Carpat Bikers M.C.
Carpat Bikers M.C.

Carpat Bikers M.C.

Închis

Piatra Neamt, Romania, 610202

Despre

Sufletul Muntilor Carpati, peste care-au trecut sute de ani, oferind istorie si frumusete, s-a intrupat in fiecare dintre noi. Astfel,in inimile care bat impreuna frateste,in acelasi piept trainic,salasluieste statornicia si credinta ca unele legaturi nu pot fi rupte,indiferent de ce izvor tumultos ar trece peste vietile noastre.Pasiunea pentru motociclism ne-a facut sa ne regasim si ne-a invatat sa traim ca o familie. Se spune ca Muntii nu sunt niciodata pustii, ca ei ne vegheaza faptele si nu inchid niciodata ochii. Cu Carpatii in spate, suntem purtati pe drumuri nebatatorite, impreuna!

Clubul s-a format atunci cand inimile au inceput sa bata in acelasi ritm,antrenat de sunetul de goarna din trecut,cand fiecare tresarire a muntilor avea acelasi ecou in noi.Suntem uniti de aceeasi vointa puternica, de aceeasi comuniune cu natura si cu motoarele pe care le incalecam si care ne ajuta sa impartim frateste cate putin din frumusetea vietii ce rasufla-n jurul nostru.Credem in a merge intr-o anumita directie, chiar si atunci cand lumea se afla la polul opus.Niciodata muntii nu s-au lasat aplecati de vanturile strasnice care-au trecut peste ei, ci s-au aratat mai puternici, razbind dupa furtuna! CARPAT BIKERS inseamna motociclismul ce alearga liber prin venele si rasuflarile noastre, ajungand in inima rupta din spiritul muntilor!

Alte sugestii

La LIFT Learning, credem că învățarea nu se termină după școală. Ea este un proces continuu, viu, care ne ajută să creștem, să ne adaptăm și să găsim sens în orice etapă a vieții. De aceea, e important să ne educăm pentru viață, nu doar pentru joburi. Așa a apărut Learning Grounds – o serie de evenimente care aduc împreună oameni curioși, autentici și dornici să învețe din experiență, din greșeli și din povești reale.
Scopul nostru este să oferim tinerilor și adulților instrumentele și abilitățile necesare pentru a-și atinge potențialul maxim într-un mediu în continuă schimbare, prin intermediul unor programe și ateliere inovatoare.
Piatra Neamț, Romania
Organizatori Semimaraton Curtea Domnească, un concurs de alergare pe trasee ce strabat dealurile Cozla si Carlomanu cu start de pe platoul Curtii Domnesti din Piatra Neamț.
Mifne România, centrul de identificare precoce şi tratament intensiv timpuriu al autismului pentru copii sub vârsta de 2 ani.
Strada Aurel Dumitrașcu 27, Piatra Neamț 610252, România