Traseele montane din Masivul Ceahlău

Traseele montane din Masivul Ceahlău


Masivul Ceahlăul are o istorie extrem de bogată și interesantă dedicată drumeților ce i-au tot bătut traseele de-a lungul vremii. Prima potecă spre înălțimi a fost amenajată de familia boierilor Cantacuzino în 1860, iar primele adăposturi amenajate au fost realizate în 1906 la Fântâna Rece, după care în 1930 la Fântânele. Și-n prezent, pe Ceahlău urcă anual zeci de mii de turiști pentru a se bucura de peisaje de vis și experiențe unice, rămânând unul dintre cei mai atractivi munți din România.

Detaliile traseelor

Toate cele 8 trasee marcate din Ceahlău sunt din nou accesibile, asta după ce traseul 7 a fost redeschis după doi ani în care au fost refăcute marcajele și indicatoarele turistice. Mai departe, vă prezentăm rând pe rând fiecare traseu ce poate fi parcurs.

🌲 Traseul nr.1: Cabana Izvorul Muntelui – Curmatura Lutul Rosu – Piatra cu Apa – Detunatele – Cabana Dochia

👉
Marcaj: banda albastra;
⏱️ Timp de parcurs: 3 h 30 min – 4 h la urcare; 2 h 30 min la coborâre.
👁️‍🗨️ Diferenţă de nivel de 1070 m. Lungime de parcurs de 5,6 km. Grad de dificultate mediu.
⚠️ Traseul poate fi parcurs şi pe timp de iarnă după o informare prealabilă asupra stării vremii.

🌲 Traseul nr.2: Cabana Izvorul Muntelui – Curmatura Lutul Rosu (La Arsuri) – Paraul Izvorul Alb – Stanca Dochia – Jgheabul cu Hotaru – Cabana Dochia

👉 Marcaj: triunghi albastru;
⏱️ Timp de parcurs: 3 h 30 min – 4 ore la urcare; 2 h 30 min la coborâre.
👁️‍🗨️ Diferenţă de nivel de 1020 m. Lungime de parcurs de 5,7 km. Grad de dificultate mediu.
⛔ Pe timp de iarnă, NU este recomandată parcurgerea porţiunii Stânca Dochiei – Cabana Dochia.
 
🌲 Traseul nr.3: Cabana Izvorul Muntelui – Poiana Maicilor – Platoul Ocolasului Mic – Cabana Dochia

👉  Marcaj: banda roşie;
⏱️  Timp de parcurs: 4 h 30 min – 5 ore la urcare; 3 h la coborâre.
👁️‍🗨️  Diferenţă de nivel de 1220 m. Lungime de parcurs de 6,9 km. Grad de dificultate mediu.
⛔  Pe timp de iarnă, NU este recomandată parcurgerea porţiunii Poiana Maicilor – Cabana Dochia.

🌲 Traseul nr.4: Statiunea Durau – Cabana Fantanele – Cusma Dorobantului – Stanca Panaghiei – Cabana Meteo – Varful Lespezi – Cabana Dochia

👉 Marcaj: banda roşie;
⏱️ Timp de parcurs: 3h – 3h 30 min la urcare, 2 h 20 min la coborâre.
👁️‍🗨️ Diferenţă de nivel de 1180 m. Lungime de parcurs de 7,3 km. Grad de dificultate mediu.
⚠️ Traseul poate fi parcurs şi pe timp de iarnă după o informare prealabilă asupra stării vremii.
 
🌲Traseul nr.5: Staţiunea Durău – Poiana Viezuri – Cascada Duruitoarea – Poliţa Ariniş – Piciorul Şchiop – Cabana Dochia

👉  Marcaj: cruce roşie;
⏱️  Timp de parcurs: 4 h 30 min – 5 h
👁️‍🗨️  Diferenţă de nivel de 1240 m urcare şi 310 m coborâre. Lungime de parcurs de 7,5 km. Grad de dificultate: mediu.
⛔  Pe timp de iarnă, NU este recomandată parcurgerea porţiunii Cascada Duruitoarea – Cabana Dochia.

🌲 Traseul nr.6: Sat Neagra – Piciorul Negrei – Poiana Văratec – Poiana Maicilor – Ocolașul Mic – Cabana Dochia

👉 Marcaj: cruce albastră;
⏱️ Timp de parcurs: 6 – 7 h
👁️‍🗨️ Diferenţă de nivel de 1250 m. Lungime de parcurs de 14,6 km. Grad de dificultate mediu.
⛔ Pe timp de iarnă, NU este recomandată parcurgerea porţiunii Poiana Maicilor – Cabana Dochia.

🌲 Traseul nr.7: Bicazu Ardelean – sat Telec – Confluenţa Bistrelor – Curmătura „La Scaune” – Curmătura Stănile – Cabana Dochia

👉 Marcaj: banda albastră;
⏱️ Timp de parcurs: 5 h – 5 h 30 min
👁️‍🗨️ Diferenţă de nivel de 1225 m. Lungime de parcurs de 19,9 km. Grad de dificultate: mediu.
⚠️ Pe timp de iarnă, NU este recomandată parcurgerea porţiunii Stănilele Mici – Cabana Dochia.

🌲 Traseul nr.8: Cabana Fântânele – Poiana Nicanului – Poiana Viezuri

👉
Marcaj: triunghi galben
⏱️ Timp de parcurs: 1 h
👁️‍🗨️ Diferenţă de nivel de 230m (urcuş total 180m, coborâre totală 230m). Lungime de parcurs de 2,3 km. Grad de dificultate: uşor
⚠️Traseul poate fi parcurs şi pe timp de iarnă după o informare prealabilă asupra stării vremii.

Sursa informațiilor și mai multe detalii găsiți pe site-ul Parcului Național Ceahlău http://www.ceahlaupark.ro/       

Regulile de vizitare

  • Accesul în parc se permite numai după achitarea taxei de vizitare şi numai pe traseele marcate.
  • Pentru intrarea în Parcul Național Ceahlău sunt disponibile abonamente în valoare de 50 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari.
  • Camparea se face numai în locurile destinate acestui scop; în situaţii de urgenţă este permisă înnoptarea în bivuac.
  • Accesul în parc cu câini se face doar cu condiţia ca aceştia să fie ţinuţi în lesă.
  • Accesul în Rezervaţiile Ştiinţifice Ocolaşul Mare şi Poliţa cu Crini se face doar cu acordul scris al administratorului şi, după caz, cu însoţitor din partea administraţiei parcului.
  • Respectarea naturii, menținerea curățeniei și adoptarea unui comportament civilizat sunt obligatorii.

Alte sugestii

“Hai la Piatra” participă în premieră la Târgul de Turism al României, în perioada 21-24 noiembrie 2024
O vacanță tare ca Piatra!
Bun venit în Piatra-Neamț!
Bucate alese și băuturi tradiționale din Ținutul Neamțului