🅿️Au început lucrările pentru reconfigurarea parcărilor din zona Pieței Centrale

🅿️Au început lucrările pentru reconfigurarea parcărilor din zona Pieței Centrale

15 Noiembrie, 11:43
Comunicat de presă

🚧În aceste zile au început lucrările pentru reconfigurarea parcărilor din zona Pieței Centrale, o măsură necesară în condițiile în care accesul auto al clienților și comercianților se realizează cu dificultate zi de zi. În următoarele două săptămâni sunt prevăzute operațiunile de sistematizare a parcărilor (măsurători, bordurări și reparații capitale), urmând ca, din primăvară, aceste lucrări să fie completate cu montarea barierelor de acces/ieșire în și din piață.
 📑Conform proiectului inițiat de primărie, în zona Pieței Centrale vor fi 3 zone la care se va interveni pentru reconfigurare:
🟢 Zona de parcare destinată exclusiv clienților pieței și cetățenilor care vin la Forum Center pentru a rezolva probleme administrative;
🟢 Zona de parcare destinată comercianților (în parcarea de pe malul pârâului Cuejdi, din fața Forum Center, respectiv în spatele complexului comercial din zona fostei fabrici „8 Martie”)
🟢 Drumul de acces - va avea rolul de fluidizare a traficului rutier (cu intrare dinspre bd. 9 Mai/varianta și ieșirea în strada Ozanei, pe lângă fosta fabrică „8 Martie”).
🅿️ În urma lucrărilor nu se vor pierde din locurile de parcare existente, ci, mai mult, se va crea o nouă zonă de parcare pentru comercianți. În plus, distribuitorii vor putea asigura un flux de aprovizionare al comercianților, după care vor putea ieși din piață spre strada Ozanei. 
📍„În zonele unde s-a construit ilegal, se vor face demolări, astfel încât să avem accesul așa cum trebuie și să respectăm proiectul. În maxim două săptămâni trebuie să ne punem la punct cu tot ce înseamnă parcări. Toți comercianții vor trebui să aibă zona lor dedicată, pentru a putea parca și, în același timp, clienții să se bucure de o parcare pusă în ordine, astfel încât activitățile să se desfășoare așa cum trebuie în Piața Centrală. Investițiile de acum nu vor implica o creștere a tarifelor. Mai mult, în prima ședință de Consiliu Local voi solicita consilierilor să voteze ca prima jumătate de oră de parcare la Piața Centrală să fie gratuită, după care se va plăti 2 lei/ora de parcare, tocmai pentru a susține comerțul local și nu cel practicat în hypermarketuri”, a declarat primarul Adrian Niță.

Serviciul de Comunicare al Primăriei Piatra-Neamț

Alte Știri

Trenulețul lui Moș Crăciun a sosit la Piatra-Neamț

Trenulețul lui Moș Crăciun a sosit la Piatra-Neamț

Comunicat de presă

Sărbători pe acorduri clasice la Piatra-Neamț

Sărbători pe acorduri clasice la Piatra-Neamț

Comunicat de presă

Începe Târgul „Piatra lui Crăciun” 2024 – se aprinde iluminatul de sărbători

Începe Târgul „Piatra lui Crăciun” 2024 – se aprinde iluminatul de sărbători

Comunicat de presă