Expoziția ”IE și ELEGANȚĂ”
IN THE CITY AND SURROUNDINGS
Location:
Organizer:
Dates And Hours:
Sunday, 1st December 2024
- Saturday, 1st March 2025
11:00 - 17:00
11:00 - 17:00
About
IE și ELEGANȚĂ
De Ziua Națională a României vă propunem o expoziție despre un element definitoriu pentru identitatea culturală a poporului nostru: cămașa cu altiță. Cu atât mai mult cu cât, începând cu 1 decembrie 2022, arta realizării frumoaselor cămăși femeiești de sărbătoare face parte din Patrimoniul Imaterial UNESCO.
Pentru a marca această importantă zi, Complexul Muzeal Național Neamț a reunit, în premieră, câteva ii cusute de doamne de la Șezătoarea de Piatra, Șezătoarea Borlești și Șezătoarea Bicaz, respectiv 20 dintre cele mai frumoase cămăși realizate în ultimii doi ani în aceste centre în care a renăscut tradiția. Caracteristicile comune sunt eleganța și bogăția. Exponatele sunt cusute cu mătase, mărgele, paiete, fir metalic (nu neapărat toate pe aceeași piesă!).
Motivele decorative sunt vechi, reproduse după albumele de cusături românești editate în prima jumătate a secolului trecut, găsite pe cămăși realizate demult sau inspirate de acestea. Expoziția este completată de reproduceri după fotografii de epocă cu Familia Regală a României, doamne din înalta societate sau doamne de rând îmbrăcate în frumosul port popular românesc. Imaginile fac parte din arhivele Muzeului Național Peleș și Muzeului Țăranului Român, cărora le mulțumim pentru colaborare. Expoziția este realizată cu sprijinul Zamac Biju, care propune o accesorizare modernă și inspirată.
Vă invităm să admirați cămăși cu specific oltenesc, muntenesc și moldovenesc, cusute la Șezătoarea de Piatra de Marlena și Cătălina Bădeanu (mamă și fiică), Violeta Ciurlea, Antoanela Iordache, Lia Lungu, Dorina Mucenicu, Lucia și Carmen Nădejde (mamă și fiică), Narcisa Rachieru, Vasilica Sandu, Maria Tamaș, Mihaela Toma, la Șezătoarea Borlești de Elena Aron, Mihaela Mararu și Valeria Verdeș și la Șezătoarea Bicaz de Mariana Călinescu, Iulia Tanasă și Elena Tofan, la care se adaugă cele cusute de Florentina Buzenschi și Maricica Dediu din Piatra-Neamț.
Expoziția este un omagiu adus Reginei Maria (de la a cărei naștere se vor împlini 150 de ani în 2025), care a purtat cu mândrie costumul popular și l-a integrat în fastul și eleganța elitei României.
Vernisajul va avea loc duminică, 1 decembrie 2024, ora 11, la Muzeul de Artă Piatra-Neamț, expoziția rămânând deschisă până la 1 martie 2025.
Curatorul expoziției,
Muzeograf Florentina Buzenschi