IMPORTANT: Clădirea muzeului, deosebit de spectaculoasă din punct de vedere arhitectural, se află în prezent într-un proces de reabilitare. Puteți contacta însă telefonic gazdele muzeului, pentru a verifica în prealabil statusul muzeului. Iulia Hălăucescu s-a născut la 31 martie 1924, în comuna Tarcău din județul Neamț, în familia preotului Gheorghe Verșescu. Aici nu rămâne decât 2 ani, până când tatăl său s-a mutat cu parohia la Piatra-Neamț, în mahalaua Valea Viei. Chiar dacă a stat atât de puțin în satul natal, artista a dorit să ofere localității o parte din creația sa. Astfel, în anul 2003, ia naștere Muzeul de la Tarcău, organizat într-un corp al școlii din sat care astăzi poartă numele artistei.
„Acolo unde se îngeamănă munte cu munte, brad cu brad, unde pârâul taie în stâncă drum în cascade peste trepte de gresie, acolo unde cerul se zărește ca o panglică și a cărui culoare și lumină se răsfrânge în bulboanele în care se joacă păstrăvii Tarcăului, am văzut pentru prima oară lumina zilei. În amintirea părinților și pentru semeția și frumusețea dintotdeauna a locuitorilor Tarcăului, dăruiesc localității mele natale, parte din bunurile care mi-au îmbogățit sufletul și creația, valori de artă cultă și de artă populară, ceramică reprezentativă românească din diferite zone ale țării, icoane vechi românești, obiecte de mobilier și chiar propriul meu atelier de creație.“ spunea artista la deschiderea muzeului.
Muzeul de la Tarcău este structurat în 4 săli de expoziție, care găzduiesc peste 100 de lucrări ale artistei. Majoritatea lucrărilor sunt acuarele, cu excepția unui autoportret și a unor tablouri cu membrii familiei. Picturile prezente în muzeu au ca principale teme florile, imagini din Tarcăul de altădată, dar și imagini surprinse de artistă în călătoriile sale în străinătate. Între lucrările dedicate satului natal se numără Moara veche din Tarcău, Flori de câmp din poienile Tarcăului și Gospodărie veche din Tarcău. În tablourile pictate în timpul unor călătorii în afara țării artista a imortalizat imagini din Ungaria, Bulgaria, Germania și Franța.
Supranumită „Doamna Acuarelei Românești”, artista a fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, Cavaler al Ordinului Național ”Pentru Merit” și cetățean de onoare al orașelor Piatra-Neamț și Bicaz. De-a lungul vieții, a deschis peste 60 de expoziții personale în țară și în străinătate și a participat la peste 30 de expoziții organizate de Ministerul Culturii în 25 de țări din Europa, America de Nord și de Sud, Asia și Africa, lucrările artistei ajungând până în Japonia și Filipine. În Neamț, cu excepția acestui muzeu dedicat, lucrări ale artistei se mai regăsesc în Muzeul de Istorie din Bicaz și la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț.
Casa „Alexandru Vlahuță” de la Agapia este un mic muzeu memorial înființat în casa în care a locuit scriitorul Alexandru Vlahuță (1858-1919). Locuința a fost construită din lemn în anul 1885, în apropiere de Mănăstirea Agapia (județul Neamț).
Mitropolia Moldovei și Sucevei a efectuat lucrări de consolidare și restaurare a casei în care a locuit scriitorul. În anul 1963, în această casă a fost organizată o expoziție memorială care cuprinde mobilier original și obiecte personale ale familiei Vlahuță, precum și fotografii, scrisori și cărți care relevă aspecte semnificative din viața și creația cunoscutului scriitor.
În prezent, în pridvorul casei sunt organizate cenacluri literare.
Mănăstirea Agapia este aşezată pe valea pârâului Agapia şi este străjuită din toate părţile de munţi înalţi şi păduri seculare, iar în partea de jos, de livezi şi grădiniţe cu flori, ce împodobesc casele şi curţile călugăriţelor, constituind un peisaj pitoresc. Frumoasa mănăstire este împodobită spre nemurire de sfinţii pictaţi de Nicolae Grigorescu între anii 1858 – 1861.
Această mănăstire din Neamț este singura așezare monahală din țară care poartă numele de „dragoste creștină" - grecescul „agapis". Se spune că mănăstirea și-a preluat numele de la Sihastrul Agapie care, conform tradiției, ar fi ridicat în secolul al XIV-lea, în această zonă retrasă a Neamțului, o bisericuță din lemn. Numele acestui călugăr a fost preluat apoi și de munții care înconjoară mănăstirea, dar și de pârâu și de așezarea din vale.
COLECȚIA MĂNĂSTIREASCĂ DE LA AGAPIA
In anul 1927, s-a infiintat in cadrul Manastirii Agapia cel dintai muzeu manastiresc care cuprinde nu numai obiecte de cult si arta religioasa, ci si obiecte de arta laica: tesaturi, cusaturi, sculpturi in lemn, podoabe si alte obiecte de arta provenite din diferite zone ale tarii. Expozitia muzeului de la Manastirea Agapia s-a amenajat in 4 sali spatioase si 2 sali de trecere iar exponatele au fost selectate si potrivite pe tematica colectiei. Veti gasi aici lucrarile originale ale celebrului pictor Nicolae Grigorescu.
Foto via https://viziteaza-romania.com/
Situată din punct de vedere jurisdicţional-administrativ în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei-Arhiepiscopia Iaşilor şi din punct de vedere geografic în judeţul Neamţ, Mănăstirea Varatic constituie una dintre cele mai cunoscute şi vizitate monumente ale acestui judeţ şi totodată cea mai mare aşezare monahală feminină din ţara noastră. Aceasta a fost fondată de maica Olimpiada în anul 1785.
Amplasată într-un cadru natural deosebit, la o altitudine ce nu depăşeşte 460m, într-o mică depresiune flancată la miazănoapte de dealul Filiorul, la apus de înalta culme Dealul Mare, iar la miazănoapte de scunde coline, Varaticul se bucură de o climă blândă de-a lungul întregului an, fapt care a împrimat probabil şi denumirea locului. Peisajul specific zonei submontane - cu pajişti întinse şi păduri dese de brad este îmbogăţit de modestele case mănăstireşti, risipite de-a lungul unor înguste sau mai generoase poteci şi învăluite de flori şi livezi roditoare, în mijlocul cărora se înalţă zveltă silueta bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, secondată bisericuţe „Sf.Ioan Botezătorul” şi „Schimbarea la Faţă”.
Toate aceste elemente concură la farmecul blajin al acestei aşezări monahale, veritabil sat mănăstiresc, care este „pe de-o parte o prelungire a satului românesc, o punte de legătură între lumea de dincolo de hotarele acestei aşezări şi aceea care a acceptat voturile monahale, iar pe de alta, o deschidere spre lume, spre viaţă, spre semeni.”
Vatră monahală, relativ nouă, datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Varaticul continuă firul monastic a două aşezări mănăstireşti mai vechi - Boiştea şi Topoliţa. Dacă mănăstirea Boiştea, apare menţionată întâia oară într-o „carte” a domnitorului Ştefan al II-lea, datată 6 iunie 1446, în schimb mănăstirea Topoliţa ia naştere prin fenomenul „roirii monahale”, constând în strămutarea monahiilor de la Boiştea, pe la jumătatea secolului al XVI-lea.
