Casa Bunicii din Tazlău

Casa Bunicii din Tazlău

ATRACȚII ÎN JUDEȚ


Address

Tazlău, Romania

Despre

Vasile Manolachi, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Tazlău, este omul iubitor de tradiții care a reușit să adune o colecție de obiecte gospodărești vechi, într-o casă de pe strada Mocăniței. În curte, lângă casa mică din lemn, pe temelie de piatră, cu prispă și două odăi, mai este un corp, făcut mai târziu, când familia care a deținut proprietatea s-a mărit cu 5 copii. După ani de zile, în care cele două căsuțe n-au fost locuite, Vasile Manolachi a făcut curățenie și a început amenajarea unui viitor muzeu al satului, care încă nu are un nume oficial. I-ar plăcea să-i spună ”Casa bunicii”, cum de altfel și arată.

”Casa veche” are pe peretele din spate un jug pentru vaci și unul pentru boi, potcoave de iarnă, un clește (mucarniță) care se introducea în nările vitei, ca să stea la potcovit, un ciocan de bătut pene pentru despicat bușteni, o țesală, o greblă din lemn, bidineaua din păr de porc nelipsită din nicio gospodărie și, bineînțeles, lopata pentru cuptor și lingura pentru învârtit în magiun. Pe prispă sunt zolitoarele (arhaicele mașini de spălat), coveți, o mașină de tors și o oală pentru sarmale.

Înăuntru, spațiul cel mai generos este ocupat de un război de țesut, făcut din bucăți primite de la mai mulți săteni. Este funcțional și copiii vor putea vedea, pe viu, cum se făceau țoalele din cordele și covoarele. Anișoara Luca și mama ei, despre care am scris aici, le vor explica participanților la tabără fiecare operațiune în parte și le vor descrie piesele războiului.

Sursa informațiilor și mai multe detalii găsiți AICI.

IMPORTANT: Pe Google Maps locația apare pe strada Ecoului, aflată în proximitatea străzii Mocăniței. 

Locația poate fi vizitată de către publicul larg.
Pentru mai multe detalii privind programul de vizitare, poate fi contactat dl. Vasile Manolachi la numărul de telefon: 0728 105 828.

Alte sugestii

Muzeul de Științele Naturii Roman

ATRACȚII ÎN JUDEȚ

Palatul Cnejilor

ATRACȚII ÎN JUDEȚ

Stațiunea Durău

ATRACȚII ÎN JUDEȚ

Domeniul Styrcea

ATRACȚII ÎN JUDEȚ

Hanu Ancuței

ATRACȚII ÎN JUDEȚ / Cele mai căutate locații