Mănăstirea Pângărați
ATRACȚII ÎN JUDEȚ
Website
Despre
Manastirea Pangarati este una dintre cele mai vechi manastiri ortodoxe din judetul Neamt. Acest asezamant de mare traditie de pe valea Bistritei se afla putin mai la rasarit de Muntele Botosanu, pe malul stang al paraului Pangarati. Locasul monahal isi are inceputurile in secolul al XV-lea, cand pe aceste locuri traiau calugari sihastri, dintre care cel mai renumit este Cuviosul Simeon, unul dintre sfetnicii Sfantului Stefan cel Mare.
Numele manastirii provine de la un oarecare calugar Pangratie, dupa marturia istoricului Nicolae Iorga, care marturiseste „se pare a fost un pustnic de demult, dand numele paraului din apropiere". Acelasi istoric spune ca termenul „pangarati" nu are „nici un amestec cu ideea de pangarire".
In anul 1460, Cuviosul Simeon de la Pangarati a ridicat prima biserica din lemn, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, aceasta fiind incendiata insa de turci, in anul 1476. Se pare ca in timpul expeditiei lui Mahomed al II-lea, din vara anului 1476, obstea monahala de la Pangarati a trecut prin momente de grea incercare. Probabil, un grup de turci razletit dupa prada in aceasta parte a dat foc bisericii, iar calugarii s-au ascuns in munti, trecand apoi in Transilvania unde au ramas pana la incetarea razboiului.