➍ Ruta „Gârcina - Schitul Cuejdi - Lacul Cuejdel”

Cu mașina prin împrejurimi


Despre

RUTA „GÂRCINA - SCHITUL CUEJDI - LACUL CUEJDEL”

PREAMBUL: Toate rutele „cu mașina prin împrejurimi” promovate în aplicația noastră pornesc din inima orașului (Curtea Domnească). Indiferent dacă sunt trasate circular sau liniar, acestea revin înapoi în Piatra-Neamț, detaliile despre distanțe și timpi fiind prezentate mai jos. Unele dintre punctele de atracție sunt vizitabile, iar altele care se află pe traseu pur și simplu pot fi admirate fie de la distanță, fie cu scurte abateri de la ruta principală. Fiecare va fi liber să decidă după bunul plac. Dar e bine de știut că toate obiectivele turistice își spun propria poveste, acesta fiind și motivul pentru care am inclus în itinerariu locuri mai mult sau mai puțin cunoscute publicului larg.

INDICAȚII ȘI ORIENTARE: Această rută turistică vă va purta întâi spre localitatea Gârcina, aflată la ieșirea de nord din oraș, în direcția Târgu-Neamț. La bifurcația de pe drumul principal veți face stânga și veți merge tot înainte până în satul Cuejdiu. La marginea localității, chiar în buza pădurii, se află micuțul Schit Cuejdi. Cu mașina puteți continua pe drum până-n dreptul unei bariere. Parcați aici mașina, luați cu voi tot ce vă doriți, inclusiv apă și câteva gustări, și începeți drumeția prin pădure. Lacul Cuejdel e vedeta acestei rute, un superb lac format prin baraj natural, similar cu Lacul Roșu. Traseul este bine marcat și e, în cea mai mare parte, o plimbare ușoară prin pădure. Există doar o mică porțiune mai dificilă de urcat, dar în rest poteca e lină. Când veți ajunge la lac, suntem siguri că veți spune că a meritat tot efortul. Frumusețea lacului și priveliștea generală sunt absolut minunate.

DISTANȚĂ ȘI TIMPI: 20 km (traseu liniar) / 30 min mers efectiv cu mașina (până la barieră). Se adaugă apoi circa 4 km de făcut la pas, în aproximativ 1 oră și 30 min. La întoarcere, în mod evident, veți parcurge fix aceleași distanțe.

OFERTA HORECA: Este cât se poate de limitată, din acest motiv vă și recomandăm să luați la voi apă și gustări. Dar e bine de știut că în localitățile Gârcina și Cuejdi găsiți magazine pentru diverse aprovizionări. Și pe acestea le găsiți pe Google Maps.

Puncte din rută