Serviciul Voluntar de Ambulanță - Asociația Ambulanța.Life Iasi
Serviciul Voluntar de Ambulanță - Asociația Ambulanța.Life Iasi

Serviciul Voluntar de Ambulanță - Asociația Ambulanța.Life Iasi

ORGANIZATORI EVENIMENTE

Despre

Fondat în 2017, Serviciul Voluntar de Ambulanță din Iași (S.V.A.IS.) este singura organizație non guvernamentală din România, care asigură servicii medicale private de urgență în fază prespitalicească cu personal calificat, în regim de voluntariat contribuind astfel la reducerea timpului de așteptare pentru un transfer între spitale, cu ambulanțele proprii, dar și de externare a unui pacient care necesită transport medical asistat sau neasistat.

Serviciul Voluntar de Ambulanță din Iași prin programele și activitățile sale în beneficiul umanității, asigură primul ajutor la evenimente (sportive, culturale, etc.) în efectuarea unor acțiuni salvatoare de viață unor persoane care au suferit o accidentare sau îmbolnăvire acută.

Adeseori activitățile sociale și economice ale unor grupări umane pot fi tulburate de efecte tragice ale unor fenomene naturale, astfel organizația noastră se ocupă cu instruirea populației privind comportamentul în caz de dezastre.

Alte sugestii

ORGANIZATORI EVENIMENTE
Pavilionul Expozițional Republicii
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Societatea Română de Lăută
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Telin Travel&Adventures Telin este o pasiune a unui grup de oameni care au înteles importanta si beneficiile pe termen lung a petrecerii unui timp de calitate in mijlocul naturii alaturi de familie, adulti si copii. Tipuri de tabere: de corturi, de adulți, de familii cu copii, de copii și voluntari. Ateliere Tematice în cadrul taberelor:  drumetii, catarare, jocuri, activitati cultural artistice, tiroliana, orientare, ecologie, pictură Teambuilding-Wild and entertainment  Închirieri echipamente  Echipament Via Ferrata  Hamuri escaladă Corturi 4 persoane  Rachete de zăpadă Caiace 1,2,3 persoane 
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Deschis
Centrul de creație dezvoltare și recreere și-a stabilit misiunea de a imbogăți cunoașterea prin joc și invățare , oferind copiilor programe centrate pe nevoile și aptitudinile lor, un loc definit de creativi.
Str. Stefan cel Mare nr. 54, Piatra Neamt, Romania
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Închis
Centrul Lingvistic “Twinkle Star” este centrul autorizat Cambridge Assessment English RO068. Oferim cursuri de limba engleză și germană, atât copiilor cât și adulților. La Twinkle Star poți susține examene Cambridge English Qualifications.
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Asociatia ”Plai Verde”
ORGANIZATORI EVENIMENTE
One week festival, unde gasesti muzică, teatru, film și sporturi de apă. Bucovina, Kai Strauss & Electric Blues All Stars, Trooper, Marcian Petrescu și Trenul de Noapte, Speak Floyd, Fără Zahăr, Green Ties the band.
Ceahlau, Romania, 617125
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Deschis
Patrimoniul cultural şi religios de la Miclăuşeni, a cărui vechime este de aproape 200 de ani, cuprinde trei obiective majore înscrise pe lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi : Palatul Sturdza (1880-1904) Biserica Mănăstirii Miclăuşeni (1821) Parcul Dendrologic Miclăuşeni (30 de ha)
Aleea prințesa Olga Sturdza, Miclauseni, Romania, 707066
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Închis
În munca cu copii primeaza calitatea, seriozitatea şi diversitatea temelor! Școala nu ține pasul cu copiii, copiii țin pasul cu Școala !!!!
Forum Center Mall , etaj IV, Piatra Neamt, Romania, 610039