O vacanță tare ca Piatra!
Introducere
„Aice-i tare frumoasă pozâția. Mănânc și beu, cocoane, di mama focului, că-i aerul sănătos. Apoi dup-așeea tăte șele-s di un iftișug… Vremea-i tare bună…” sunt vorbele renumitului Caragiale despre Piatra-Neamț, de pe vremea când era revizor școlar în Neamț.
Povestea de Piatra
Atestat oficial acum aproape 600 de ani, Piatra-Neamț a fost un important centru comercial încă din Evul Mediu, populat de români, saxoni, maghiari și evrei. Bijuterie a Moldovei lui Ștefan cel Mare care întemeiază aici o Curte Domnească ce astăzi reprezintă inima orașului, Piatra-Neamț devine cunoscut în perioada interbelică drept Perla Moldovei, în anul 1924 fiindu-i acordat titlul de oraș turistic. Orașul era considerat deja stațiune climaterică încă din anii 1900, pe când se exploatau izvoarele minerale de pe dealul Cozla, tămăduitoare pentru bolile digestive.
Curtea Domnească din Piatra-Neamț
Săpând mai adânc în izvoarele istorice, denumirea de „Piatra” poate fi trasată de pe vremea geto-dacilor când actualul loc se numea Petrodava (petra = piatră) și era un centru politic, economic şi spiritual menționat încă din secolul al II-lea de către Ptolemeu în lucrarea „Geographica”. Cu privire la denumirea de „Neamț”, nu există un consens între istorici, însă numele provine cel mai probabil de la grupurile de germanici care s-au extins până la Siret.
Săpând mai adânc în izvoarele istorice, denumirea de „Piatra” poate fi trasată de pe vremea geto-dacilor când actualul loc se numea Petrodava (petra = piatră) și era un centru politic, economic şi spiritual menționat încă din secolul al II-lea de către Ptolemeu în lucrarea „Geographica”. Cu privire la denumirea de „Neamț”, nu există un consens între istorici, însă numele provine cel mai probabil de la grupurile de germanici care s-au extins până la Siret.
Ce este special la Piatra?
“Acvariul de Piatră” – cel mai mare și complex loc fosilifer din România
Situat la poalele Carpaților Orientali, Piatra-Neamț este înconjurat de arii protejate de interes național. Locurile fosilifere Cozla, Pietricica, Cernegura și Agârcia stau mărturie a milioanelor de ani în care natura s-a transformat dintr-o fostă mare (Parathetys) în zona muntoasă din ziua de azi. În straturile de rocă alcătuite din conglomerate de marne și gresii s-au descoperit depozite fosilifere de lamelibranhiate, gasteropode, arahnide, crustacee, peşti şi reptile. Piatra-Neamț a fost primul loc din țară unde s-au colectat peşti fosili oligoceni (acum mai bine de 100 de ani), iar fosilele identificate aici pot fi vizionate la Muzeul de Științe Naturale din oraș.
Pe dealul Cozla se poate ajunge cu telegondola din Piatra-Neamț, singura din țară care traversează un oraș, de unde se poate admira un peisaj spectaculos, ce include, în zilele senine, muntele Ceahlău, cunoscut ca și “Muntele Sfânt al României”. De pe vârful dealului Cozla se poate face o drumeție ușoară pe traseul omologat către „Trei căldări”, rezervație geologică de marmite eoliene, iar pentru cei mai aventuroși se poate coborî cu bicicleta pe unul din cele mai vechi trasee de downhill din România, unde, de 18 ani se organizează competiția națională de MTB downhill. Mai sunt și alte trasee de cicloturism, de diferite niveluri de dificultate, pe care le găsești în aplicația Piatra Neamț City App.
Sosire a telegondolei pe Dealul Cozla
Cea mai veche cultură europeană
Poate ți se par antice și fascinante culturile greacă sau romană, vechi de peste 2000 de ani, însă chiar pe teritoriul României, în partea de Nord-Est, se află vestigiile celei mai vechi culturi europene (5500-3500 î.H.) – cultura Cucuteni. În Piatra-Neamț găsești unicul muzeu din țară și chiar din Europa destinat acestei culturi, care s-a remarcat îndeosebi prin tehnicile foarte avansate de modelare și decorare a ceramicii, cu motive complexe, de obicei geometrice, dar și antropomorfe sau zoomorfe.
Cea mai veche sinagogă de lemn din România
Poate nu știai, dar în Piatra-Neamț se află cea mai veche sinagogă de lemn din România și singura de acest gen din Europa de Est, o dovadă a numeroasei comunităţi evreieşti care a existat în acest oraş încă din Evul Mediu. Legenda spune că Baal Shem Tov, fondatorul curentului hasidismului în mozaism, se retrăgea pe Muntele Ceahlău pentru a medita și revenea de Sabat la sinagoga din Piatra. Actuala construcţie s-a ridicat pe locul alteia mai vechi, în baza hrisovului din 19 iulie 1766 semnat de voievodul Grigore al III-lea Ghica. Vechea sinagogă a fost din piatră, însă de la începutul secolului al XVIII-lea nu s-a mai îngăduit decât ridicarea unor sinagogi în lemn.
Sinagoga de lemn Baal Shem Tov
Biserici vechi de secole în incinta sau în jurul orașului
Chiar în inima orașului, pe platoul centrului istoric se înălță falnic Biserica “Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, o capodoperă a arhitecturii ecleziastice moldovenești, cu influențe gotice, construită în vremea lui Ștefan cel Mare ca parte a Curții Domnești de la Neamț.
Biserica din Văleni (unul din cartierele orașului) este din punct de vedere arhitectural una dintre cele mai reuşite realizări ale arhitecturii în lemn din Moldova. A fost construită în jurul anului 1538 cu plan simplu în formă de navă, cu altarul pentagonal, iar clopotniţa separată, aflată în imediata apropiere, spre sud.
Dacă îți dorești o combinație de peisaj montan și biserică, pe dealul Cozla poți vizita Biserica „Buna Vestire”, cunoscută și sub numele de “Schitul Draga”. Aceasta a fost construită în anii 1779-1787 din bârne de lemn, dispuse orizontal și „încheiate” în coadă de rândunică, pe temelie de piatră și acoperită cu draniță.
Dacă îți dorești o combinație de peisaj montan și biserică, pe dealul Cozla poți vizita Biserica „Buna Vestire”, cunoscută și sub numele de “Schitul Draga”. Aceasta a fost construită în anii 1779-1787 din bârne de lemn, dispuse orizontal și „încheiate” în coadă de rândunică, pe temelie de piatră și acoperită cu draniță.
Iar dacă te simți și mai aventuros, poți face o drumeție pe dealul Cârloman pe traseul marcat ce leagă Piatra-Neamț de Mănăstirea Bistrița, o biserică ortodoxă de o foarte mare valoare istorică și arheologică, zidită în stil bizantin de Alexandru cel Bun în anul 1407.
Sporturi ecvestre, nautice, aeronautice în interiorul sau în jurul orașului
Nu e nevoie să ieși din oraș pentru a face o plimbare cu calul sau poneiul. Baza Hipică „Col. Virgil Bărbuceanu“ este una dintre cele mai dotate baze hipice din țară, fiind aleasă gazda mai multor etape ale Cupei Internaționale de Sărituri peste Obstacole, dar și a mai multor concursuri naţionale. Aici poți practica călăria de agrement pe trasee bine stabilite de către personalul bazei, turismul călare pentru cei care au cunoştinţe şi aptitudini ecvestre, călătorii de o zi cu trăsura pe traseul Bâtca Doamnei – Bahrin sau o plimbare cu sania trasă de cai (iarna).
Ștrandul Tineretului
Baza hipică se află în mod convenabil între alte două mari atracții ale orașului, respectiv Ștrandul Tineretului și Zona de Agrement a Lacului Bâtca Doamnei. Ștrandul, care se află între Munții Carpați și râul Bistrița oferă nu doar o posibilitate bună de răcorire în timpul verii, ci și șansa de a practica diverse sporturi precum fotbal, tenis, baschet sau volei. Tot aici poți închiria o căsuță sau poți campa. Iar la Lacul Bâtca Doamnei, imediat ce treci de baraj, poți închiria un caiac sau o hidrobicicletă sau poți pur și simplu savura o băutură.
Lacul Bâtca Doamnei
Dacă te-ai plictisit de activitățile la sol, în imediata proximitate o orașului poți practica zboruri de agrement de unde poți avea o imagine completă a orașului Piatra-Neamț sau chiar a Masivului Ceahlău.
Survolarea orașului Piatra Neamț
Baza hipică se află în mod convenabil între alte două mari atracții ale orașului, respectiv Ștrandul Tineretului și Zona de Agrement a Lacului Bâtca Doamnei. Ștrandul, care se află între Munții Carpați și râul Bistrița oferă nu doar o posibilitate bună de răcorire în timpul verii, ci și șansa de a practica diverse sporturi precum fotbal, tenis, baschet sau volei. Tot aici poți închiria o căsuță sau poți campa. Iar la Lacul Bâtca Doamnei, imediat ce treci de baraj, poți închiria un caiac sau o hidrobicicletă sau poți pur și simplu savura o băutură.
Dacă te-ai plictisit de activitățile la sol, în imediata proximitate o orașului poți practica zboruri de agrement de unde poți avea o imagine completă a orașului Piatra-Neamț sau chiar a Masivului Ceahlău.
Gastronomia de Piatra
După atâtea plimbări, peregrinări și activități, cu siguranță ți-e foame. În Piatra vei găsi toate preparatele moldovenești de care ți-e poftă, însă și specifice Ținutului Neamț: tochitură moldovenească, bulz moldovenesc, jumări, sarmale, hârzob de păstrăv, dresală și ciorbe acrite cu borș moldovenesc, plăcinte poale-n brâu, alivenci și turtă cu julfă la care poți alătura băuturi locale precum țuica cu schinduc (plantă care crește doar pe Ceahlău), afinată, cireşată sau vişinată.
Iar de dorești să fii cât mai aproape de producătorii locali poți cumpăra produse variate, de la ouă, brânzeturi și carmangerie la dulcețuri, verdețuri, miere, fructe și legume, pe care să le consumi aici sau să le iei înapoi acasă. Toate astea, însă și o varietate de restaurante (cu bucătărie locală sau internațională) le găsești în aplicația Piatra Neamț City App.
Acum ... hai la Piatra!
Fă-ți bagajele și #HaiLaPiatra - Inima Ținutului Neamț, în #VacantaLaPiatra. Nu e loc de plictiseală aici, iar ceea ce am expus mai devreme sunt doar o parte din atracțiile și obiectivele de care te poți bucura în oraș și împrejurimi.
Iar dacă vrei să-ți extinzi sejurul, de aici poți face diverse itinerarii de o zi #priNeamt către destinații de renume din tot județul. Printre acestea enumerăm Barajul Bicaz și Lacul Izvorul Muntelui sau “Marea dintre Munți”, Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş și Rezervația Naturală Cheile Șugăului unde poți face escaladă și alpinism, Lacul Cuejdel (unul din cele mai mari lacuri de baraj natural din țară), Cetatea Neamț, Rezervația de Zimbri „Dragoș Vodă”, Stațiunea Durău, Muntele Ceahlău, Codrii de aramă, casa Veronicăi Micle, casa lui Ion Creangă de la Humulești (momentan în renovare până la finele verii 2023) și Parcul Tematic Ion Creangă, Hanul Ancuței, mănăstiri din patrimoniul național (Neamț, Agapia, Sihla, Secu, Sihăstria, Tazlău, Văratec) și multe altele.
Toate atracțiile și locațiile din Piatra și din tot Neamțul le găsești în aplicația Piatra Neamț City App. Poți descoperi orașul singur (vei găsi în aplicaţie şi rute turistice la pas gata prin oraş gata configurate), poți apela la unul dintre ghizii locali din Piatra sau poți trece pe la noi prin centrul de informare din Piața Petrodava pentru a personaliza și mai mult experiența ta în destinația noastră.
Vacanţă cât mai plăcută!