⑤ #priNeamt „Agapia - Sihla - Sihăstria - Secu”

Itinerarii prin județ


Despre

ITINERARIU #PRINEAMT NR.5 „AGAPIA (MĂNĂSTIREA, SCHITUL, MUZEUL ȘI CASA MEMORIALĂ) - M.SIHLA - M.SIHĂSTRIA - M.SECU”

PREAMBUL: Toate itinerariile cu mașina prin județul Neamț promovate în aplicația noastră pornesc din inima orașului (Curtea Domnească). Indiferent dacă sunt trasate circular sau liniar, acestea revin înapoi în Piatra-Neamț, detaliile despre distanțe și timpi fiind prezentate mai jos. Unele dintre punctele de atracție sunt vizitabile, iar altele care se află pe traseu pur și simplu pot fi admirate fie de la distanță, fie cu scurte abateri de la ruta principală. Fiecare va fi liber să decidă după bunul plac. Dar e bine de știut că toate obiectivele turistice își spun propria poveste, acesta fiind și motivul pentru care am inclus în itinerariu locuri mai mult sau mai puțin cunoscute publicului larg.

INDICAȚII ȘI ORIENTARE: Această rută turistică vă va duce întâi la Agapia, una dintre cele mai frumoase mănăstiri din tot județul Neamț. După ce o veți vizita, e bine de știut că în apropiere se află casa memorială „Alexandru Vlahuță” și Muzeul Vivant, ambele de văzut. Veți înainta apoi pe valea râului Agapia până la Mănăstirea Sihla, acolo unde se află și miserioasa peșteră a Cuvioasei Teodora. Următoarea oprire e la Sihăstrie, o mănăstire din inima munților care a început să-și scrie istoria încă din anul 1655. Veți încheia acest circuit al mănăstirilor nemțene la Secu, un alt lăcaș religios aflat într-un cadru natural minunat. Dacă vă doriți să nu vă întoarceți pe același traseu, continuați spre satul Leghin, iar aici faceți dreapta spre Humulești (astăzi cartier sudic al orașului Tg.Neamț). Mai departe, conduceți pe DN15C în direcția sud spre Piatra-Neamț via Bălțătești.

DISTANȚĂ ȘI TIMPI: 70 km (la dus) și 60 km (la întoarcere via Tg.Neamț-Bălțătești), deci 130 km în total / 3h mers efectiv cu mașina (dus-întors), aproximativ 8-9h cu vizite, pauze și eventual masa de prânz.

OFERTA HORECA: Locațiile aflate pe traseu unde puteți servi masa și bea ceva și pe care noi le putem recomanda sunt: Conacul Pavăl din Nemțișor, Pensiunea Aristocratis din Tg.Neamț și Pensiunea Eden din Humuleștii Noi. Le găsiți pe Google Maps alături de multe alte restaurante din proximitatea orașului. În schimb, cele din Piatra-Neamț sunt listate și în secțiunea EAT & DRINK din aplicație.

Puncte din rută