Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț
Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț

Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț

5.0 3 recenzii
ATRACȚII ÎN ORAȘ ORGANIZATORI EVENIMENTE
11:00 - 13:00 , 16:00 - 19:00
Închis Opens at 11:00

Piața Ștefan cel Mare 1, Piatra Neamț, Romania

Despre

Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț este o clădire emblematică a orașului, fiind construită de arhitectul Carol Zane în 1958. Aici au debutat tinerii artiști ai acelei vremi, proaspeți absolvenți ai Institutului de Teatru: Horațiu Mălăiele, Maia Morgenstern, Virgil Ogășanu, Oana Pelea, Florin Persic și mulți alții. Și-n prezent, teatrul este unul dintre cele mai dinamice, moderne și îndrăznește instituții de profil din toată țara.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Teatrul Tineretului este o instituție de cultură profesionistă, aflată în subordinea Consiliului Judeațean Neamț și specializată în producția de spectacole de teatru și activități artistice interdisciplinare, la realizarea cărora trupa permanentă de actori colaborează cu artiști invitați.

Sprijinirea creatorilor de teatru aflați la început de drum este o misiune marcată în ADN-ul acestei instituții de la momentul începerii funcționării acesteia, în anul 1958.  Cunoscut în lumea teatrală în perioada de dinainte de 1989 drept „fenomenul de la Piatra Neamț”, acest teatru a funcționat ca un laborator de creație pentru generații întregi de artiști, mulți dintre aceștia devenind vârfuri ale generației lor.

În prezent, ducem tradiția acestui teatru mai departe, imaginând și organizând proiecte culturale care se concentrează pe implicarea generației tinere pe partea de regie, actorie sau scenografie. În plus, încercăm să dezvoltăm sau să asigurăm o serie de proiecte interculturale care să ne permită să conectăm actul dramatic cu alte tipuri de manifestări artistice, dar și să realizăm un dialog coerent cu alte culturi.

„Future Laboratory”, finanțat prin Programul Europa Creativă, se numără printre cele mai recente proiecte interculturale ale Teatrului și implică douăsprezece instituții europene de artele spectacolului cu o puternică componentă internațională, care colaborează pentru a descoperi narațiunile europene de mâine. Hotărâți să integreze mai bine comunitățile marginalizate, izolate și inactive în activitățile lor atât pe scenă, cât și în afara ei și conștienți de impactul pe care pandemia l-a avut asupra noilor generații, partenerii au implementat un proiect internațional de cercetare pentru a sprijini cariera și dezvoltarea internațională a artiștilor emergenți. Din 2022 până în 2024, Teatrul Tineretului găzduiește 4 rezidențe de cercetare pentru artiștii Ewa Mikula (Polonia), Maurin Olles (Franța), Carlota Matos (Marea Britanie/Portugalia) și Anne Kapsner (Germania). De asemenea, în aceeași perioadă, proiectul oferă contextul unui program de mentorat pentru artista română Ruxandra Simion.

Un alt produs al unui parteneriat european este inițiativa UNLOCK THE CITY!, finanțată prin Programul Europa Creativă, un proiect de regenerare prin cultură ce vizează dezvoltarea unei metode de lucru care combină cercetarea tehnică științifică și orientată spre design cu teatru. Desfășurat în locuri sau zone care au jucat un rol cheie pentru cetățeni în timpul pandemiei, proiectul explorează conceptul de limită (economică, socială, fizică etc.) în orașul post-pandemic, pe trei niveluri diferite: clădire (Obiect), comunitate (Subiect), relație dintre spațiul urban și teatru (Relație). Pentru fiecare dintre acestea, Teatrul Tineretului va realiza un spectacol semnat de artiștii Irina Moscu, Bogdan Zamfir și respectiv Daniel Chirilă.

Având caracter internațional, Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț se numără printre cele mai importante realizări ale Teatrului, deoarece reflectă cu desăvârșire misiunea instituției: sprijinirea noilor generații de artiști și promovarea produselor culturale care se concentrează pe teme importante pentru comunitatea locală și globală. Evenimentul propune tuturor participanților săi – publicului local, dar și vizitatorilor din România și din străinătate – producții care lansează discuții despre subiecte relevante și probleme actuale ale societății, create de autori cu un limbaj artistic personal, autentic și provocator.

ATRACȚII TURISTICE

Clădiri istorice

Galerie Foto

Video

Alte sugestii

ORGANIZATORI EVENIMENTE
Deschis
www.maiaoutdoor.ro Maia Outdoor - Trăiește-ți pasiunea! Maia Outdoor s-a nascut din pasiune si a crescut odata cu interesul clientilor pentru miscare si activitati in aer liber. Suntem prezenti atat in mediul online cat si fizic cu magazin de echipamente si accesorii. Sustinem orice activitate outdoor benefica pentru tine si natura, generatoare de voie buna si accesibila tuturor. Acestia suntem noi, entuziasti si implicati si daca nu ne cunosti deja sau nu ne crezi iata cateva motive pentru care merita sa ne treci pragul sau sa ne dai un click. 1. Tu esti pe primul loc - pentru ca tot ceea ce facem noi este pentru satisfactia clientilor nostrii; fie ca iti doresti sa achizitionezi un produs sau serviciu de la noi vrem sa ne asiguram ca totul este 100% pe placul tau. Sti vorba aceea din popor "clientul nostru, stapanul nostru"? cam asa e si la noi. 2. Te consiliem gratis - cu drag iti oferim informatii despre produsele noastre si de asemenea te ajutam cu sfaturi pentru ca tu sa faci cea mai buna alegere; 3. Calitate garantata - pentru noi calitatea si performanta produselor este o prioritate; si pentru ca tu esti pe primul loc iti oferim articole ale producatorilor consacrati, mai exact doar brand-uri indiferent de activitatea pe care o desfasori; 4. Livrare rapida - pentru ca stim cat esti de nerabdator sa vezi noua achizitie lucram cu cele mai bune firme de curierat pentru ca produsul sa ajunga in siguranta la tine in cel mai scurt timp; si daca ne-ai facut vanzare mai mare suntem recunoscatori si iti platim noi transportul; 5. Schimb de produse - daca produsul luat de la noi nu iti este potrivit sau nu este ceea ce cauti (mai simplu spus nu iti place sau parea altfel in poza) ai la dispozitie 10 de zile in care poti sa schimbi produsul sau sa primesti banii inapoi; te rugam doar sa il pastrezi corespunzator pentru ca altcineva sa il poata lua; 6. Plati online si in rate - poate nu ai toti banii cash sau nu poti plati totul odata la Maia Outdoor poti plati in siguranta (la modul foarte serios vorbind) si cu cardul, atat online cat si in magazin; 7. Nu doar un magazin de munte - Maia Outdoor sustine cu entuziasm si echipament si pe cei mici si pe cei mari, si pe cei ce vor sa cucereasca parcul din fata blocului dar si pe cei ce tintesc catre varfurile cele mai inalte; asadar aici gasesti echipamente si accesorii pentru drumetii montane, camping, alpinism si escalada sau ciclism, cam toate tipurile de echipamente pe roti si tot ce aluneca pe zapada si gheata; 8. Suntem activi tot anul - din zori si pana in seara, din primavara-n iarna si iar in primavara tinem pasul cu tine; te pregatim pentru traseu, pentru o plimbare pe lac #La Caiace sau in parc si mai mult ne face placere sa promovam sau sa organizam competitii de orice forma, chiar si o bataie cu apa in zilele cu soare; 9.Ne vedem outdooor - chiar suntem pasionati de outdoor si nu vorbim despre miscare stand confortabil pe scaun cu un suc rece langa mouse; ai sa te intalnesti cu noi cand mergi pe munte, cand pedalezi, cand te ratacesti cu aparatul foto in natura sau cand scartaie zapada sub picioare; toate aventurile noastre le si multe poze ai sa gasesti pe blog (da, da suntem si bloggeri); 10.Avem cele mai tari mascote - pe Maia si pe Yuki; sigur le-ai vazut daca ai fost la noi in magazin iar daca nu, cauta-le pe facebook (sunt vedete). Te invitam asadar sa ne dai un click pe site sau pe facebook, sa vii sa ne cunosti sau sa vezi ce mai e nou pe la Maia Outdoor. Cu drag echipa Maia Outdoor
Alexandru Lapusneanu nr. 58, Piatra Neamt, Romania, 610049
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Lacul Batca Doamnei este situat la o altitudine de 325 metri si reprezinta o zona importanta a orasului Piatra Neamt. Pe langa scopul de protectie impotriva viiturilor din sezonul ploios, el are si un puternic caracter turistic, oferind vizitatorilor privelisti minunate. De aici, poti admira intr-o parte panorama orasului, iar de cealalta parte, Muntele Ceahlau in toata splendoarea sa. Format in anul 1962 prin bararea raului Bistrita si indiguirea laterala, pe partea stanga, a unui perimetru din albia majora a raului, lacul Batca Doamnei are o suprafata de 235 ha, lungime maxima 3200 m, latime maxima 1050 m si adancime maxima 15,5 m. Acesta este alimentat cu apa din lacul de baraj Izvoru Muntelui-Bicaz, prin intermediul canalului de aductiune al Hidrocentralei de la Stejaru, la care se adauga paraul Doamna, afluent de dreapta al lacului si vechiul curs al raului Bistrita care are un debit foarte redus.  Foarte aproape de lac se afla dealul cu acelasi nume, Batca Doamnei, unde se gasesc si ruinele Cetatii Dacice. Acest lac antropic, alaturi de lacurile Pangarati si Vaduri, reprezinta o zona deosebita pentru pasarile ce se deplaseaza pe culoarul de migratie est-carpatic si constituie o veriga importanta in pastrarea biodiversitatii si a habitatelor naturale pentru toata zona estica din continentul European. Lacul, datorita suprafetei mari, ofera conditii de iernat unui numar mare de pasari. In ultimii ani, pe acest lac au iernat populatii de corcodel cu gat negru, corcodel cu gat rosu, ferestras mare, ferestras motat si ferestras mic. Pe langa aceste specii, in luna noiembrie, se pot observa pe lacul Batca Doamnei exemplare de cormoran mare care poposec aici in timpul migratiei.
Bâtca Doamnei, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ SĂLI DE SPORT & SPA
5.0 1 recenzie
STADIONUL CEAHLĂUL PIATRA-NEAMȚ Stadionul „Ceahlăul” (14.000 de locuri), nivel de omologare maxim pentru capacitatea lui (echipe naționale și Champions League), adună în acelasi complex terenul principal (cu instalatie de degivrare sub gazon), 2 tribune acoperite și nocturna, alte 2 terenuri de pregătire (1 natural si 1 sintetic), baza de recuperare și pregătire fizică, facilități de cazare și masa pentru sportivi, sediul Clubului Ceahlaul, etc. CLUBUL SPORTIV CEAHLĂUL PIATRA-NEAMȚ Clubul Sportiv Ceahlaul Piatra Neamt a devenit de-a lungul timpului un etalon al sportului pietrean, nemtean si, de ce nu, din zona Moldovei. L-au facut oamenii asa. Oamenii care i-au intrat pe poarta si au vrut sa ajunga la perfomanta. Si l-au transformat in renume. Povestea incepe departe, in negura timpului. A inceput undeva in toamna lui 1919. Da, coincide cu fotbalul. Pentru atunci nu s-a gindit nimeni la a fotbal si alte sporturi. Timpul a trecut si sportivii au aparut. Unul cite unul. La nivel mondial sportul a luat amploare, iar CS Ceahlaul nu putea ramine fara sectii. Conform cartilor de amintiri (n.r. - istorie), in 1960 a aparut sectia de box. Anul 1967 a fost al infiintarii atletismului, dupa ce, anterior (1963) aparuse sectia de kaiac - canoe, desfiintata mai tirziu si renascuta in 2007, dar si cea de radio-amatorism (1964). Canotajul s-a "nascut" in 1970, sub atenta supraveghere a Garoafei Cantemir, iar sase ani mai tirziu, CS Ceahlaul si-a imbogatit vitrina cu sporturi si cu luptele. Dupa "Revolutie", clubul a primit "legitimatie" si pentru karate (1994). Anul 1969 ramine scris cu litere mari in istoria sportului nemtean si a CS Ceahlaul, pentru ca este anul in care se inaugureaza Sala Sporturilor "Ceahlaul", competitiile inaugurale fiind Jocurile Balcanice de junioare la Baschet si de meciul international de handbal tineret Romania – Spania. Terenurile de tenis de linga actuala sala au fost date in folosinta in 1974. Sala Ceahlaul a gazduit meciuri importante in 1976. Mai intii, pe 18 martie, s-a disputat partida de handbal masculin dintre Relonul Savinesti si nationala Egiptului, cistigata de gazde cu 26-21. Cu regretatul antrenor Ovidiu Toc la timona, Relonul a jucat iar in Sala Ceahlaul un meci international, impotriva echipei Kuntevo Moscova, dupa ce fusesera transferati la Piatra Neamt jucatori precum Gheorghe Gruia, Teodor Coasa, Stefan Dinca. Oamenii locului vorbesc de despartirea CS Ceahlaul de sectia de fotbal in mai 1979. Poate ca nu e gresit sa spune ca au trecut 32 de ani de la nasterea CS Ceahlaul, in formula sa actuala. Cel mai vechi om dintre antrenori este Ion Iorga. A venit in 1977. A descoperit-o pe Alina MIlitaru si se mindreste ca a dus-o la Jocurile Olimpice. "Luptatorul" Ion Purcaru a ajuns la CS Ceahlaul in martie 1982. Dupa ceva mai mult de 20 de ani de activitate ca antrenor si-a trecut in palmares primul titlu national la lupte pentru seniori, prin elevul sau Dragos Cimpanu. Tot in 1982 a sosit Dan Cojocaru. Antrenorul de atletism a devenit mai apoi director la CS Ceahlaul, in 1992, si a ocupat functia pina in 2009. A fost cel mai longeviv sef al institutiei. Actualul director, Valentin Gavril, s-a alaturat echipei in anul 1987. A descoperit si continua sa descopere talente pentru canotaj. De radioamatoristi se ocupa din 1995 Gheorghe Paisa, iar rezultatele vorbesc de la sine. Iulia Negura a venit la club (2002) dupa ce a reprezentat Romania la Jocurile Olimpice si continua sa creada in atleti, iar asa cum si Ion Popa crede in succesul luptatorilor din martie 2007. Daniel Radu intregeste echipa de antrenori, sectia sa fiind cea de kaiac. Tot antrenoare de atletism este si Alina Militaru. Directorii CS Ceahlaul: Nicoale Artene (1979 - 1990)  Constantin Acatincai (1990 - 1992)  Adrian Popa (1992)  Dan Cojocaru (1992 - 2009)  Ion Tanase (2009 - 2010)  Valentin Gavril (2010 - prezent).
Strada Eroilor, Piatra Neamț, Romania
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Ce este Masa Critică? Un eveniment ce are rolul de a încuraja populația să folosească mai mult bicicleta ca mijloc de transport și de recreere. De asemenea, dorim să atragem atenția autorităților asupra necesității dezvoltării infrastructurii pentru bicicliști în Piatra Neamţ. Masa Critică este o plimbare în masă cu bicicletele care are loc de obicei în ultima zi de vineri a fiecărei luni, în mai multe orase de pe glob. Masa Critică nu este condusă de nimeni, și nu are nici un mesaj oficial, cu toate că este în general înțeleasă ca un efort de a promova mijloacele alternative de transport (nemotorizate) și de a atrage atenția asupra problemelor de siguranță a celor ce folosesc forme de transport nemotorizate atunci când sunt nevoiți să împartă drumul cu traficul motorizat. Participanții se întâlnesc într-un loc și la o oră prestabilită pentru a se bucura de siguranța și de compania pe care le-o oferă mersul în grup pe străzile orașului, cauzând în mod intenționat o ușoară și temporară perturbare a traficului. Filosofia generală din spatele acestui eveniment este exprimată în sloganul „Noi nu blocam traficul; noi facem parte din trafic.” Evenimentele de tip Masa Critică sunt auto-organizate, noncomerciale și noncompetitive, și operează printr-o luare de decizii informală, „prin difuzie”, independent de conducători. Participanții demonstrează avantajele mersului pe bicicletă în orașul respectiv și pun în evidență modurile în care autoritățile nu se ridică la așteptările cicliștilor în termeni de siguranță și facilități.
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Voluntarii fondatori ai Comunității locale RO100 Piatra-Neamț împărtașesc un ideal comun, acela de a fi promotori ai conceptului de implicare civică
ATRACȚII ÎN ORAȘ
5.0 2 recenzii
În anul 1983, sculptorul Ion Vlasiu realiza în Piatra-Neamț statuia de piatră a lui Ion Creangă. Locație unde e amplasată statuia se află pe Bd. Decebal, fix lângă Casa de Cultură a Sindicatelor.
B-dul Decebal, Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
5.0 1 recenzie
Statuie de bronz, în mărime naturală, realizată de sculptorul Wladimir Hegel, în anul 1913. Aceasta îl prezintă pe Mihail Kogălniceanu în mişcare, la Congresul de Pace de la Berlin – 1878, parcă atunci ridicându-se de pe jilţul din spatele său, într-un moment de protest împotriva mai marilor Europei, apărând interesele României la independenţă, suveranitate şi integritate teritorială. Într-o noapte a anului 1958, spre indignarea locuitorilor oraşului Piatra-Neamţ, statuia a dispărut, fiind adusă în incinta Uzinei Electrice pentru topire. Fiind salvată de la topire de către părintele C. Matasă, după sistematizarea centrului oraşului, a fost amplasată în Parcul central, apoi, în 1974 a fost mutată în faţa Muzeului de Istorie şi Arheologie din Piatra-Neamţ, unde se află şi în prezent.
Piața Mihail Kogălniceanu, Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
5.0 1 recenzie
Statuia voievodului Ștefan cel Mare din parcul cu același nume este opera sculptorului Oscar Han și a fost dezvelită în anul 1980 cu ocazia sărbătorii a 2050 de ani de la construirea primului stat centralizat și independent condus de Burebista și a 2000 de ani de existență a anticii Petrodava. Solemnitatea dezvelirii statuii de bronz a lui Ștefan cel Mare a avut loc sâmbătă, 26 ianuarie 1974, de ziua lui Nicolae Ceaușescu, „în prezența a mii de cetăţeni din municipiul Piatra-Neamţ, bărbaţi şi femei, tineri şi vârstnici. Amplasată în preajma complexului monumental ridicat în anii îndelungatei şi eroicei domnii a legendarului voievod, statuia lui Ştelan cel Mare, rod al creaţiei sculptorului Oscar Han, constituie o înaltă cinstire marilor noştri înaintaşi, a luptei şi jertfei poporului pentru libertate naţională şi socială. Aceasta completează în mod fericit complexul monumental existent la Piatra-Neamţ din timpul strălucitului nostru înaintaş şi reprezintă, totodată, împlinirea unui vechi deziderat al locuitorilor acestor meleaguri”. (Ceahlăul, duminică, 27 ianuarie 1974)
Piața Ștefan cel Mare, Piatra Neamț, Romania
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Academia HEPN - scoala de enduro la Piatra-Neamt. Pentru detalii accesati www.academiahepn.ro