✅ Fără taxa edilitară și fără discriminare la plata impozitelor locale 
📍 Scad și taxele pentru persoanele juridice

✅ Fără taxa edilitară și fără discriminare la plata impozitelor locale 📍 Scad și taxele pentru persoanele juridice

Informare publică
11 Noiembrie, 22:00

🖋 „Eliminăm total taxa edilitară, pentru că am constatat că adăugând procentul anual al inflației, ar fi trebuit să creștem taxele și impozitele. De această taxă s-au plâns atât cetățenii, cât și societățile comerciale. Cred că poate fi suportată lipsa acestei taxe, fără să punem o presiune prea mare pe primărie. De asemenea, la solicitarea agenților economici, vom scădea impozitul pe clădirile nerezidențiale deținute de persoanele juridice, de la 1,5%, la 1,39%. Facem, astfel, un prim pas în sprijinul firmelor, a celor care desfășoară activități economice în Piatra-Neamț”, a declarat primarul Adrian Niță. 
ℹ O altă facilitate care va fi aplicată din 2025 va fi reducerea de 10% de care vor beneficia toți pietrenii (persoane fizice și persoane juridice) care își vor plăti cu anticipație (până la 31 martie) taxele și impozitele pe clădire, teren și mijloace de transport. 
✒️ „Dacă pentru 2024, cotele de reduceri erau de 10% și 8%, în funcție de modalitatea de plată, de anul viitor vom elimina această discriminare, iar bonificația va fi de 10%, indiferent dacă pietrenii vor plăti la ghișeu, sau online. De asemenea, taxele și impozitele locale nu se vor mai achita la subunitățile poștale din Piatra-Neamț”, a mai precizat primarul Adrian Niță.

Serviciul de Promovare și Mass-Media

Alte Știri

Informare publică
Ianuarie 14, 2026

Sesizările se mută în aplicația My Town Piatra-Neamț

În scurt timp, sesizările se vor muta pe aplicația My Town Piatra-Neamț. Platforma My Town Piatra-Neamț este un instrument modern de comunicare și implicare civică, gândit pentru a aduce administra...

Serviciul de Promovare și Mass-Media Published By Serviciul de Promovare și Mass-Media
Informare publică
Februarie 11, 2026

Avertizare de gripă aviară

IDSA București a confirmat prezența virusului influenței aviare la un cadavru de lebădă prelevat din Lacul Bâtca Doamnei, pe raza municipiului Piatra-Neamț. Autoritățile veterinare au stabilit o zo...

Serviciul de Promovare și Mass-Media Published By Serviciul de Promovare și Mass-Media
Informare publică
Iulie 21, 2025

Anunț recrutare - Șef Formație intervenție, salvare și prim ajutor SVSU

Municipiul Piatra-Neamț organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant, funcție contractuală de execuție de Șef formație intervenție, salvare și prim ajutor din cadrul Serviciului Voluntar pe...

Serviciul de Promovare și Mass-Media Published By Serviciul de Promovare și Mass-Media