala de conferinte; grătar; spaţiu de joacă pentru copii; Salon evenimente (evenimente speciale, nuntă, botez, banchet etc.); mini ferma proprie Vezi mai puţin