Asociatia Culturala Star
Asociatia Culturala Star

Asociatia Culturala Star

ORGANIZATORI EVENIMENTE

Despre

Asociația Culturală Star a fost înființată din dorința de a susține tinere talente, a iniția schimburi culturale la nivel național și internațional prin organizarea de tabere, festivaluri și alte manifestări. De asemenea, aceasta are ca obiect de activitate și oferirea de suport persoanelor cu dizabilități sau alte tipuri de probleme sociale. De asemenea, ne dorim continuarea festivalului “Volare” cu sprijinul Consiliului Judetean Neamţ, mai ales în condițiile în care edițiile anterioare ale festivalului au avut ecouri pozitive atât la nivel național cât și internațional. Membrii asociației au desfășurat începând cu anul 2008 mai multe activități, emunerând acum doar câteva dintre ele: - participarea la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale a unui membru al asociaţiei (Viorela Stoian) cum ar fi: “Micul Prinţ”, Chişinău şi “Asterisks” Prilep, Republica Macedonia, Mycrofono D*oro Modena Italia, Aurora Boreala Ruse, Bulgaria, Vise printre Stele, Cernăuți, Ucraina; - participarea în parteneriat cu Asociaţia “ Art med ” Bacău la activitatea “ Crăciunul la Real” – asociaţia a fost reprezentată de doi copii: Viorela Stoian şi Miruna Grecu; - realizarea primei ediții a Festivalului Internațional de Muzică pentru Copii Volare Tîrgu Neamț – manifestare cu ecouri deosebite în presa natională și internatională; - crearea unei platforme de interacţiune, dialog intercultural, experiment şi creaţie, în vederea unei bune adaptări la mediul cultural actual, aflat în continuă schimbare. Lărgirea gradului de acces la informaţie, implicând micii artişti în evenimete culturale ca formă de încurajare a schimbului de experienţă la nivel naţional şi internaţional; - membrii asociației au participat la organizarea grupului de copii care au reprezentat țara și județul în Festivalul Magic Music Days Paris iunie 2010 și iulie 2011; - membrii asociatiei a sustinut spectacolului umanitar intitulat “Pentru voi copii” împreună cu Franco Midiri (Italia) – decembrie 2009; - realizarea Festivalului Ziua Zâmbetului de copil în Parcul Tineretului din municipiul Piatra Neamț în data de 31.05.2011 cu sprijinul Primăriei Piatra Neamț, ediția întâi.

Alte sugestii

ORGANIZATORI EVENIMENTE
VOLUNTEER POWER!
ORGANIZATORI EVENIMENTE
KULT Hub este un spaţiu educaţional ce oferă tinerilor o experiență integrată formată din cursuri de dezvoltare personală și profesională, acces la o comunitate de oameni-model şi oportunitatea de a-şi implementa propriile proiecte.
ORGANIZATORI EVENIMENTE
ROD este o „școală” de Fapte Bune pentru copii, adulți și familii. Un spațiu creativ unde învățăm practic cum se face binele. #Proiect al Protopopiatului Piatra Neamț
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Asociația de Dezvoltare Socială Catharsis Piatra Neamț este o organizație neguvernamentală, apolitică, ce are ca scop inițierea și desfășurarea de acțiuni, programe și activități în toate domeniile, pe plan local, regional și național.
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Închis
Wind Discovery organizează tabere de vară pentru copii în țară și străinătate. Ne-am născut din pasiunea noastră pentru a trăi, de a experimenta și din bucuria de a dărui. Echipa noastră este una de elită, fiecare cu standard înalt în ceea ce face. Cultivăm în copii gustul pentru aventură, explorare și curiozitate, prin descoperirea unor sporturi sau activităţi creative, care pot deveni pasiuni pentru întreaga viață. Venim cu un concept nou în care îmbinăm sportul cu domenii artistice cum ar fi: ateliere de creație, artele vizuale. Îmbinarea dintre mișcare și creativitate, aventură și cunoastere, combativitate și colaborare formează caractere. Pasiunile se descoperă experimentând! Abordam tematici precum mountain bike, orientare turistica, excursii, ski, paint ball, drumetie, inot si multe altele!
Bulevardul Octavian Goga nr 6, București 030982, Romania
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Locul in care iti poti deschide calea spre arta culinara, vei descoperi noi metode in arta gatitului, sau te vei redescoperi ca bucatar! Ne devotam in totalitate artei culinare si te invitam sa ne insotesti intr-o experienta unica. 
ORGANIZATORI EVENIMENTE