Valea celor Doisprezece

Istoria Schitului Sihla, a sfintilor parinti si a ctitorilor a ramas necercetata si foarte saraca in date. O istorie a isihasmului din padurile Sihlei si chiar de la Schitul Sihla, datorita vietii Tainice pe care o duceau vechii pustnici si monahi s-a dovedit a fi greu de realizat pana astazi. In trecut, padurile seculare ale Sihlei erau foarte salbatice, pline de desisuri, foarte greu accesibile si lipsite de orice prezenta omeneasca. Doar unii pustnici iubitori de liniste si salbaticiunile padurii se incumetau sa vietuiasca intr-o salbaticiune desavarsita, intr-un climat rece si neprimitor. De-a lungul timpului, nenumaratii sihastri aflati raspanditi prin intinsele paduri dintre Manastirile Neamt, Secu, Sihastria, Agapia, ce duceau pana la Hangu, Durau, Ceahlau, teritoriu recunoscut ca fiind „Athosul romanesc”, au considerat padurile Sihlei ca fiind „cea mai tare pustie”. Aici se incumetau sa se nevoiasca doar sihastrii ajunsi pe treptele cele mai inalte de pregatire isihastica, unii ramanand zeci de ani in taina desavarsita. Prezenta pustnicilor la Sihla este situata pe la inceputul sec al XIII-lea , traditie transmisa prin viu grai de la vechii monahi. Prima mentionare scrisa apare intr-un zapis sarbesc din anul 1326, precum ca la Sihla exista o sihastrie apartinand de “Biserica Alba” de la Manastirea Neamt. Sursa informatiilor si mai multe detalii gasiti pe https://www.sihla.ro/ari_istoric.php

Tradiţia consemnată în unele manuscrise vechi spune ca un anume sihastru, Agapie, împreună cu câţiva ucenici, s-a retras de la Mănăstirea Neamţ pentru o viaţă de austeră isihie şi a ridicat, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, un schit modest, din lemn. De la acest sihastru şi-au luat numele Schitul şi Mănăstirea Agapia, munţii din jur, pârâul, satul şi comuna, care erau proprietăţi ale mănăstirii. Prima menţiune documentară e făcută de hotărnicia lui Ilieş Vodă, în anul 1437, prin care se stabileşte hotarul între Mănăstirea Agapiei şi Mănăstirea Neamţ, cu care se învecina. Un document de la 12 iulie 1464, îl aminteşte pe Ieromonahul Arsenie, egumenul Agapiei, într-o dispută cu Cetatea Neamţului pentru o casă cu livadă din Târgul Neamţului. Un alt document, din 1498, îl menţionează pe Isaia, egumenul Agapiei, care a avut gâlceava cu Cetatea Neamţului pentru un munte de hotar. Agapia este pe lista mănăstirilor din timpul domniei lui Ştefan cel Mare, pe când avea 15-20 de călugări. Acestea sunt dovezi că Agapia a existat de-a lungul secolului al XV-lea. Credit foto: Oana Nechifor (via Doxologia.ro)

Din dorința de a arăta cum este o zi din vața unui monah, în special a măicuțelor de la Mănăstirea Agapia, în 2013 s-a deschis spre vizitare una din casele din satul mănăstiresc. În căsuța mobilată și amenajată cu grijă se pot găsi icoane, obiecte bisericești, broderii, covoare realizate în mănăstire. În cele 3 ateliere (de țesut și broderie, de olărit și de brutărie) cei interesați își pot testa îndemânarea și creativitatea. Muzeul Vivant este găzduit de una dintre cele mai vechi case ale satului monahal Agapia, acesta fiind construit cu parter din piatră și cu etaj din lemn. Chilii și camere gospodărești sunt amenajate în stil tradițional și atractiv, prezentând cum se desfășoară ziua unei măicuțe în mănăstire. De asemenea, la parter se poate observa cum își duceau traiul călugării în trecut, înainte ca Agapia să fie mănăstire de maici. Chiar dacă muzeul există doar de câțiva ani, exponatele, mobilierul, țesăturile au fost create acum sute de ani. Sursa informațiilor și mai multe detalii găsiți pe https://www.tinutulzimbrului.ro/descopera/muzeul-vivant/

Unul dintre locurile care păstrează vie amintirea poetei Veronica Micle (1850-1889) este casa memorială din Târgu-Neamţ, situată în vechea vatră a oraşului, pe drumul care duce către Cetatea Neamţ. Construită de către Mănăstirea Neamţ pe la anul 1834, spre a folosi ca mitoc şi şcoală pentru călugări, clădirea a fost cumpărată în anul 1850 de Ana Câmpeanu (mama Veronicăi Micle), care a venit aici din Năsăud, după moartea soţului, împreună cu cei doi copii ai ei, Veronica şi Radu. Nu ştim care au fost motivele pentru care Mănăstirea Neamţ a vândut această casă, dar este cert faptul că la 10 august 1850, Ana Câmpeanu devine proprietara acestui imobil, aşa cum o arată şi actul de vânzare-cumpărare. Sursa informațiilor și mai multe detalii găsiți pe http://cmvmtn.muzeu-neamt.ro/ PROGRAM DE VIZITARE: Luni este închis. 10:00-18:00 (aprilie-septembrie) 9:00-17:00 (octombrie-martie) TAXĂ DE VIZITARE: adulți - 16 lei preșcolari, elevi - 4 lei studenți, grup adulți - 8 lei

Târgu-Neamț este un oraș în județul Neamț, format din localitățile componente Blebea, Humulești, Humuleștii Noi și Târgu Neamț (reședința). Localitatea este renumită în primul rând pentru Cetatea Neamțului, dar și pentru casa unde a crescut poeta Veronica Micle sau pentru localitatea Humulești, leagănul copilăriei povestitorului Ion Creangă.  În plus, orașul este centrul unui areal din nordul județului Neamț în care se găsesc aproximativ 20 de mănăstiri ortodoxe, unele de o importantă valoare artistică și culturală, precum Văratec, Agapia sau Secu. Târgu are o populație de circa 20.000 de locuitori.

Staţiunea Bălţăteşti se află în N-E judeţului Neamţ, în Depresiunea Neamţ, chiar între oraşele Piatra Neamţ (34 km distanţă) şi Târgu Neamţ (11 km distanţă). Staţiunea se află în Valea Sărată, fiind adăpostită de colinele din sud-vestul Depresiunii Neamţ. În vecinătatea comunei, se află localităţile Netezi, Suseni, Ghindăoani, Crăcăoani, Văratec şi Săcălușești. În localitatea Bălţăteşti, apele clorosodice sunt folosite cu succes pentru recuperarea medicală. Regiunea Bălţăteşti are o istorie îndelungată, fiind locuită din timpuri străvechi. Lemnul pădurilor, apele termale, clima blândă şi câmpurile înverzite ce asigurau hrana oilor şi vitelor au fost factorii cheie ce au dus la dezvoltarea economică a acestor locuri. După formarea statului feudal, în Depresiunea Neamţ au avut loc deplasări şi migraţii de populaţie, fapt ce a dus la creşterea numărului de aşezări şi la mărirea acestora. Astfel, la Bălţăteşti s-au stabilit mai multe persoane, formând aşezări precum: Ghindăoani, Ţuţuieni, Oslobeni. În anul 1918, comuna Bălţăteşti era formată din satul cu acelaşi nume, precum şi din localităţile Valea Arini, Valea Seacă, Mitocul-Bălan, având în total o demografie de 3000 de locuitori. Despre existenţa izvoarelor minerale din Bălţăteşti s-a auzit pe la începutul secolului al XIX-lea, fiind analizate la început de către principii Cantacuzini. Câţiva ani mai târziu, în toată Moldova se duce apoi vestea despre efectele binefăcătoare ale Slatinei de la Bălţăteşti, devenind populară în rândul femeilor şi copiilor care veneau aici şi-şi îmbunătăţeau starea de spirit considerabil. Sursa informațiilor și mai multe detalii găsiți pe https://statiunibalneare.com/blog/afectiuni-tratate-la-baltatesti/

Dacă tot ați depus efortul de a ajunge până la Cabana Dochia, ar fi și păcat să nu urcați și pe Vârfu Toaca (1904 metri altitudine). Și nu vă lăsați descurajați de cele 519 trepte! Acestea sunt extrem de fotogenice și suntem siguri că veți face o mulțime de poze numai bune de pus în ramă. Cât despre priveliștea de sus, aceasta e într-adevăr copleșitoare. Veți putea admira întregul platou al Masivului Ceahlău, stânca Panaghia (unul dintre simbolurile muntelui), lacul Izvorul Muntelui (considerat marea din Carpați) și multe alte așezări, printre care și orașul Piatra Neamț (aflat la doar 30km în linie dreaptă).

Masivul Ceahlău este cel mai înalt din Munţii Bistriţei, parte din grupa Carpaţilor Moldo-Transilvăneni. Acesta e unul dintre munţii cu cea mai mare importanţă turistică din Carpaţii Orientali. Situat pe teritoriul judeţului Neamţ, la mică distanţă de oraşul Bicaz, de lacul Izvorul Muntelui, dar și de municipiul Piatra-Neamț (în linia dreaptă sunt doar 30km). Vârful său cel mai înalt este Ocolaşul Mare, cu altitudinea de 1907 m, vârful Toaca măsurând 1904 m. Sunt 7 trasee turistice marcate pe Ceahlău, cu diferite grade de dificultate, cu două locuri principale de pornire: Izvorul Muntelui (lângă Bicaz) și Durău. Două dintre ele sunt cu plecare din comuna Bicazul Ardelean. Cei care nu urcă până sus, la Dochia sau pe Toaca, ci doar până la Fântânele sau până la Cascada Duruitoarea, se vor bucura de peisaje de neuitat și pe aceste trasee. De oriunde ar fi privit, Muntele Ceahlău oferă o priveliște de vis, impresionând prin masivitatea sa. “Priveam fără de țintă-n sus Într-o sălbatică splendoare Vedeam Ceahlăul la apus, Departe-n zări albastre dus, Un uriaș cu fruntea-n soare, De pază țării noastre pus.“ George Coşbuc 

DESCRIERE GENERALĂ Cabana Dochia este situata în zona superioară a masivului Ceahlau, pe platou, la altitudinea de 1750 m, între vîrfurile Lespezi (1805 m) şi Bîtca Gheodon (1845 m). Are o poziţie dominantă, cu vizibilitate totală spre est, sud-est şi sud, şi este principala cabană a Masivului Ceahlău, fiind singura bază de cazare la mare altitudine. Construcţia cabanei a început în primăvara anului 1913 şi a fost finalizată în toamna aceluiaşi an. Este prima cabană turistică construită în Carpaţii Răsăriteni. De-a lungul anilor a fost extinsă în repetate rânduri, iar capacitatea de cazare s-a mărit treptat. Ca urmare a deteriorării grave a adăpostului montan în timpul primului război mondial, au fost efectuate importante lucrări de restaurare. La 6 august 1922, cu ocazia sărbătoririi Ceahlăului (Ziua Muntelui cum spun localnicii), refăcută, cabana cuaproximativ 30 de locuri, a fost pusă din nou la dispoziţia drumeţilor, de astă dată pentru un timp îndelungat. La inaugurare au fost prezente 606 persoane. Următoarea refacere a cabanei a avut loc în anul 1946, iar în anii 1958–1959 a fost extinsă pentru a putea primi mai mulţi turişti (120 locuri). Încăperi vechi au fost completate cu altele noi, cu ziduri din piatră fixată cu mortar şi a fost introdusă lumina electrică. În anul 1962 cabana putea găzdui 150 turişti la priciuri. În anii 1984-1988, capacitatea şi condiţiile de confort ale cabanei au crescut prin adăugarea unei noi aripi, cu trei niveluri. ┄ TESTIMONIAL SCRIS DE ALEX FILIP Cazarea – Cabana Dochia dispune de camere de 6, 7 sau 14 persoane, cu baia la comun pe hol, unde tariful este de 85 lei/pers. În studenție am stat în ele și chiar a fost distractiv. Partea bună e că există și 8 camere de 4 persoane, cu baie proprie, tariful fiind de 400 lei/cameră/noapte. Camerele sunt simple, curate și bine încălzite. Ca sfat aici, când rezervați, cereți o cameră la etaj, asta ca să aveți parte și de un balcon de unde puteți admira direct răsăritul, așa cum și eu am făcut-o. Restaurant – În ciuda altitudinii la care se află, restaurantul cabanei este foarte variat. Pe site-ul cabanei găsiți și puteți răsfoi meniul. Din punctul meu de vedere, tarifele sunt rezonabile, știind cât de greu e de aprovizionat acest loc, plus că nu e plină cabana chiar tot timpul. Poate de la foame sau de la poftă, însă aici am mâncat o mămăligă cu brânză și smântână cum nu mai mâncasem de multă vreme. Dotări & Facilități – E bine de știut că Dochia a fost renovată recent, fața cabanei fiind nou-nouță. La interior diferențele sunt evidente doar în zona de restaurant și mai puțin în zona de cazare. Noutatea este că între timp au apărut câteva facilități noi și menționez sauna și ciubărul. Din păcate, noi nu ne-am putut bucura de ele, fiindcă erau închise, dar voi poate aveți mai mult noroc.