ORGANIZATORI EVENIMENTE

Nu s-a găsit nici un rezultat ...

Ați putea încerca să schimbați criteriile de filtrare pentru a găsi mai multe rezultate.

ORGANIZATORI EVENIMENTE
Spiritul civic este o atitudine morală, responsabilă şi mai ales activă a cetăţeanului faţă de societatea din care face parte, în ansamblul ei, dar şi faţă de fiecare dintre membrii acesteia. Este, de asemenea, o exprimare corectă a oricarei forme de patriotism (local sau naţional) şi cea mai buna soluţie de tratament în vederea însănătoşirii societăţii în care trăim. Prin încurajarea spiritului civic ne dorim să indicam societăţii: sensul potrivit unei evoluţii sănătoase, sensul civic!
str General Nicolae Dascalescu, nr 400, Piatra Neamt, Romania, 610200
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Asociația Sens Civic Spiritul civic este o atitudine morală, responsabilă şi mai ales activă a cetăţeanului faţă de societatea din care face parte, în ansamblul ei, dar şi faţă de fiecare dintre membrii acesteia. Este, de asemenea, o exprimare corectă a oricarei forme de patriotism (local sau naţional) şi cea mai buna soluţie de tratament în vederea însănătoşirii societăţii în care trăim. Prin încurajarea spiritului civic ne dorim să indicam societăţii: sensul potrivit unei evoluţii sănătoase, sensul civic! 
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Asociatia Sportiva ATAC-NEAMȚ
Save Aleea Tineretului, nr. 26, Piatra Neamt, Romania, 610003
ORGANIZATORI EVENIMENTE
ASOCIAȚIA “SPORT.NATURA” este o organizație non profit alcătuită dintr-un grup de prieteni pasionați de sport, munte, călătorii, competiții, cunoaștere. Suntem din anul 2013 organizatorii celui mai mare eveniment outdoor din județul Neamț si zona Moldova, respectiv “Maraton Bate Toaca” desfășurat în Masivul Ceahlău. Ne propunem ca de la an la an și de la eveniment la eveniment sa creștem atât prin valoarea concurenților dar și prin aducerea în competiții a unui număr cât mai mare de participanți amatori, practicanți ai oricăror tipuri de activități sportive, indiferent de natura acestora. Alergarea este un sport de masă, o activitate frumoasă care aduce cele mai multe beneficii pentru trup, minte și suflet. Membrii Asociației “Sport.Natura” nu sunt remunerați sub nicio formă, activitățile noastre au caracter voluntar și se bazează în mod special pe sponsorizări, parteneriate, donații, alte activități de voluntariat etc.
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Asociația a luat ființă în luna martie 2020, inițial ca o filială a clubului Iacomi, prin voința membrilor fondatori care își propun să continue activitatea de voluntariat, în domeniul ecologiei, turismului, educației non-formale și să atragă în rândul organizației copii, adolescenți dar și adulți interesați să participe la activitățile în natură, tabere, competiții, dar mai ales să își dezvolte abilități specifice, toate acestea, cu scopul de a contribui la creșterea unei comunități locale funcționale, a oamenilor care trăiesc sănătos, simplu, în armonie. Din aprilie 2021 am devenit Asociația Tânăr și Liber, de sine stătătoare. Misiunea ”Tânăr și Liber”, o reprezintă promovarea ideii de voluntariat, creșterea gradului de educare și cunoaștere a domeniilor ecologie și turism montan, precum și îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității. În realizarea misiunii sale, ”Tânăr și Liber” va derula  programe specifice în cele patru domenii prioritare –  Educația, Voluntariatul, Drumețiile și Sportul. De asemenea, Filiala ”Tânăr și Liber” va continua să livreze programul de dezvoltare personală The Duke of Edingburgh Internațional Award, în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 – 24 ani, asigurând partea de pregătire aventură și inițiere în drumeție pentru unitățile operaționale Award din regiunea Moldovei, care au tineri înscriși în program.
ORGANIZATORI EVENIMENTE
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Oportunități pentru tinerii din județul Neamț Informații pentru ONG-uri, școli, instituții interesate de educația non-formală, voluntariat. Dezvoltare comunitară Training-uri, cursuri, seminarii Activități cu impact pozitiv asupra comunității
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Baraka Strand Piatra-Neamt
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Comunitate pentru pasionații de mișcare în aer liber, în natură, în cadrul natural, spectaculos de frumos, al lacului Bâtca Doamnei, Piatra Neamț
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Comunitate pentru pasionații de mișcare în aer liber, în natură, în cadrul natural, spectaculos de frumos, al lacului Bâtca Doamnei, Piatra Neamț
Bâtca Doamnei, Romania
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Daca iti place miscarea in natura, aerul proaspat de munte si esti competitiv trebuie sa fii prezent la a treia editie a Bicaz Kayak Fest care va avea loc in perioada 3-4 Iunie 2017. Te asteapta priveliști minunate, localnici ospitalieri, mancare delicioasa si concursuri pentru toata lumea: maraton de 40 km, semi-maraton de 20 km, concursuri de sprint si roll precum si alte activitati distractive menite sa transforme acel weekend in unul de neuitat! Bicaz Kayak Fest este o manifestare sportiva menita sa reunească intr-o competitie deschisa iubitori amatori si profesionisti de caiac, canoe si alte ambarcatiuni fara motor din tara si strainatate si ne dorim sa devina un eveniment simbol ce va defini Lacul Bicaz!
Barajul Bicaz, Bicaz, Romania
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Bike Trip is a project for beginners and advanced, for those who love exciting sensations, nature’s wilderness, sports and team spirit. We organise well thought tracks for mixed groups with experienced guides and professional equipment.
Piatra Neamt, Romania
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Your no.1 block party! TRAP ● HIP-HOP ● HITS
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Închis
Cafeneaua cu Joburi este o inițiativă privată, organizată de Asociația Oameni Valoroși pentru Companii de Succes cu sprijinul Companiei de Recrutare ECIM. Inițiat în Bacău în ianuarie 2019, evenimentul ajunge în 2021 în toată țara!  Locație pentru spectacole și evenimente
Strada 9 Mai 78, Bacău, Romania
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Închis
Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ a fost înfiinţată la 1 ianuarie 1925, în baza Decretului Regal nr. 3207 şi a funcţionat cu o comisie interimară pînă la 1 noiembrie 1925, cînd camera a fost constituită pe baza alegerilor efectuate (Expunerea situaţiunii generale a jud. Neamţ pe anul 1926, Piatra Neamţ, 1927, p.65) Consiliul camerei era compus din 22 membri şi avea un preşedinte. Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ este o organizaţie autonomă, neguvernamentală, de utilitate publică, apolitică, fără scop patrimonial, cu personalitate juridică, creată pentru a reprezenta, apăra şi susţine interesele membrilor săi şi ale comunităţii de afaceri în raport cu autorităţile publice şi cu organismele din ţară şi străinătate. Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ organizează programe de formare profesională de calificare, inițiere, perfecționare şi specializare recunoscute de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației. De asemenea, Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ  organizează târguri și expoziții, seminarii, workshop-uri și evenimente/ întâlniri pe teme de interes pentru mediul de afaceri. 
Piatra Neamt, Piatra Neamt, Romania, 610033
ORGANIZATORI EVENIMENTE
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Închis
Lavanda
Alexandru cel Bun, Bistrita, Romania, 617508
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Caravana TIFF revine la Piatra Neamț între 20 – 22 iulie, cu 3 filme multi-premiate. Acestea vor putea fi văzute de publicul cinefil în aer liber pe Platoul Curții Domnești, începând cu ora 21:45. INTRAREA LIBERĂ! 🎬 Vineri, 20 iulie - Le Fidèle (r. Michael Roskam | Belgia, Franta, Olanda, 130’) 🎬 Sâmbătă, 21 iulie - România neîmblânzită (r. Tom Barton-Humphreys | România, 90’) 🎬 Duminică, 22 iulie - Scurtcircuit/Fault Condition (r. Cătălin Saizescu | România, 109')
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Închis
Sufletul Muntilor Carpati, peste care-au trecut sute de ani, oferind istorie si frumusete, s-a intrupat in fiecare dintre noi. Astfel,in inimile care bat impreuna frateste,in acelasi piept trainic,salasluieste statornicia si credinta ca unele legaturi nu pot fi rupte,indiferent de ce izvor tumultos ar trece peste vietile noastre.Pasiunea pentru motociclism ne-a facut sa ne regasim si ne-a invatat sa traim ca o familie. Se spune ca Muntii nu sunt niciodata pustii, ca ei ne vegheaza faptele si nu inchid niciodata ochii. Cu Carpatii in spate, suntem purtati pe drumuri nebatatorite, impreuna! Clubul s-a format atunci cand inimile au inceput sa bata in acelasi ritm,antrenat de sunetul de goarna din trecut,cand fiecare tresarire a muntilor avea acelasi ecou in noi.Suntem uniti de aceeasi vointa puternica, de aceeasi comuniune cu natura si cu motoarele pe care le incalecam si care ne ajuta sa impartim frateste cate putin din frumusetea vietii ce rasufla-n jurul nostru.Credem in a merge intr-o anumita directie, chiar si atunci cand lumea se afla la polul opus.Niciodata muntii nu s-au lasat aplecati de vanturile strasnice care-au trecut peste ei, ci s-au aratat mai puternici, razbind dupa furtuna! CARPAT BIKERS inseamna motociclismul ce alearga liber prin venele si rasuflarile noastre, ajungand in inima rupta din spiritul muntilor!
Piatra Neamt, Romania, 610202
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Casa AKI
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Casa Culturii "Ion Creangă" Târgu Neamt Asezamant cultural Casa Culturii „Ion Creangă” reprezintă pentru comunitatea oraşului nostru, singurul spaţiu specific şi propice desfăşurării actului cultural. Culturii „Ion Creangă” reprezintă pentru comunitatea oraşului nostru, singurul spaţiu specific şi propice desfăşurării actului cultural. Îndatorirea noastră, ca instituţie de cultură, este de a crea şi conserva cultura, de a revigora viaţa spirituală locală, iar sensul tuturor manifestărilor culturale pe care le organizăm, este acela de a salva şi de a crea valori umane prin dialog intercultural, de a păstra şi promova valorile tradiţionale, de a dezvolta capacitatea de creaţie şi de manifestare a talentelor, de a asigura petrecerea timpului liber în mod plăcut şi instructiv.
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Închis
Casa de Cultura Piatra Neamt
Bdul Republicii, Nr. 15, Piatra Neamt, Romania, 610005
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Închis
Patrimoniul cultural şi religios de la Miclăuşeni, a cărui vechime este de aproape 200 de ani, cuprinde trei obiective majore înscrise pe lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi : Palatul Sturdza (1880-1904) Biserica Mănăstirii Miclăuşeni (1821) Parcul Dendrologic Miclăuşeni (30 de ha)
Aleea prințesa Olga Sturdza, Miclauseni, Romania, 707066
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Închis
Centrul de creație dezvoltare și recreere și-a stabilit misiunea de a imbogăți cunoașterea prin joc și invățare , oferind copiilor programe centrate pe nevoile și aptitudinile lor, un loc definit de creativi.
Str. Stefan cel Mare nr. 54, Piatra Neamt, Romania
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Centrul Cultural Local Ion Vinea
ORGANIZATORI EVENIMENTE
CEVA Comunitate, Educație, Viitor, Artă ceva grup de adolescenți din Târgu Neamț care explorează universul cu ajutorul artelor performative. ateliere, tabară, spectacole, turneu, rural, urban, multe fete, doar un băiat, ion creangă etc.
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Centrul Local "Sf. Iosif Muncitorul" Piatra Neamț - Cercetașii României
Bd. Regiei, nr. 6B, etaj 4, sector 6, Bucharest, Romania, 060204
ORGANIZATORI EVENIMENTE
4.5 2 recenzii
Centrul Pentru Cultură Şi Arte "Carmen Saeculare" este instituţia publică de cultură de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Neamț.
Str. Stefan cel Mare, 3, Piatra Neamt, Neamt, Piatra Neamț, Romania
ORGANIZATORI EVENIMENTE
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Clubul Eco-Turistic Gh. Iacomi, organizaţie nonprofit cu specific montan, purtând numele doctorului Iacomi, chirurg renumit, om de munte, iubitor de oameni
Piatra Neamt, Romania
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Cicia (Centrul de Incubare Creativ-Inovativ de Afaceri) CICIA functioneaza ca structura de consultanta pentru promovarea antreprenoriatului creativ si inovativ, ca masura activa de ocupare
Strada Libertății, Roznov 617390, Romania
ORGANIZATORI EVENIMENTE
5.0 2 recenzii
Cinema din Piatra-Neamț
Blvd. Decebal 76, Piatra Neamt, Romania, 610046
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Închis
5.0 3 recenzii
Cel mai bun film este acela pe care îl vezi la cinema, alături de prieteni.
Piața Ştefan cel Mare, nr. 14, Piatra Neamt, Romania, 610101
ORGANIZATORI EVENIMENTE
ORGANIZATORI EVENIMENTE
http://cinemobilul.ro/