Mănăstirea Văratec
ATRACȚII ÎN JUDEȚ / Cele mai căutate locații
Telefon
Despre
Situată din punct de vedere jurisdicţional-administrativ în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei-Arhiepiscopia Iaşilor şi din punct de vedere geografic în judeţul Neamţ, Mănăstirea Varatic constituie una dintre cele mai cunoscute şi vizitate monumente ale acestui judeţ şi totodată cea mai mare aşezare monahală feminină din ţara noastră. Aceasta a fost fondată de maica Olimpiada în anul 1785.
Amplasată într-un cadru natural deosebit, la o altitudine ce nu depăşeşte 460m, într-o mică depresiune flancată la miazănoapte de dealul Filiorul, la apus de înalta culme Dealul Mare, iar la miazănoapte de scunde coline, Varaticul se bucură de o climă blândă de-a lungul întregului an, fapt care a împrimat probabil şi denumirea locului. Peisajul specific zonei submontane - cu pajişti întinse şi păduri dese de brad este îmbogăţit de modestele case mănăstireşti, risipite de-a lungul unor înguste sau mai generoase poteci şi învăluite de flori şi livezi roditoare, în mijlocul cărora se înalţă zveltă silueta bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, secondată bisericuţe „Sf.Ioan Botezătorul” şi „Schimbarea la Faţă”.
Toate aceste elemente concură la farmecul blajin al acestei aşezări monahale, veritabil sat mănăstiresc, care este „pe de-o parte o prelungire a satului românesc, o punte de legătură între lumea de dincolo de hotarele acestei aşezări şi aceea care a acceptat voturile monahale, iar pe de alta, o deschidere spre lume, spre viaţă, spre semeni.”
Vatră monahală, relativ nouă, datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Varaticul continuă firul monastic a două aşezări mănăstireşti mai vechi - Boiştea şi Topoliţa. Dacă mănăstirea Boiştea, apare menţionată întâia oară într-o „carte” a domnitorului Ştefan al II-lea, datată 6 iunie 1446, în schimb mănăstirea Topoliţa ia naştere prin fenomenul „roirii monahale”, constând în strămutarea monahiilor de la Boiştea, pe la jumătatea secolului al XVI-lea.
Amplasată într-un cadru natural deosebit, la o altitudine ce nu depăşeşte 460m, într-o mică depresiune flancată la miazănoapte de dealul Filiorul, la apus de înalta culme Dealul Mare, iar la miazănoapte de scunde coline, Varaticul se bucură de o climă blândă de-a lungul întregului an, fapt care a împrimat probabil şi denumirea locului. Peisajul specific zonei submontane - cu pajişti întinse şi păduri dese de brad este îmbogăţit de modestele case mănăstireşti, risipite de-a lungul unor înguste sau mai generoase poteci şi învăluite de flori şi livezi roditoare, în mijlocul cărora se înalţă zveltă silueta bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, secondată bisericuţe „Sf.Ioan Botezătorul” şi „Schimbarea la Faţă”.
Toate aceste elemente concură la farmecul blajin al acestei aşezări monahale, veritabil sat mănăstiresc, care este „pe de-o parte o prelungire a satului românesc, o punte de legătură între lumea de dincolo de hotarele acestei aşezări şi aceea care a acceptat voturile monahale, iar pe de alta, o deschidere spre lume, spre viaţă, spre semeni.”
Vatră monahală, relativ nouă, datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Varaticul continuă firul monastic a două aşezări mănăstireşti mai vechi - Boiştea şi Topoliţa. Dacă mănăstirea Boiştea, apare menţionată întâia oară într-o „carte” a domnitorului Ştefan al II-lea, datată 6 iunie 1446, în schimb mănăstirea Topoliţa ia naştere prin fenomenul „roirii monahale”, constând în strămutarea monahiilor de la Boiştea, pe la jumătatea secolului al XVI-lea.