Peștera Sfintei Teodora de la Sihla
ATRACȚII ÎN JUDEȚ
Despre
Sfânta Teodora s-a născut în satul Vânători din județul Neamţ, pe la anul 1650. Era una dintre cele două fiice ale lui Ştefan Joldea, armaş la Cetatea Neamţului. Tinerețea Teodorei este marcată de un eveniment tragic: moartea surorii sale la o vârsta fragedă. Din acest motiv, Teodora dorește să se retragă la mănăstire. Dar pentru a nu-și îndurera părinții care pierduseră deja o fiică, aceasta se căsătorește. După moartea lor însă, hotărăște împreună cu soțul său să meargă fiecare la o mănăstire. La 30 de ani Teodora va intra la schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar soţul ei se va călugări la Schitul Poiana Mărului.
Din cauza năvălirilor turcești Teodora se retrage în locuri mai ascunse, la hotarul dintre munţii Buzăului şi ai Vrancei. După câțiva ani revine în Neamţ şi trăiește în apropierea schitului Sihăstria, în chilia de lângă Bisericuța dintr-un lemn, care există și astăzi. Acolo își petrecea timpul în rugăciune şi cugetare, în haine sărăcăcioase, hrănindu-se doar cu ce îi oferea pădurea: fructe, bureţi, urzici, rădăcini.
La o nouă năvălire a turcilor, Cuvioasa a fost văzută de aceştia și urmărită. Atunci are loc una din cele mai mari minuni din viața Teodorei. La rugăciunea ei, o stâncă s-a despicat și a format o peșteră ce a adăpostit-o pe Sfânta, zidul de piatră închizându-se în fața năvălitorilor turci. Teodora va locui până la sfârșitul vieții în această peșteră ce poate fi văzută și astăzi, aflată la doar 50 metri de chilie.
Aici a trăit Sfânta 10 ani, neștiută de lume, doar în grija lui Dumnezeu, alături de fiarele pădurii. Se spune chiar că a binecuvântat aceste locuri astfel încât cei care vor ajunge aici să fie ocrotiți toată viața de fiarele sălbatice.
Perioada petrecută în această peșteră o aduce pe Cuvioasă la cel mai înalt grad de asceză. Primește darul ”înainte-vederii”, ajunge să nu mai simtă frigul, setea, foamea sau somnul. Nu mânca săptămâni întregi, iar hainele ii erau doar niște zdrențe.
Sfânta începe să își dorească tot mai mult sfârșitul, dar înainte de asta să fie împărtășită. Și ruga i-a fost ascultată. Mai multe păsări mergeau la Schitul Sihăstria la vremea mesei, luau pâine în cioc și zburau cu ea spre Sihla. Văzându-le, starețul trimite doi ucenici să vadă unde se îndreaptă păsările. Acestia o găsesc pe Cuvioasa Teodora în rugăciune, înălţată de la pământ, asemenea Cuvioasei Maria Egipteanca. Ea le-a povestit despre viața sa, despre apropiatul ei sfârşit, si i-a rugat sa meargă la mănăstire să-I aducă un preot ca să se poată împărtăşi. A doua zi dimineaţă sfanta a fost impartasita si imediat după si-a dat sufletul.
Moaştele sale au fost aşezate în peşteră, unde au stat aproape 100 de ani. În 1830, trupul făcător de minuni al Cuvioasei a fost dus de familia Sturza la biserica din Miclăuşeni-Iaşi. De acolo, în 1856, moaştele au ajuns la lavra Pecerska din Kiev, unde se află şi astăzi.
Din cauza năvălirilor turcești Teodora se retrage în locuri mai ascunse, la hotarul dintre munţii Buzăului şi ai Vrancei. După câțiva ani revine în Neamţ şi trăiește în apropierea schitului Sihăstria, în chilia de lângă Bisericuța dintr-un lemn, care există și astăzi. Acolo își petrecea timpul în rugăciune şi cugetare, în haine sărăcăcioase, hrănindu-se doar cu ce îi oferea pădurea: fructe, bureţi, urzici, rădăcini.
La o nouă năvălire a turcilor, Cuvioasa a fost văzută de aceştia și urmărită. Atunci are loc una din cele mai mari minuni din viața Teodorei. La rugăciunea ei, o stâncă s-a despicat și a format o peșteră ce a adăpostit-o pe Sfânta, zidul de piatră închizându-se în fața năvălitorilor turci. Teodora va locui până la sfârșitul vieții în această peșteră ce poate fi văzută și astăzi, aflată la doar 50 metri de chilie.
Aici a trăit Sfânta 10 ani, neștiută de lume, doar în grija lui Dumnezeu, alături de fiarele pădurii. Se spune chiar că a binecuvântat aceste locuri astfel încât cei care vor ajunge aici să fie ocrotiți toată viața de fiarele sălbatice.
Perioada petrecută în această peșteră o aduce pe Cuvioasă la cel mai înalt grad de asceză. Primește darul ”înainte-vederii”, ajunge să nu mai simtă frigul, setea, foamea sau somnul. Nu mânca săptămâni întregi, iar hainele ii erau doar niște zdrențe.
Sfânta începe să își dorească tot mai mult sfârșitul, dar înainte de asta să fie împărtășită. Și ruga i-a fost ascultată. Mai multe păsări mergeau la Schitul Sihăstria la vremea mesei, luau pâine în cioc și zburau cu ea spre Sihla. Văzându-le, starețul trimite doi ucenici să vadă unde se îndreaptă păsările. Acestia o găsesc pe Cuvioasa Teodora în rugăciune, înălţată de la pământ, asemenea Cuvioasei Maria Egipteanca. Ea le-a povestit despre viața sa, despre apropiatul ei sfârşit, si i-a rugat sa meargă la mănăstire să-I aducă un preot ca să se poată împărtăşi. A doua zi dimineaţă sfanta a fost impartasita si imediat după si-a dat sufletul.
Moaştele sale au fost aşezate în peşteră, unde au stat aproape 100 de ani. În 1830, trupul făcător de minuni al Cuvioasei a fost dus de familia Sturza la biserica din Miclăuşeni-Iaşi. De acolo, în 1856, moaştele au ajuns la lavra Pecerska din Kiev, unde se află şi astăzi.