Tot ce trebuie să știi despre parcările de reședință din Piatra-Neamț

Tot ce trebuie să știi despre parcările de reședință din Piatra-Neamț


Ultima actualizare: 12 septembrie 2022

Pietrenii au la dispoziție portalul https://parcari.primariapn.ro pentru contractarea locurilor de parcare de reședință.

Beneficiile utilizării aceste aplicații sunt multiple:
1. Transparență privind situația în timp real a tuturor locurilor de parcare prin transpunerea și centralizarea acestora într-o hartă publică https://parcari.primariapn.ro/map
2. Comunicarea cu SC PARKING SRL și a plății locului de parcare exclusiv online, fără programare, fără prezență la ghișeu, fără cozi, fără riscul de a pierde locul de parcare
3. Automatizarea trimiterii de înștiințări prin email pentru înregistrarea unei cereri noi, a unei cereri de prelungire, eliberarea unui loc de parcare și alte solicitări similare.

Informații privind procedura de prelungire a valabilității locurilor de parcare, începând de luni, 12 septembrie 2022

1. Rezidenții care au contract cu loc de parcare expirat, în perioada 1 martie 2022 –  12 septembrie 2022, și care nu au reușit prelungirea acestora din motive care țin de întreruperea activității PARKING SA în perioada 1 martie – 11 iulie, beneficiază de înregistrarea din oficiu cerere de prelungire, valabilă 30 de zile, până la data de 12 octombrie.
În scopul păstrării locului de parcare este obligatorie confirmarea intenției de prelungire a valabilității locului de parcare rezidențial din contractul expirat până la data de 12 octombrie, prin prezentarea documentelor actualizate la ghișeele SC Parking SA.
Pentru evitarea cozilor de la ghișeele SC Parking SA, rezidenții care la momentul semnării contractului expirat au furnizat adresa de email, pot încărca documentele actualizate prin portalul https://parcari.primariapn.ro, secțiunea Cereri, utilizând aceeași adresă de email la crearea contului personal.

Detalii privind încărcarea documentelor sunt prezentate în Capitolul 8 Operații Portal - Cereri din ghidul de utilizare disponibil pe platformă.
 
2. Rezidenților care au contract cu loc de parcare ce urmează să expire în perioada 12 septembrie 2022 – 12 octombrie li se garantează dreptul de preemțiune pentru prelungirea locului de parcare până pe data de 27 octombrie. În acest scop, SC Parking SA va înregistra din oficiu cereri de prelungire valabile 15 zile. În scopul păstrării locului de parcare este obligatorie confirmarea intenției de prelungire a rezervarii locului de parcare rezidențial prin prezentarea documentelor actualizate la ghișeele Parking SA până la data de 27 octombrie. Persoanele care la momentul semnării contractului expirat au furnizat adresa de email, pot încărca documentele actualizate prin portalul https://parcari.primariapn.ro, secțiunea Cereri, utilizând aceeași adresă de email la crearea contului personal.
 
3. Rezidenții care au contract cu loc de parcare ce urmează să expire începând cu 13 octombrie beneficiază de dreptul de preemțiune privind posibilitatea prelungirii locului de parcare în condițiile Conform Anexa nr. 3  la HCL nr. 174 din 15.06.2022, Art. 43:
„Drepturile utilizatorilor de locuri de parcare de reședință: f) să solicite prelungirea/reînnoirea contractului de prestări servicii utilizare loc de parcare de reședință cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea valabilității contractului în curs”​.

Pentru evitarea cozilor de la ghișeele SC Parking SA, solicitanții pot derula tot procesul de prelungire a valabilității locului de parcare utilizând portalul https://parcari.primariapn.ro.

Documentele necesare pentru reînnoirea contractelor se pot depune în continuare și la sediul societății Parking SA Piatra-Neamț, strada Cuejdi, nr. 1B (Forum Center, etaj 1).

Alte sugestii

Lucrările care se desfășoară în Piatra-Neamț în săptămâna 20 - 24 martie 2023
Atenție! Schimbări în traficul rutier din Piatra-Neamț!
Lucrările care se desfășoară în Piatra-Neamț în săptămâna 27 februarie - 03 martie 2023
Lucrările care se desfășoară în Piatra-Neamț în săptămâna 20 - 24 februarie 2023
Lucrările care se desfășoară în Piatra-Neamț în săptămâna 13 ianuarie - 17 februarie 2023