În sfârșit, cartierul Văleni a ieșit din beznă

În sfârșit, cartierul Văleni a ieșit din beznă

Comunicat de presă
12 Iulie, 14:17

A fost dat în folosință sistemul de iluminat public din cartierul Văleni 1, care nu a beneficiat de iluminat public pentru mai mulți ani. Finalizarea acestui proiect înseamnă, în primul rând, creșterea siguranței publice pentru locuitorii din cartierul Văleni. Finanțarea pentru proiect, în valoare de 705.383 lei (cu TVA) provine de la bugetul local.

Sistemul cuprinde 34 de stâlpi de iluminat cu LED, care acoperă întregul cartier de căsuțe Văleni 1. Recepția proiectului urmează să fie făcută după primirea modulelor de telegestiune, necesare pentru controlul de la distanță al sistemului.
În prezent se află în faza de licitație pentru execuția lucrărilor un proiect de modernizare a iluminatului public, în care sunt incluse mai multe străzi din oraș, printre care și Aleea Tineretului. Proiectul este finanțat prin Agenția Fondului pentru Mediu și are o valoare totală de 1.384.816,21 lei (cu TVA).

„După foarte mulți ani în care locuitorii din cartierul Văleni au fost neglijați și ținuți în beznă, aceștia au, în sfârșit, un sistem de iluminat public funcțional și modern. Știu prea bine ce însemna pentru rezidenții de aici lipsa unui sistem de iluminat – disconfort, infracționalitate și nesiguranță, în special pentru părinții cărora le era frică să își lase copiii pe străzi după lăsarea întunericului. Am reușit, după atâția ani, să oferim locuitorilor de aici o soluție la această problemă importantă a comunității. Continuăm modernizarea iluminatului public și în alte zone ale orașului, la aceleași standarde europene. Suntem în faza de licitație pentru execuție și pentru un alt proiect de modernizare a iluminatului public, finanțat prin Agenția Fondului pentru Mediu, care include mai multe străzi din oraș. Fiecare astfel de proiect ne duce mai aproape de obiectivul de a moderniza iluminatul public din întreg orașul.” a declarat primarul Andrei Carabelea.

Serviciul de Promovare și Mass-Media

Alte Știri

Comunicat de presă
Mai 8, 2025

Activitatea Primăriei Piatra-Neamț, relocată pentru reabilitarea vechiului sediu

Activitatea administrativă a Primăriei este în prezent relocată pentru reabilitarea sediului vechi. Noile spații în care a fost mutată activitatea sunt următoarele:   Clădirea CMI Urban (situată în...

Serviciul de Promovare și Mass-Media Published By Serviciul de Promovare și Mass-Media
Comunicat de presă
Iulie 7, 2025

Sediul Direcției Taxe și Impozite se mută de la Forum Center, pe bulevardul D...

De luni, 7 iulie, sediul Direcției de Taxe și Impozite a Municipiului Piatra-Neamț va funcționa într-un nou spațiu, la următoarea adresă: bulevardul Decebal, nr. 44, în fostul sediu al Școlii de șo...

Serviciul de Promovare și Mass-Media Published By Serviciul de Promovare și Mass-Media
Comunicat de presă
Iulie 5, 2025

Implică-te! Devino voluntar în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de...

Municipiul Piatra-Neamț anunță lansarea unei campanii de recrutare a 20 de voluntari în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU): ✅ 10 voluntari pentru activități de informare...

Serviciul de Promovare și Mass-Media Published By Serviciul de Promovare și Mass-Media