➌ Drumeție pe dealul Cernegura (spre Schitul Bahrin)

Drumeții în natură


Despre

DRUMEȚIE PE DEALUL CERNEGURA (SPRE SCHITUL BAHRIN)

INDICAȚII ȘI ORIENTARE: Și această drumeție în natură, ca și celelalte rute turistice „la pas” marcate în aplicație, are punctul de pornire la Curtea Domnească, inima orașului nostru. Cei ce își doresc să-l scurteze puțin, pot lua mașina personală până la Podul Căprioara. De lângă Restaurantul Căprioara se urcă pe o potecă șerpuită prin pădure până în Poiana Borsanca, un loc frecventat vara de pietreni pentru „tradiționalele grătare”. De aici, poteca urcă din ce în ce mai abrupt prin pădure, încălțămintea adecvată de munte fiind obligatorie. Pe alocuri, traseul se intersectează cu drumul forestier ce pornește din apropierea intrării în ștrand. Trebuie menționat și faptul că traseul nu este marcat, însă e ușor de găsit. Deci chiar și așa, nu prea aveți cum sa vă rătăciți! Poteca este bătătorită de sutele de turiști, iubitori de drumeții, care vin an de an și se bucură de liniștea și farmecul pădurii. Odată ajunși pe vârful Cernegura (821 m), poteca vă va îndreapta pașii spre coama dealului, într-un punct de belvedere de o frumusețe magică. Aici este amenajat un loc de popas unde puteți să vă odihniți și să admirați culmile muntoase din zonă. Din vârf, dacă vreți să mai continuați până la schit, mai sunt doar câteva minute de mers.

ALTE DETALII: Dealul Cernegura străjuiește în partea de sud-vest orașul Piatra-Neamț, fiind acoperit cu cea mai densă și variată vegetație astfel încât drumul până în vârf reprezintă o adevărată provocare. La începutul traseului vă întâmpină pădurile de foioase în care întâlniți exemplare de fag, mesteacăn, carpen, stejar, cireș, măr și plop, după care pătrundeți în pădurile de conifere formate din specii de brad, molid și pin. Alături de acestea veți întâlni arbuști ca măceș, corn și alun, dar și numeroase specii de graminee, flori și plante caracteristice stepei.

DETALII LOGISTICE:
- Traseu în curs de omologare și marcat cu triunghiul albastru (detalii).
- Dificultate: medie.
- Diferența de nivel: aproximativ 500-600m.
- Lungimea totală a traseului: 6-7 km (doar dus). De la Schitul Bahrin puteți ruga pe cineva să vină să vă ia cu mașina sau puteți discuta cu călugării pentru a găsi o cale de a vă întoarce în oraș. Desigur, asta dacă nu vă doriți să vă întoarceți la pas pe același traseu montan.
- Timp estimat de parcurgere: 4-5 ore, dar care poate varia mai mult în funcție de componența grupului de drumeție și de timpul alocat popasurilor pentru odihnă, pentru fotografii sau pur și simplu pentru a admira frumusețea pădurii.

Puncte din rută