Cercul Gospodinelor
Cercul Gospodinelor

Cercul Gospodinelor

3.71 7 recenzii
ATRACȚII ÎN ORAȘ RESTAURANTE
12:00 - 23:00
Închis Opens at 12:00

Parc Cozla, Piatra Neamț, Romania

Despre

Cercul Gospodinelor este cel mai vechi restaurant din Piatra-Neamț și unul dintre locurile cu cea mai frumoasă priveliște asupra orașului.

SCURT ISTORIC DIN PARTEA GAZDELOR

„...Războiul cel crâncen trecuse: România Mare se născuse! Bărbații își dovediseră cu prisosință vitejia; iar femeile – destoinicia. Îi înlocuiseră pe cei plecați ca soldați în toate; deveniseră excepționale surori de caritate pe front, în spitale, după exemplul și îndemnul spre bine al tinerei lor regine. Acum, ieșite din furtună, viața li se părea iar zâmbitoare și bună. Pământul întregitei Românii era plin de bogății râvnite de puteri și concerne renumite. Se făceau averi pe negândite. 

În anii ’20 – să tot petreci! Dar mulțimea femeilor se cam săturase să fie doar frumoase. Era timpul să reînvățăm să fim umani: războiul lăsase în urmă milione de orfani, de invalizi, de sărmani. Cum trecuseră și ele prin nu puține zile grele, mai toate doamnele din înalta societate au devenit tot mai preocupate de operele de caritate. Doar cu câțiva ani înainte nici nu le trecea prin minte că putea exista și altceva folositor în jurul lor decât baluri și voaluri.

Acum porneau pe alt drum: care mai de care, doamne și domnișoare, cu avere, cu bărbați la putere sau... cu simpla lor vrere, făceau tot ce le stă în putință să aline cât mai multă suferință: cantine și cămine, ateliere, spitale, dispensare, sate întregi ajutate, biserici, orfelinate, școli de băieți și de fete patronate – toate aduse și păstrate în stare de funcționare de aceste femei, adevărate misionare.

La Piatra-Neamț, la noi, după război, își face filială ASOCIAȚIA CERCURILOR DE GOSPODINE 1920 care devine un proiect îndrăzneț pentru cele mai de seamă doamne din județ. Pentru gândul lor bun, le pomenim acum: Simona Lahovary – președintă a asociației naționale. Filiala jud.Neamţ: Valentina Focșa – preşedintă, Emma Culmuschi şi Eugenia I. Săvescu vice-preşedinte, Eugenia Niculescu-Dacu, Natalia Cuza și altele multe, având în ajutor pe soții lor generoși și pe câțiva preoți inimoși. Printre altele, această asociație ridică „pe Cozla Mică, în locul numit «la Prăjin㻓, o terasă-grădină, cu scopul de a oferi tinerilor gentlemeni, sportivi, drumeți și tenismeni „o gustare și o băutură răcoritoare“ în acea priveliște încântătoare.

E locul numit ulterior TERASA CERCUL GOSPODINELOR. E popasul cel mai îndrăgit de oricine a drumețit, cu părinții când era mic, cu colegii câte un pic, cu iubita, hai-hui și apoi... cu copiii lui. Cine n-a fost măcar odată în această poiană fermecată? Cine aici s-a oprit și n-a revenit? Ce pietrean nu zâmbește nostalgic, când privește, de oriunde, de jos, locul acesta frumos, neascuns dar misterios? Doar foișorul tăcut știe prin câte-a trecut, rezistând, mai demult sau mai de curând. Dar a supraviețuit oricum, căci la temelia lui stă gândul cel bun.

Sub sprânceană de brazi vă primește și azi, cu același surâs primitor, RESTAURANT CERCUL GOSPODINELOR. Și-a pus haine noi, de sărbătoare și vă așteaptă nerăbdătoare. Orice moment deosebit, trăit alături de cei dragi dumneavoastră, va deveni negreșit onoarea și bucuria noastră. Ne străduim să vă amintim acea vreme uitată și gospodinele de altădată. Și, din nou aici, ducem tradiția mai departe. Pentru că ospitalitatea GOSPODINELOR nu are moarte.

Vă aşteptăm cu drag!”

ATRACȚII TURISTICE

Clădiri istorice Puncte de belvedere

Alte sugestii

ATRACȚII ÎN ORAȘ
5.0 2 recenzii
În anul 1983, sculptorul Ion Vlasiu realiza în Piatra-Neamț statuia de piatră a lui Ion Creangă. Locație unde e amplasată statuia se află pe Bd. Decebal, fix lângă Casa de Cultură a Sindicatelor.
B-dul Decebal, Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
5.0 1 recenzie
Statuie de bronz, în mărime naturală, realizată de sculptorul Wladimir Hegel, în anul 1913. Aceasta îl prezintă pe Mihail Kogălniceanu în mişcare, la Congresul de Pace de la Berlin – 1878, parcă atunci ridicându-se de pe jilţul din spatele său, într-un moment de protest împotriva mai marilor Europei, apărând interesele României la independenţă, suveranitate şi integritate teritorială. Într-o noapte a anului 1958, spre indignarea locuitorilor oraşului Piatra-Neamţ, statuia a dispărut, fiind adusă în incinta Uzinei Electrice pentru topire. Fiind salvată de la topire de către părintele C. Matasă, după sistematizarea centrului oraşului, a fost amplasată în Parcul central, apoi, în 1974 a fost mutată în faţa Muzeului de Istorie şi Arheologie din Piatra-Neamţ, unde se află şi în prezent.
Piața Mihail Kogălniceanu, Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
5.0 1 recenzie
Statuia voievodului Ștefan cel Mare din parcul cu același nume este opera sculptorului Oscar Han și a fost dezvelită în anul 1980 cu ocazia sărbătorii a 2050 de ani de la construirea primului stat centralizat și independent condus de Burebista și a 2000 de ani de existență a anticii Petrodava. Solemnitatea dezvelirii statuii de bronz a lui Ștefan cel Mare a avut loc sâmbătă, 26 ianuarie 1974, de ziua lui Nicolae Ceaușescu, „în prezența a mii de cetăţeni din municipiul Piatra-Neamţ, bărbaţi şi femei, tineri şi vârstnici. Amplasată în preajma complexului monumental ridicat în anii îndelungatei şi eroicei domnii a legendarului voievod, statuia lui Ştelan cel Mare, rod al creaţiei sculptorului Oscar Han, constituie o înaltă cinstire marilor noştri înaintaşi, a luptei şi jertfei poporului pentru libertate naţională şi socială. Aceasta completează în mod fericit complexul monumental existent la Piatra-Neamţ din timpul strălucitului nostru înaintaş şi reprezintă, totodată, împlinirea unui vechi deziderat al locuitorilor acestor meleaguri”. (Ceahlăul, duminică, 27 ianuarie 1974)
Piața Ștefan cel Mare, Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Atracţie turistică pentru iubitorii de cabaline, Baza Hipică ”Col. Virgil Bărbuceanu” are acel ”ceva” care, pentru practicanţii şi susţinătorii sporturilor ecvestre, înseamnă mult mai mult decât o zi petrecută acolo, înseamnă linişte, relaxare şi aprecierea legăturii speciale dintre oameni şi animale. Baza hipică „Col. Virgil Bărbuceanu“ din Piatra Neamț, înființată în anul 1986, este una dintre cele mai dotate baze hipice din țară, fiind aleasă gazda mai multor etape ale Cupei Mondiale de Sarituri peste Obstacole, dar si a mai multor concursuri naţionale. În cadrul acestei bazei hipice se poate practica călăria de agrement pe trasee bine stabilite de către personalul bazei, turismul călare pentru cei care au cunoştinţe şi aptitudini ecvestre, călătorii de o zi pe traseul Bâtca Doamnei – Bahrin, agrement cu trăsura atât pentru plimbare cât şi pentru evenimente speciale, agrement cu sania trasă de cai (iarna). Tot în cadrul bazei se antrenează caii pentru participarea la concursuri şi, de asemenea, se pot lua cursuri de călărie.
Aleea Tineretului, no 1, Piatra Neamt, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Închis
Biblioteca Judeţeană "G.T. Kirileanu" este continuatoarea unor vechi tradiţii de lectură publică în judeţul Neamţ. O însemnare din 1934, datorată lui Constantin Turcu (1903-1980, profesor, publicist şi secretar al Liceului "Petru Rareş" din Piatra-Neamţ), evoca - în acest sens - anul 1869 şi registrul de împrumut al bibliotecii filialei Neamţ a Societăţii pentru Învăţătură Poporului Roman. Istoria propriu-zisă a Bibliotecii Judeţene "G.T. Kirileanu" Neamţ începe cu toamna anului 1935, când, odată cu revenirea pe meleagurile natale, cărturarul Gh. Teodorescu - Kirileanu îşi materializează şi dorinţa de a se stabili la Piatra-Neamţ cu întreaga comoară de manuscrise, carte şi periodice a bibliotecii sale. În acest scop, a cumpărat un teren şi a construit (pe str. Ştefan cel Mare nr. 25 - astăzi nr. 27) casa ce l-a adapostit până la moarte (13 noiembrie 1960). După 1989, Biblioteca Judeţeană a cunoscut un intens proces de modernizare şi extindere a spaţiilor şi serviciilor sale. Mai întâi Prefectura Judetului Neamţ (în noiembrie 1991) şi apoi, imediat după înfiinţare, Consiliul Judeţean Neamţ (constituit în urma alegerilor locale din mai-iunie 1992) au aprobat şi finanţat realizarea unei extinderi a sediului Bibliotecii Judeţene Neamţ. Odată cu aniversarea a 120 de ani de la naşterea lui G.T. Kirileanu şi sfinţirea pietrei de temelie a noului local în data de 13 martie 1992, biblioteca şi-a înscris pe frontispiciu numele ctitorului ei spiritual, căpătând denumirea de Biblioteca Judeţeană "G.T. Kirileanu". PROGRAM: Luni - Vineri, 9.00 - 19.00 Fondul documentar "G. T. Kirileanu": Luni - Joi: 10.00 - 16.00, Vineri: 10.00 - 15.00 Filiala de carte străină: Luni, Miercuri, Vineri: 9.00 - 16.00 & Marţi, Joi: 12.00 - 19.00 Filiale de cartier - Filiala Mărăţei: Luni, Miercuri, Vineri: 9.00 - 16.00 & Marţi, Joi: 11.00 - 18.00 Filiale de cartier - Filiala Dărmăneşti: Luni, Miercuri, Vineri: 9.00 - 16.00 & Marţi, Joi: 11.00 - 18.00 Punct de  lectură şi împrumut la domiciliu Speranţa: Luni, Miercuri: 10.00 - 15.00
Bd. Republicii, nr. 15A, Piatra Neamt, Romania, 610005
RESTAURANTE UNITĂȚI DE CAZARE
Deschis
5.0 4 recenzii
Pensiunea Troian din Piatra-Neamț este un adevarăt han moldovenesc. Spațiu mare, de întors căruța, mobilier rustic, mâncare pentru toate gusturile și un loc linistit de recreere. Acestea sunt detaliile decorului pe care îl veți găsi la Troian.
Sat Bistrița, Comuna Alexandru cel Bun, pe strada DN 15 (Petru Movilă), nr.270
RESTAURANTE UNITĂȚI DE CAZARE
Deschis
Feriti de ochii indiscreti ai orasului, intre soare si munte, intre cer si tacere, ne-am asezat aici, in mijlocul unei livezi de meri. Parfum uitat de flori ratacite, intre un ieri prea indepartat si un maine grabit. Opreste-te si daruieste-ti cateva clipe de relaxare… lasa-ti gandurile sa se odihneasca pe pietre si invata ceea ce niciuna din cartile scrise nu te pot invata. Astazi si in fiecare zi ne gasesti aici. Invata sa crezi in libertatea pacatului firesc si in bucuria de a exista mai mult decat pentru grijile pe care le tii inclestate in cotidian. Incearca sa te bucuri de ceea ce este acum, pretuind trecutul ca pe o simpla povata. Inclina-te in doar fata ta si aminteste-ti ca viata nu-si uita clipele in timpuri nedefinite decat daca tu uiti de viata. Traieste, macar putin, tu pentru tine. Ne gasesti aici... astazi si maine si oricand iti va fi dor. Aici poti fi ceea ce esti, aici totul poate avea gustul perfectiunii si clipele isi pot capata un altfel de sens.
Strada Mihai Viteazu , nr. 82, Piatra Neamt, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
4.43 7 recenzii
Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif Muncitorul din Piatra-Neamț a fost construită în 1895, iar în cursul anilor 1936-1939 a fost supusă la numeroase renovări. Biserica și-a schimbat complet înfățişarea începând cu anul 2012, după un amplu proces de modernizare. Documentele istorice atestă existenţa catolicilor pe teritoriul Moldovei încă din secolul al XIII-lea, când călugării dominicani creştinează pe cumanii aşezaţi pe aceste meleaguri. În veacurile care au urmat, mulţi catolici au migrat în Moldova din Transilvania, astfel încât în anul 1884 se înfiinţează Episcopia Romano-Catolică de Iaşi.
Bulevardul Mihai Eminescu 11, Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Închis
Sinagoga de lemn “Baal Sem Tov” de la Piatra-Neamţ stă mărturie a numeroasei comunităţi evreieşti care a existat în acest oraş încă din evul mediu.  Actuala construcţie s-a ridicat pe locul alteia mai vechi, în baza hrisovului din 19 iulie 1766 semnat de voievodul Grigore al III-lea Ghica. Vechea sinagogă a fost din piatră, dar de la începutul secolului al XVIII-lea nu s-a mai îngăduit decât ridicarea unor sinagogi în lemn.  În peretele estic al sinagogii este aşezată „Urna Sfântă”, adevărată operă de artă executată în lemn sculptat în 1835 de Şaraga Iţchok ben Moische, dispusă pe trei nivele, fiecare nivel fiind aşezat pe coloane rotunde acoperite cu bronz şi argint. Altarul, suflat cu aur, are o vechime de 250 de ani. Sinagoga este legată de numele lui Baal Shem Tov, întemeietorul Hasidismului. PROGRAM Luni-Vineri: 09:00-14:00 (vizite individuale si grupuri mai mari de 10 persoane)                    14:00-16:00 (doar grupuri de peste 10 persoane)   Sâmbătă și Duminică: 10.00-14.00 (doar grupuri peste 10 persoane) În cazul grupurilor, programarea se face cu cel puțin o zi înainte. TARIFE: 15 lei/persoană pentru vizite individuale 10 lei/persoană pentru grupuri NOTĂ: tururile se pot susține atât în limba română, cât și în limbile ebraică sau engleză.
Dimitrie Ernici 7, Piatra Neamț, Romania