Barajul de la Bicaz este unul dintre cele mai vizitate locuri din tot județul Neamț, impresionând prin dimensiunile sale. Este prima construcţie de acest tip ridicată în România printr-un imens efort uman care a durat 10 ani (1950-1960).
Construirea unui baraj pe Bistrița a fost visul inginerului Dimitrie Leonida, care a pus la punct proiectul hidrocentralei de la Stejaru, construcție care urma să producă energie electrică pentru toată Moldova, cu ajutorul apelor Bistriței.
Peste 18.000 de oameni, printre care militari, deținuți politici sau locuitori de pe Valea Bistriței, obligați de regimul comunist, au lucrat la ridicarea barajului de la Bicaz, a tunelului de aducţiune şi a uzinei electrice de la Stejaru. S-au construit locuințe de tip baracă, în cartierele Dodeni și Ciungi, cantine, dar și un spital de șantier pentru cei organizați în colonii de muncă.
Cele mai grele și mai periculoase munci erau distribuite preoților, intelectualilor sau „chiaburilor” și constau în săpatul, dislocarea și transportul sterilului cu vagoneți, astfel în timpul lucrărilor se produceau frecvent accidente datorate lipsei de experienţă şi a condiţiilor de lucru. La temelia barajului au fost excavaţi aproximativ 1.300.000 metri cubi de stâncă care ţin piept pentru 1,2 miliarde de metri cubi de apă.
Barajul Bicaz are înălţimea de 127 metri şi este cel mai mare baraj de greutate de pe râurile interioare ale României, fiind depăşit de Porţile de Fier I şi al treilea dintre cele mai înalte baraje din ţară. Este al 9-lea baraj de greutate, ca înălţime, din Europa.
Construcția este formată din 30 de ploturi (blocuri) separate prin rosturi etanşate în amonte cu pene de beton armat şi cupru.
Corpul barajului este străbătut de galerii, puţuri de aerisire şi nişe de vizitare. În încăperile special amenajate sunt instalaţii de acţionare şi comandă, echipamente de urmărire şi comportare a fiecărui element. Au fost strămutaţi 18.760 de oameni (aproape 2300 de gospodării din 20 de sate) pentru a închide barajul şi pentru a se forma lacul de acumulare.
Unii au preferat să nu-și părăsească locurile natale și au demontat casele bucată cu bucată, iar acolo unde s-a putut, le-au reclădit mai sus, departe de apele lacului care urma să vină.
Cimitirele au fost strămutate și transportate pe ”Drumul Morților”, copacii au fost tăiaţi, iar construcţiile demolate, uneori chiar prin dinamitare.
În satul Hangu singura clădire ce nu a putut fi dinamitată complet a fost Biserica Hangu (construită din beton armat cu șină luată de la o cale ferată dezafectată), a cărei rămasițe se văd atunci când apele lacului sunt secate, în verile secetoase sau iernile geroase. Se spune că cei care au încercat să o dinamiteze, au fost urmăriți până la moarte de un blestem. În incinta barajului există un seismograf de mare precizie, care înregistrează cele mai mici trepidații ale mașinilor grele care traversează zona.
Corpul barajului este străbătut de galerii, puţuri de aerisire şi nişe de vizitare, iar în încăperile special amenajate sunt instalaţii de acţionare şi comandă, echipamente de urmărire şi comportare a fiecărui element.
Proiectat să reziste unui cutremur cu o magnitudine de 9.5 grade pe scara Richter, barajul de la Bicaz nu s-a confruntat niciodată cu probleme și a trecut cu bine de marele cutremur din 4 martie 1977.
Scenariul legat de ruperea barajului de la Bicaz în cazul unei avarii este echivalent cu un dezastru, cu breşă de 75% pe lăţime şi înălţime, unda de viitură ar atinge la Piatra-Neamț (la Barajul Bâtca Doamnei) 19,5 metri.
