Asociatia Sport Natura

Asociatia Sport Natura

About

ASOCIAȚIA “SPORT.NATURA” este o organizație non profit alcătuită dintr-un grup de prieteni pasionați de sport, munte, călătorii, competiții, cunoaștere.

Suntem din anul 2013 organizatorii celui mai mare eveniment outdoor din județul Neamț si zona Moldova, respectiv “Maraton Bate Toaca” desfășurat în Masivul Ceahlău.

Ne propunem ca de la an la an și de la eveniment la eveniment sa creștem atât prin valoarea concurenților dar și prin aducerea în competiții a unui număr cât mai mare de participanți amatori, practicanți ai oricăror tipuri de activități sportive, indiferent de natura acestora. Alergarea este un sport de masă, o activitate frumoasă care aduce cele mai multe beneficii pentru trup, minte și suflet.

Membrii Asociației “Sport.Natura” nu sunt remunerați sub nicio formă, activitățile noastre au caracter voluntar și se bazează în mod special pe sponsorizări, parteneriate, donații, alte activități de voluntariat etc.

Similar Suggestions

The founding volunteers of the local community RO100 Piatra-Neamţ share a common ideal, that they are promoters of the civic involvement concept.
HEPN Academy - enduro school in Piatra-Neamț. For details, visit www.academiahepn.ro
Ju Jutsu that we teach has an effect in self defense since the first lessons. It is used to train Special Forces and police. Within the club the participants study JU JUTSU CLASSIC, AIKIJU JUTSU, ART OF HAKUDA, SELF DEFENSE, TRADITIONAL ARMS, ZEN RELATIONS, WOMEN SELF DEFENSE. It's easy to learn, in a friendly atmosphere, it's for all ages (girls and boys). Dress up sports equipment, do not forget the sense of humor and you are welcome to workout. Turn off your curiosity by attending a workout ...
scoala nr. 2 (maratei)Piatra Neamt, Romania, Piatra Neamt, Romania
Str. Biruintei, Piatra Neamt, Romania, 610162
Lia Art is a club founded in Piatra-Neamț in 2004. It organized trainings for students from all over the county, aged between 5 and 60 years.
Dance society classes for all ages
Piatra Neamt, Romania, 610202
VIBE is the place where all those passionate about music, dance and personal development vibrate together.
str. Bradului, nr. 1, Piatra Neamt, Romania
Turn your idea into a successful business!
Aleea Tiparului 12, Piatra Neamț, Romania