Atenție, șoferi! Se închide circulația rutieră pe Bulevardul Decebal
Informare publică
Așa cum a fost anunțat deja, în perioada următoare circulația rutieră va fi închisă, pe tronsoane de drum, pe Bulevardul Decebal. Decizia a fost luată pentru a eficientiza lucrările pe această arteră, în vederea respectării termenului de finalizare a proiectului asumat de constructor, 25 octombrie 2024.
Astfel, în perioada 20.08.2024 – 09.09.2024, vor fi închise circulației rutiere următoarele sectoare de drum de pe Bulevardul Decebal:
Muzeul de Istorie → Casa de Cultură (intersecția cu Bulevardul Republicii)
intersecția cu strada Mihail Sadoveanu → Biserica Precista Nouă (intersecția cu străzile Dr. Emil Costinescu și Prof. Ion Negre)
În această perioadă pe cele două sectoare de drum se va lucra cu utilaje grele și cu o tehnologie care presupune un timp de așteptare, fără trafic.
Important de menționat este și faptul că, în vederea închiderii acestor două tronsoane, urmează și resistematizarea intersecțiilor cu sens giratoriu din Piața Ștefan cel Mare (Hotelul Ceahlău) și cea de pe platforma peste Cuiejdi, cu Bulevardul Dacia. Astfel, se va reveni la configurarea rutieră anterioară, cu sens giratoriu în intersecția Piața Ștefan cel Mare – Mihai Eminescu și reînființarea sensului giratoriu la intersecția cu Bd. Dacia (Blocul Turn - Unic). După reînființarea sensului giratoriu din zona Blocul Turn – Dacia, pe Bulevardul Dacia se va reveni la circulația rutieră în ambele sensuri, inițial pe sectorul Pietricica – Unic și ulterior pe toată lungimea străzii, până la intersecția cu strada Obor.
În această perioadă, rugăm participanții la trafic să utilizeze rutele alternative de deplasare și să respecte semnalizarea rutieră de la fața locului. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!