‘’Vântul bătea prin pădurea de brazi, mirosul florilor de câmp se ridica și plutea prin aer, ciute și cerbi deopotrivă se îndreptau spre lacul ce se ițea la marginea pădurii, dealuri de un verde crud se zăreau printre crengi, iar mai jos la poalele dealurilor se vedeau hornurile fumegând din vetrele caselor. Trecând de lacul albastru în care se oglindeau razele soarelui, făcându-l să arate ca de cristal, intrai într-un sătuc cu case mici care abia se ițeau din iarba deasă, cu pământuri arate pline de roade, cu copiii veseli care fugeau în picoarele goale după florile de păpădie, cu femei în straie de sărbătoare și vorbind tare creând un zumzet în toată valea, cu vița de vie care înmiresmau tot sătucul.’’
Așa începe povestea noastră! Am creat un sătuc după o poveste superbă, care să ne ajute să ne deconectăm de cotidian, un loc în care toți cei care vin pentru o zi sau pentru o săptămână, să poată visa. Un loc care să ne aducă aminte sau să ne redea vremuri în care fericirea venea din lucruri mici.
Vă așteptăm să ne treceți pragul, chiar dacă doar pentru a ne încerca preparatele sau a vă relaxa în saună și ciubăr, pentru a dormi într-o căsuță unică din pământ și lemn sau doar pentru a participa la clăcile noastre! Orarul de vizitare va fi zilnic de la 11.00 la 16.00. Iar terasa este deschisa pana la ora 22.00. - taxa de vizitare este 15 lei de persoană (indiferent dacă e adult sau copil) si se achita pe baza biletului eliberat de toti cei care doresc sa viziteze locatia. - masa se poate lua cu rezervare in prealabil si nu se cumuleaza cu biletul de vizita. - cei care iau masa dar doresc sa si viziteze, achita in mod integral biletul de vizita. - atelierele de mestesugarit le avem doar in cadrul evenimentelor organizate.
Din cauza locurilor limitate, momentan se accepta doar rezervări. Rezervările se pot face la tel. 0728143169 / 0741120012
Căsuta Mea cuprinde 2 cabane tip A-frame, aflate într-o zonă foarte frumoasă, la marginea unei păduri de brazi din zona Sarata, Piatra Neamț.
Cele două cabane A-frame „Căsuța Mea” sunt amplasate în inima naturii, oferind intimitate și liniște pentru cei care își doresc o vacanță relaxantă și romantică. Fiecare cabană este rezervată exclusiv pentru voi, fără zgomot sau agitație, astfel încât să vă puteți bucura din plin de momente speciale împreună și de frumusețea naturii.
Cabanele „Căsuța Mea” îmbină perfect decorul rustic cu o atmosferă caldă și romantică, oferind o experiență de neuitat. Fiecare cabană este dotată cu un șemineu pe lemne, ideal pentru seri cozy și momente de relaxare alături de persoana iubită. În plus, ciubărul cu apă sărată adaugă un strop de lux și confort, transformând fiecare sejur într-o adevărată escapadă de răsfăț în mijlocul naturii.
Cabanele „Căsuța Mea” oferă tot confortul unei case, fiind dotate cu semineu, aer conditionat, baie privată și bucătărie semiutilată. Aceste facilități vă permit să vă organizați vacanța exact așa cum doriți, fie că preferați să gătiți împreună preparate delicioase sau să vă bucurați de momente de relaxare în intimitatea propriului spațiu.
Din dorința de a nu crea doar un alt glamping, ci o experiență pe care să o trăiești deplin alături de cei dragi, vă punem la dispoziție 6 domuri încălzite în care puteți trăi din plin magia locului, în toate anotimpurile și felurile în care acesta ni se arată.
Geodomurile sunt construcții unice de 30 mp2, amplasate pe o terasă cu o suprafață generoasă. Accesul în geodomuri este securizat, pentru deschiderea ușii de intrare fiind necesară prezentarea unui card sau introducerea unui cod de acces primit la check-in. Domurile sunt complet mobilate și vin cu propria baie interioară. Toate băile sunt încălzite cu panouri radiante iar domurile sunt prevăzute cu aer condiționat cu funcție de încălzire. Fiecare dom poate găzdui 2 adulți, fiind funcționale și în afara sezonului cald.
Facilități:
• Un pat mare dublu king-size
• Toaletă și baie dotate cu dușuri care permit economii de apă de până la 40%
• Terasă mare
• Zona pentru fumat exterioară
• WiFi gratuit
• Mic dejun
• Espressor cu capsule și cafea gratuit
• Apă, gratuit pe durata șederii
O locatie linistita, inconjurata de dealuri, cu o curte generoasa, piscina exterioara sezoniera, bucatarie de vara, gratar, wi gratuit, o locatie in care sunt primiti cu drag seniori, adulti, copii si animale de companie cuminti :)
Casa Tami – o locatie linistita, inconjurata de dealuri, cu o curte generoasa, piscina exterioara sezoniera, bucatarie de vara, gratar, wi gratuit, o locatie in care sunt primiti cu drag seniori, adulti, copii si animale de companie cuminti :)
Muzeul de Ştiinţele Naturii din Roman a fost înfiinţat în anul 1962, prin grija regretatului muzeograf Constantin Tărăbuţă.
Spaţiul destinat muzeului, compus din 8 camere, se afla în strada Alexandru cel Bun, nr. 5. În acelaşi complex erau încă 3 clădiri, precum şi porţiunea de teren – de cca. 5 hectare – destinată grădinii zoologice şi botanice.
Clădirea muzeului a fost construită în secolul al XIX-lea de primul director al Spitalului Roman, doctorul Alexandru Theodori, dar a fost preluată de episcopul Melchisedec Stefănescu pentru a fi transformată în casă parohială, apoi, odată cu naţionalizarea, au fost trecută în patrimoniul administraţiei locale.
Muzeul de Stiinte ale Naturii, Parcul Municipal, Strada Ștefan cel Mare 248, Roman 617135, Romania
Un studio ultracentral lângă Curtea Domnească, Teatrul Tineretului, Parcul Central, mobilat și dotat in așa fel încât sa te simți acasă într-o cameră de hotel.