Drumul axial Ceahlău
ATRACȚII ÎN JUDEȚ
Telefon
Website
Despre
„Axialul, sau Drumul Judeţean 155F, este, fără a exagera, o minunăţie de şosea, una care pleacă din Izvorul Muntelui şi străbate codrii de la poalele Ceahlăului, șerpuind deasupra lacului de acumulare de la Bicaz „Marea dintre munţi“, după cum îi spun localnicii.” e prezentat noul drum axial de pe Masivul Ceahlău în acest articol publicat de Adevărul.
Autorul articolulu continuă „...duce în staţiunea Durău, sub crestele masivului. De altfel, de pe Axial se poate urca spre înălţimile muntelui, pe traseele Lutul Roşu, Poiana Maicilor şi Jgheabul cu Hotar, primul fiind şi cel mai accesibil. DJ 155F a fost reabilitat acum doi ani, cu 50 de milioane de lei, cu fonduri obţinute de Consiliul Judeţean Neamţ din programul Planul Naţional de Dezvoltare Locală. Scurtează calea spre staţiune cu vreo 70 de km, faţă de „clasicul“ DN 15, care-i situat pe malul stâng al lacului, plecând de la barajul de la Bicaz – viaduct Poiana Largului - comuna Ceahlău.”
IMPORTANT: Lungimea totală a drumului dintre stațiunile Izvorul Muntelui și Durău este de aproximativ 25 km, dar vă recomandăm să contactați administrația Parcului Național Ceahlău, pentru a verifica dacă acesta e deschis publicului larg, mai ales în perioadele când vremea e nefavorabilă.